Aviaţie Geopolitica

Avioane Su-35S apartinand Rusiei au gonit din spatiul aerian sirian avioane F-16 ale Turciei

Ieri am văzut prin onlainul carpato-danubiano-pontic un filmulete cu un Su-24 trecând peste plaja celei mai mari insule turcești. Filmarea aparținea unui român aflat în concediu pe la otomani. Am zis că nu-i a bună deloc, între ruși și turci, dar mai ales peste aliatul nostru din prezent. Acuma… altă dandana.

Suhoi Su-35S

Suhoi Su-35S

De fapt, nu-i nimic suprinzător.

Păi, după știrea cum că rușii au dat cu lovitura aeriană peste un convoi militar aparținând Turciei… pe teritoriul sirian, n-ar trebui să ne surprindă. Nu?

Nu-i așa că ne așteptam ca turcii să intre și ei cu vânătoarea în spațiul aerian sirian? Oricum, p-acolo intră cam toată lumea…

Așa.

Vestea zice că avioane Su-35S aparținând Rusiei au interceptat avioane F-16 ale Turciei și le-au forțat să părăsească spațiul aerian sirian. Treaba asta s-a petrecut în apropiere, dar mai ales pe sus față de Idlib. După vreo 30-40 de kilometri parcurși pe ceas, ca la Yango.

Să le fi zis rușii ceva… sau doar la vederea avioanelor Su-35S/pe radar, turcii au făcut cale întoarsă.

După incident, avioanele rusești Su-35S au fost văzute în apropierea orașului Khan Shaykhun.

Iulian Iamandi

12 Comments

  • Numai se incoarda muschii, nimic nou – rusii le-au platit cu ocazia asta doborarea avonului lor – nu au uitat-o asa de repede pe cat crede Erdogan.
    Turcia se afal intr-o pozitie cam proasta certat cu USA si fara sprijinul direct a lui Trump, are vise de exterminare a kurzilor ceea ce nu se pupa cu politica regionala a USA in Mid East si in plus nu reuseste sa se inteleaga cu Asaad cu privire la spatiul din Siria pe care si l-ar dori zona tampon.
    Rusii le-au bombardat convoiul – turcii au spus sa nu se mai repete ca se lasa cu scandal asta oficial, neoficial sigur au fost si ceva victime ale bombardamentelor.
    Atata timp cat joaca in deplasare sau e pornesc conflictul USA si NATO o sa spuna pas….Cum se descurca ei cu rusii e treaa lor, si rusii au nevoie sa treaca prin Mediterana si turcii au nevoie de spatiu de manevra si parca Israelul mai mult inclina spre Rusia decat spre Turcia…
    Eu imi iau popcorn-ul si astept, in zona strict Turcia sta mai bine, daca se ajunge la conflict serios insa toate avantajele Turciei palesc fiindca in Marea Neagra nu prea au sanse sa o obtina superioritate fara sprijinu NATO decat daca toate armele rusesti sunt de fapt un bluf.
    Dinspre Marea Caspica poate sa cada oricand Kalibr oriunde in Turcia si tind sa cred ca USA o sa spuna – “Man esti pe cont propriu daca ai inceput scandalul e treaba ta!”

    • Articolul sursa pentru mine a fost altul, de pe alt sait. Si e unul serios, cu multa vechime in spate. Nu vad vreo problema, de data asta, in lipsa confirmarii informatiei. A fost si invers, F-16 turcesti gonind avioane rusesti din apropierea granitelor romanesti si bulgare, atunci cand ai nostri si ai bulgarilor nu s-au putut ridica sa-i intampine, din cauza iernii (noi am aflat din presa bulgara). Toata lumea se alearga pe cer.

      Mai interesant mi se pare subiectul cu Su-24 filmat peste plaja insulei turcesti. A aparut in presa turceasca vreo informatie legata de penetrarea spatiului aerian peste insula Gokceada?

      Cu convoiul nu ma bag, nu stapanesc. Nu am avut timp sa sap mai adanc. Insa, daca gasesti ceva info da-ne pe aici link sa vedem si noi.

  • Gökçeada se afla la intrarea in Dardanele, la limita apelor teritoriale turcesti. Daca este adevarat, daca venea din Rusia, trebuia sa survoleze intreg teritoriul turc plus MN, ceea ce mi se pare exclus. A doua varianta, dinspre Siria. La fel, tinand cont de distanta, ar trebui sa survoleze toata coasta sudica turceasca, sau prin spatiul aerian cipriot, grecesc si apoi turcesc. Cel mai probabil s-a facut confuzie cu vreun avion grecesc. La granita maritima dintre Grecia si Turcia, se intampla des astfel de zboruri.
    İn presa turca nu a aparut nimic despre acest subiect.
    İn legatura cu convoiul, cobform comunicatului armatei turce, a fost vorba despre un convoi ptr aprovizionarea Centrului de Observatie nr. 9 al armatei turce (conform intelegerii de dezangajare din provincia İdlib). Rusia a fost instiitata despre convoi inainte de a trece granita turco-siriana. Raidul s-a soldat cu moartea a trei civili, alti 12 fiind raniti, fara distrugeri ale vehiculelor din convoi.

    • Nu s-a facut confuzie. L-am identificat (plus cativa spotteri de aviatie). Este Su-24, vopseaua standard la rusi: bot alb, restul gri. Poate au vrut rusii sa vada altceva si au trimis un Su-24MR. Gokceada este pe lista posibilelor locatii pentru constructia lansatorului spatial al Turciei? Poate cautau treburi legate de testele pentru rachetele balistice Bora 2 sau doreau sa confirme zvonurile cu ICBM-uri in dezvoltare. 🙂

  • Turcia isi testeaza rachetele la Marea Neagra, langa Sinop.
    https://m.youtube.com/watch?feature=youtu.be&v=3ENkLK3jbSQ
    Daca s-ar face astfel de teste pe insula Gökçeada, exista riscul ca racheta sa cada in Grecia. Gökçeada se afla la intrarea in stramtoarea Dardanele, la limita apelor teritoriale turcesti. La o aruncatura de bat se afla insule grecesti.
    Daca este totusi vorba de un avion rusesc, logic se pune intrebarea, de unde a venit avionul. Din Rusia, peste Marea Neagra, survoland in lat teritoriul Turciei fara sa fie detectat, sau din Siria survoland Ciprul, insulele grecesti si turcesti? İn ambele cazuri este vorba de un zbor de cateva mii de km. Dupa survol, incotro a plecat? Unde a aterizat? İnsasi amplasarea insulei Gökçeada la confluenta apelor teritoriale turcesti cu cele grecesti, la intrarea in stramtoarea Dardanele dinspre Marea Egee, logic ridica astfel de intrebari.
    Posibilul centru de lansari in spatiu a Turciei, va fi amplasat intr-o tara apropiata de ecuator, posibil Somalia (informatii din presa turca). Acolo Turcia are o baza militara.

    • Tot din presa turca, Ciprul era una dintre locatiile de pe lista scurta pentru amplasarea centrului de lansari in spatiu. Ce-i drept, nu m-am mai documentat de prin primavara de cand mi s-a ars laptopul si am ramas cu un document in lucru. Sper sa il recuperez si sa il finalizez si mai ales, ce zic eu pe acolo sper sa fie cat mai apropiat de realitate pentru ca google translate nu prea face fata limbii turce.

      Multumesc pentru informatia cu Somalia.

      Te deranjeaza daca iti scriu un mail?

  • Ciprul nu a fist niciodata pe asa zisa lista.
    Ptr mail, posteaza o adresa si te caut eu maine. Azi sunt c-am obosit, dupa 12 ore de munca. Din pacate, mailul cu care postez, am uitat parola si nu pot sa o recuperez.

  • Este foarte probabil ca afacerea S400 sa nu fie dusa la bun sfarsit,rusii asteptand decizia congresului american pt sanctionarea Turciei si scoaterea definitiva din programul f 35! O intelegere intre Trump si Putin nu i exclusa!…Turcia a ramas singurul pericol real din zona ,sg tara care sprijina pe fata tot felul de militii si organizatii radical sunite! Iraq ul si Siria s deja siit pacificate 😀

    • Mihule, habar nu ai despre ce vorbesti. Militii, secte, etc, si americanii sprijina. Pana si evreii fac la fel. YPG ce este?

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: