Aviaţie Terestre

Avionul chinezesc Y-20 poate transporta doua tancuri Type 15 la distante mari

Noua combinație dată de capabilitățile de transport ale avionului Y-20 dezvoltat de către China și tancurile Type 15 intrate recent în dotare, întăresc proiectarea la distanță a forței acestei țări și transportul strategic.

Xi'an Y-20

Xi’an Y-20

Y-20 poate căra două tancuri Type 15 în operații de transport la distanțe mari. Utilizând această combinație, China poate trimite rapid întăriri puternice cu blindate în medii situate la înălțime, în munți, sau în teren mlăștinos.

Datorită greutății de aproximativ 30 de tone a tancului Type 15, un avion Y-20 poate transporta două astfel de blindate la 7800 de kilometri.

Capabil să execute zboruri transcontinentale, avionul Y-20 poate transporta peste 60 de tone, iar dimensiunile calei cargo permit acestui avion să ia la bord două tancuri Type 15.

Y-20 poate transporta, de asemenea, un singur tanc principal de luptă (MBT) Type 99A, a cărui greutate este situată între 50 și 60 de tone, însă noua combinație 1 Y20 + 2 Type 15 oferă Chinei opțiuni tactice diferite.

Tancul ușor Type 15 este proiectat să opereze eficient în teren dificil situat la înălțimi mari, în regiuniu muntoase sau zone cu densitate mare de apă, unde tancurile grele precum Type 99A nu poate opera la capabilitățile maxime. Iar în unele scenarii tactice de luptă, două tancuri ușoare pot da rezulta mai bune decât un tanc greu.

Mai multe avioane Y-20 pot transporta o combinație de Type 15, Type 99A și alte tipuri de vehicule blindate, acest fapt aducând o îmbunătățire semnificativă în capabilitățile de dislocare rapidă la distanțe mari ale Chinei.

Dat fiind teritoriul vast al Chinei, existența unor capabilități bune de transport aerian va optimiza puterea militară a acestei țări, precum și dislocarea structurată.

Tanc ușor Type 15

Tanc ușor Type 15

Tancul Type 15 a fost văzut public pentru prima dată la parada de Ziua Națională a Chinei care a avut loc pe 1 Octombrie 2019 la Beijing.

Câteva tancuri Type 15 au fost dislocate în exerciții militare la începutul acestui an în platoul Regiunii Autonome Tibet, situată în sud-vestul Chinei.

Anul trecut, publicațiile chinezești scriau despre Type 15 că este singurul tanc ușor modern afla în serviciu și că tunul de 105 milimetri al acestuia îi permit să devasteze vehiculele ușor-blindate ale inamicului în regiuni care nu permit dislocarea tancurilor grele.

Iulian Iamandi

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: