Aviaţie

Back in business

Back in Business

Timp de câteva zile portalul nostru a stat cuminte cu burtica la soare, lenevind pe toate subdomeniile, într-o scurtă dar meritată odihnă.

Sincer să fiu nu a fost de ajuns, însă a fost frumos. Păcat că ne întâlnim pe felii şi niciodată toţi deodată.

Cu Sweeper m-am întâlnit Vineri seara, în jurul multor beri în La Jeg, alături de Karay Kan şi Corina. Roc-Sana nu a putut ajunge, dar sigur i-a povestit Cora ce şi cum a fost.

Sweeper e blând, timid şi bea numai apă plată. Dacă mai zic o minciună, Pinochio mă fac! 🙂

Păcat ca nu a putut merge cu noi, având antrenamentul de la Dansez pentru tine Crucea Roşie fix între orele în care s-a desfăşurat mitingul aerian de la Boboc.

Dar, până la Boboc… a mai fost şi o noapte albă cu Nemo. Discuţii, planuri, bere şi muzică.

Apoi, metrou până la Maicăl Dă Breiv şi întâlnirea cu Dan care este militar… la el la unitate 😉 iar la câteva minute au apărut Griffon236 şi Giuseppe. Nici n-am simţit când am ajuns la Boboc.

La poartă ne-a întâmpinat Cătălin, apoi am făcut temporar joncţiunea cu trilula Alin-Monica şi… apropos, nu ne-a prezentat-o. 🙁 Şi doar ştia că numai Griffon este purtător de verighetă!! 😛

Despre spectacolul de pe cer n-am să vă zic nimic. Ar fi păcat să stric farmecul, pentru că urmează o basculantă de poze. Peste o mie comise numai de către Griffon, plus cele făcute de mine şi Giuseppe şi încă un giga jumate primite de la domnul Dănuţ Vlad.

Giuseppe a ascultat atent sfaturile primite de la domnul Adrian Sultănoiu, legate de meşteritul revistei şi sper că soarele nu i-a formatat memoria şi începând cu următoarele ediţii vă veţi putea bucura de evoluţia aranjamentului.

Ne-am găsit şi cu prietenii noştri spotterii de pe Romanian Spotters, desfăşuraţi în poziţii de tragere care mai de care mai bune.

După ce ne-am pozat cu puşcoacele şi călare pe scările avioanelor după moda pe care Griffonul o numeşte cu grimasă “poze pentru feizbuc”, am pornit să alegem un loc. Ca la pescuit. Cu Cătălin cu tot, dar fără Alin şi domnişoarele care-l flancau. Ni s-a alăturat şi Călin, iar deseori am avut bucuria de ne afla în preajma a trei piloţi tineri, cărora le urăm cât mai multe ore de zbor!

La fel şi Oanei, cu care m-am conversat la umbra Zebrei. Din păcate nu am avut la mine nimic de fotografiat, dar sunt sigur că v-o amintiţi de la Expomil 2011.

La plecare, am avut o scurtă discuţie cu domnul doctor-inginer Sorin Dinea de la Asociaţia Henri Coandă… dar nu dezvăluim încă nimic.

După miting, am făcut planuri cu Griffon 236 şi suplimentul cu Aerospace Forum Sweden 2012 este gata. Mai urmează să îl şi facem. Mulţumiri Iuliei care ne-a înţeles că eram în planificări şi alte alea. 🙂

Ziua s-a încheiat cu o reîntâlnire cu Sweeper, pe care l-am dus la Hanul lui Manuc să se cunoască reciproc cu Nemo.

A doua zi, în microbuzul spre Călăraşi, am auzit la ştiri tragicul accident de la Băneşti, în care comandor (r.) Petru Lazăr, pilotul de încercare de la Aerostar Bacău, al cărui zbor de acrobaţie l-am admirat cu o zi în urmă la Boboc, experimentatul pilot Petru Lazăr a decolat către pacea veşnică.

Dumnezeu să îl odihnească.

Zâmbetele s-au stins. Pentru viaţa unui om s-a tras cortina.

Spectacolul însă, trebuie să continue.

– Resboiu –

2 Comments

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: