Armata Romana Fortele pentru Operatii Speciale

Cand intri sub focul inamicului, cei de langa tine devin camarazii tai, indiferent de nationalitatea acestora

Colonel Marius Craciun - Comandantul Componentei de Operatii Speciale

Colonel Marius Crăciun – Comandantul Componentei de Operaţii Speciale

Atunci când vine vorba de Forţele pentru Operaţii speciale, circulă tot felul de mituri. Unii îi văd pe luptători ca fiind nişte Rambo, alţii nu ştiu nimic despre misiunile lor, pentru că cele mai multe nu sunt publice. Ce ar trebui să se ştie despre ei?

Ca să ajungi operator în Forţele pentru Operaţii Speciale e nevoie de calităţi deosebite, dar şi de foarte multă muncă. Pregătirea unui operator durează cam cinci ani, perioadă în care trece prin mai multe faze de pregătire, începând de la selecţie, strictă, în sensul că din 100 de candidaţi reuşesc maximum 20-25. Dintre aceştia, unii renunţă pe parcurs, orientându-se spre alte structuri ale Ministerului Apărării Naţionale. Este efort fizic şi psihic, sunt sacrificii, apar probleme de familie, uneori din cauza perioadelor lungi de instruire.

Ce specializări au aceşti luptători?

Toţi sunt paraşutişti, scafandri şi alpinişti. Această gamă de specializări consumă foarte multe resurse şi se desfăşoară în perioade mari de timp. În permanenţă este o luptă şi o competiţie între militarii noştri. Fiecare îşi doreşte să fie cel mai bun.

Este o competiţie şi cu militari ai Forţelor Speciale din alte armate?

Oficial, nu există ierarhii. Chiar dacă au apărut pe internet tot felul de prezentări sau clasificări, eu pot să vă spun doar atât: pentru misiunile pe care oamenii noştri le desfăşoară în teatrul de operaţii din Afganistan, suntem foarte apreciaţi.

Cum este pentru un luptător să trăiască tot timpul sub presiunea unor posibile ameninţări? Mai ales că militarii din Forţele pentru Operaţii Speciale nu se duc în buncăr atunci când baza este atacată, ci execută alte misiuni.

Pentru noi, baza este doar o oază de linişte, pentru odihnă şi pentru pregătirea următoarei misiuni. Acţiunile noastre sunt preponderent ofensive, întotdeauna în cooperare cu partenerii afgani şi cu cei americani şi se desfăşoară pe teren, nu în bază. Avem foarte mulţi oameni experimentaţi, cu multe misiuni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan. Colaborăm foarte bine cu partenerul local. Misiunea noastră de bază este de asistenţă militară pentru forţele de securitate afgane şi avem rezultate deosebite. De aproximativ patru ani instruim personalul din anumite structuri, iar ei ne apreciază foarte mult pentru că ştim să lucrăm împreună. Atunci când intri sub focul inamicului, cei de lângă tine devin camarazii tăi, indiferent de naţionalitatea acestora. După ce se termină lupta, altfel discuţi cu acei oameni. Sunt legături pe care doar luptătorii le cunosc. Devin fraţi de luptă.

Despre luptătorii din Forţele pentru Operaţii Speciale se spune că sunt oameni obişnuiţi, care execută misiuni neobişnuite. Însă nu cred că ei sunt chiar obişnuiţi. După ce treci prin cinci-şase misiuni, în care intri în schimburi de focuri cu risc letal, nu cred că mai poţi fi obişnuit. Dumneavoastră ce credeţi?

Ei chiar sunt oameni obişnuiţi, care au avut posibilitatea să trăiască o anumită experienţă, instruindu-se în diferite faze solicitante din punct de vedere fizic şi psihic. În urmă cu ceva timp, apăreau în presă tot felul de articole, conform cărora la noi nu ar fi cazuri documentate şi spitalizate de stres posttraumatic. Aş vrea să vă spun că la Forţele pentru Operaţii Speciale, după aproape nouă ani de prezenţă în teatrele de operaţii, nu am avut nicio problemă de acest gen. Ceea ce arată, pe de o parte, că sistemul de selecţie funcţionează, iar pe de altă parte, că sistemul de selecţie psihologică şi evaluarea de la începutul carierei confirmă calitatea luptătorilor noştri. Sunt persoane echilibrate fizic şi psihic. Cu siguranţă sunt şi sacrificii. Poate că numărul divorţurilor este ceva mai ridicat decât media pe armată, din cauza multelor activităţi, a faptului că eşti mai puţin prezent alături de familie. Nu toţi sunt capabili să înţeleagă aceste sacrificii! Noi încercăm să convingem, să avem un dialog cu soţiile, să le explicăm că trebuie să-şi ajute soţii să treacă prin toate aceste probleme, legate de dislocare sau instruire. De cele mai multe ori, reuşim.

Fiind grupurile atât de compacte, fiecare cu misiune foarte precisă, credeţi că se poate vorbi de o coeziune mai puternică la Forţele Speciale decât la ceilalţi?

Absolut. La noi, structura de bază este detaşamentul Alfa. Un astfel de detaşament este compus din doisprezece operatori, un comandant, ofiţer, locţiitorul lui, un subofiţer, cinci subofiţeri şi cinci gradaţi profesionişti. Fiecare este specializat multiplu, dar are o specializare de bază şi vorbim aici de armament, operaţii, comunicaţii, sanitar şi distrugeri. Fiecare dintre ei este sprijinit în aceeaşi specialitate de un gradat profesionist. La nivelul detaşamentului, există şi acel Cross-Training, fiecare fiind pregătit în specializarea celorlalţi. Detaşamentul Alfa, din Forţele pentru Operaţii Speciale, este singura structură în care toţi membrii participă la planificare. De când primesc misiunea, toţi şi fiecare în parte contribuie, în domeniul propriu, la planificare. La grupa de infanterie sau la grupa de cercetare nu o să găsiţi aceste proceduri de pregătire a unei misiuni. Bine ar fi dacă s-ar generaliza în armata română, pentru că oamenii pe care îi avem, operatorii, sunt inteligenţi, bine pregătiţi, care pot contribui la planul de operaţii, planul de acţiune la care lucrează subunitatea. Cross-Training permite tuturor să opereze şi permite împărţirea Detaşamentului Alfa în diferite module, grupări, grupuri pentru îndeplinirea misiunii, în funcţie de specific.

Care sunt provocările viitoare în acest domeniu?

Pentru a şti ce urmează ne uităm în trecut, înainte de existenţa Forţelor pentru Operaţii Speciale, aşa cum le avem astăzi. Armata română a avut unităţi de paraşutişti specializate în misiuni speciale. Eu am comandat, la un moment dat, un batalion de misiuni speciale şi pot afirma că exista o tradiţie. La 1 martie am sărbătorit 12 ani de la înfiinţare.

La nivelul Componentei de Operaţii Speciale lucrăm pentru ei. Trebuie să le asigurăm toate condiţiile legale, din punct de vedere juridic, administrativ şi operaţional, prin misiunile pe care le dăm, pentru ca ei să-şi îndeplinească aceste misiuni cât mai bine cu putinţă. Am evoluat pentru că aşa era firesc.

Aţi comandat unităţi de paraşutişti şi, îmi spuneaţi, aveaţi încredere să lăsaţi pe orice subordonat să vă plieze paraşuta. Cum aţi căpătat această siguranţă?

Ei sunt foarte serioşi. La instrucţia de paraşutare, de scufundare, la instrucţia alpină, acolo unde sunt probleme de securitate a muncii şi a instrucţiei, nimeni nu-şi permite să facă vreo glumă. Problema este foarte serios abordată.

Aţi primit, în 2013, Medalia de Merit în Serviciu de la comandantul Comandamentului SUA pentru Operaţii Speciale din Europa. Mă gândesc că este o frumoasă recunoaştere a eforturilor dumneavoastră. Dacă ar fi să o luaţi de la început, cum aţi proceda?

Cu siguranţă aş alege aceeaşi carieră. Mi-am pus întreaga experienţă în slujba acestui proiect, Forţele Speciale din Armata României. Nu concep şi nu mă văd făcând altceva. Acesta este proiectul meu şi, probabil, până voi ieşi la pensie mă voi ocupa de el.

Mi-aţi vorbit despre căpitanul Laurenţiu Şerban, devenit, pe merit, un fel de simbol al rănitului care, luptând în continuare cu el însuşi, s-a reintegrat, fără a se considera pe sine purtătorul unei traume.

Aşa este. Eu îl încurajez foarte mult. Lucrează în cadrul Componentei de Operaţii Speciale, răspunzând de un domeniu foarte important: exerciţiile, instrucţia şi reglementările de armă în domeniu. Este un om deosebit, un suflet deosebit. A suferit acea rană în teatrul de operaţii din Afganistan, a fost unul din primii răniţi pe care i-am avut. Acum este perfect recuperat fizic, psihic şi doreşte din nou să participe la o misiune. Eu îl încurajez. Mai avem câteva mici hopuri de trecut. Unul se pare că este de natură legislativă, dar sper să-l depăşim. Încercăm să îl reintroducem în sistem şi să poată executa paraşutări, pentru că nu există un precedent în armata română ca un militar care a suferit o rană să reia instrucţia de zbor şi paraşutare. Căpitanul Laurenţiu Şerban practică alpinismul, se caţără pe stâncă la fel ca înainte, deşi are o proteză la un picior. Zboară chiar cu parapanta în timpul liber.

În structurile noastre se află şi plutonierul-adjutant principal Costel Stanciu, care a suferit acelaşi tip de pierdere tot în Afganistan şi care este în proces de recuperare. Mai avem câţiva colegi care au suferit diferite răni, de diferite grade, şi care s-au mutat între timp la alte unităţi, dar cei doi sunt în cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale şi vrem să îi vedem în continuare activi, pentru că sunt camarazii noştri.

În alte armate, din câte ştiu, cei care vor să revină şi s-au recuperat fizic, deşi au proteze, pot lupta şi pot merge din nou în teatrul de operaţii.

Aşa este. Avem şi aici de depăşit unele reglementări care s-au elaborat cu ceva timp în urmă, când nimeni nu-şi punea problema că în structurile armatei vor fi şi asemenea luptători, dar sperăm să le rezolvăm, pentru că reîntoarcerea în teatrul de operaţii va însemna pentru ei foarte mult din punct de vedere psihic.

Domnule colonel, ce mesaj le transmiteţi celor tineri, care vor să vină în armată şi care vor să devină luptători în Forţele pentru Operaţii Speciale, dar nu ştiu foarte multe despre acest domeniu?

Trebuie să fie foarte siguri că îşi doresc lucrul acesta, pentru că este un drum greu, iar cifrele ne spun că între 20 şi 30% din aceia care îl încep merg până la capăt. Dacă vor cu adevărat să fie printre ei, trebuie să se înarmeze cu foarte multă răbdare, este nevoie să dovedească tărie de caracter, rezistenţă fizică, iar rezistenţa psihică este obligatorie. Rezistenţa fizică se construieşte, se clădeşte. Cu rezistenţa psihică este mai greu, trebuie să fii foarte bine motivat. Dar dacă vrei cu adevărat un asemenea parcurs profesional, atunci cu siguranţă îl vei îndeplini!

Autor: Căpitan Constantin Mireanu

Sursa: Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale

5 Comments

  • cu tot respectul domnilor, dar acest lucru este inexact.
    sint persoane in care nu voi avea niciodata incredere.
    si nici nu vor fi prietenii mei niciodata..

  • De ce am palpitatii cand ii vad poza si stilul de a vorbi? Ne intoarcem la armatele feudale conduse de boieri burtosi si formate din soldati cruzi si pusi pe jaf?

  • Un comandant de la care am invatat multe. A pregatit si indrumat multi militari care acum sunt in teatrele de operatiuni, un adevarat lider , RESPECT!
    Pentru cei care au o parere “negativa” le transmit ca in armata nu este “pension” pentru “domnisoare”. Aici se moare , mai ales in zilele noastre …

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: