Aviaţie

Brazilia: FX-2 poate deveni FX-2…U!?

Mirage 2000 brazilian

U. FX-2U!

Ce vrea să însemne asta? Păi, cred că nu astrica să facem mai întîi o scurtă recapitulare.

Prin 2000, în baza proaspetei stabilităţi economice, Força Aérea Brasileira a demarat câteva programe de întinerire şi modernizare a inventarului de paseri metalice.

Printre programe, FX, care urmărea achiziţia a treizeci şi şase avioane noi, interceptoare de front, destinate înlocuirii bătrânelor Mirage III, a avut ca efect cumpărarea în 2005 a doisprezece avioane Mirage 2000 second hand. Zece dintre acestea fiind în varianta “C”, iar alte două fiind “B”-uri, toate ex-Armee de L’Air

Pentru FX au concurat Rafale, Gripen şi F/A-18 Super Hornet.

Aşa cum am spus, câştigători au fost francezii cu… Mirage 2000 aflate în uz.

Prin Noiembrie 2007, programul F-X a fost modificat şi rebotezat: F-X2. Acum, era vorba de alţi bani, mult mai mulţi, astfel încât la competiţie au fost mai mulţi participanţi: Eurofighter Typhoon, Suhoi Su-35, Saab Gripen, Dassault Rafale, Boeing F/A-18E/F Super Hornet şi F-16 Fighting Falcon Block 70 BR de la Lockheed Martin, care au participat cu acet tip, deşi fuseseră invitaţi să prezante prea-noul F-35 Lightning II.

Cam la un an după, brazilienii au stabilit o listă scurtă: Saab Gripen NG, Dassault Rafale şi Boeing F/A-18E/F Super Hornet. În Februarie anul următor, adică era deja 2009, cele trei companii au înaintat ofertele de preţ, finale.

Vax.

După vreo juma’ de an, preşedintele Bzraziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunţat după o vizită surpriză şi o  bârfă cu Nicolas Sarkozy-cel-Frumos, a anunţat spuneam, că Rafale este cu un pas în faţa celorlalţi competitori, pe motiv de proaspătă înţelegere franco-braziliană întru cooperare pe linie militară, unde se lăsa cu transfer de tehnologie… en gross.

La numai câteva zile după, fix de Independece Day-ul Braziliei, s-a anunţat public că se negociază pentru 36 avioane Dassault Rafale, deşi Ministerul Apărării nu a confirmat că Rafale ar reprezenta decizia sa finală.

Rafale, vopsit brazilieneşte

Care Rafale, ar fi arătat brazilian aproape-fix ca în imaginea de mai sus.

Pe 5 Ianuarie 2010, Forţele Aeriene Braziliene au şoptit mass-mediei că au plasat Saab Gripen NG deasupra celorlalţi concurenţi… printre altele şi pentru costurile per bucată & de mentenanţă. Plus că piloţii de teste îl preferau pe Gripen.

Minunat! Ar fi trebuit să se lase cu cheltuială şi fericeală, dar n-a ieşit nici un drac: în luna Februarie, a anului 2011, s-a decis… să se decidă mai târziu.  Nu prea mai erau bani, cică.

Acum, aşa de final de an, se mai întâmplă ceva: surse de încredere spun că există un studiu alternativ, pentru achiziţionarea celor şaizeci de avioane Mirage 2000-9 ale Emiratelor Arabe Unite, în timp ce Forţele Aeriene iau în considerare cumpărarea de F-16 uzate şi parcate la loc cu nisip şi chiar F-18 din stocurile US Navy. Recent, piloţi brazilieni au fost trimişi să zboare pe F-16.

F-16 AMARG

Minunatele pensionare F-16…

O altă opţiune ce se ia acum în calcul, este închirierea de Saab Gripen A/B, sau C/D, care vor face mai comodă tranziţia către Gripen NG.

Partea proastă, e că în competiţia FX-2 au concurat numai avioane din generaţia a patra, în timp ce alte ţări membre BRIC deja dezvoltă avioane proprii din generaşia a cincea.

Sau partea proastă este că avioanele Mirage 2000 vor zbura până în 2013 şi F-5M-urile vor fi retrase în 2017?

Criza financiară i-a ars şi pe ei.

Poate că ar fi fost mai bine, vorba unui comentator brazilian, dacă ar fi optat pentru Flanker şi acum ar fi colaborat cu Rusia şi India la programul PAK-FA.

Aşa, FX-2 s-ar putea să devină FX-2U, cu “U” de la used.

Sursa: Aereo

12 Comments

      • Nu iau ei F-18, ca doar nu s-au tampit americanii sa-si strice relatiile cu fratii englezi.
        Ultimul reply pe anul asta, mai aveam ceva de spus la articolul cu Transnistria referitor la aiurealea aia a lui Valentin Vasilescu de “tactica/logistica” (a cerut solutie la o situatie ipotetica slab conceputa de atacare a Dobrogei de catre rusi care ne-ar prinde cu izmenele in vine, bazata numai pe capacitatile militare actuale ale Romaniei si la final si-a dat el cu stangu-n-dreptu’ pe o “solutie” care era de fapt “ce ar fi daca am avea…”) dar nu e bine sa terminam sau sa incepem cu cafteli intre noi.

        Asa ca sa ne auzim cu bine si sa vedem in 2012-2013 roundele tricolore pe F-16. La Multi Ani tuturor!

  • Poate ca Brazilia chiar va opta pentru Suhoi PAK FA T50 desi rusii nu le pot oferi transferul tehnologic(in domeniul aeronautic, naval, ) pe care il pot oferi francezii.Cred totusi ca brazilienii vor opta pentru un aparat multirol care le va permite sa beneficieze de transfer de tehnologie militara.

    • nu cred ca dilma youssef e prea pro rusa,nu ma mira o orientare pro americana,ei au nevoie de un aparat conceput ptr a opera deasupra apei,deci raman doua ,dar brazilienii nu sunt bolivia asa ca sarko cand se duce sa vorbeasca cu ei nu trebuie sa-i trateze ca pe bananieri si sa le vanda gogosi ca stiu ce fac,doar fabrica si vand cu succes embraeruri

  • Bre Iulica, ai observat ca numai Rafale e photoshopat, nu si Typhoon? Sti de ce? Pt. ca Eurofighter-ul nu are nevoie de artificii d-astea, e frumos oricum si e prezent prin suficiente locuri incat sa n-aiba nevoie.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: