Armata Romana Fortele Aeriene Promo

Aviatoarele Romaniei – Din inaltul cerului in beciurile Securitatii

Aviatoarele Romaniei - Din inaltul cerului in beciurile Securitatii

Aviatoarele Romaniei – Din inaltul cerului in beciurile Securitatii

Se spune că Poezia nu trădează niciodată sexul autorului ei. De multă vreme mă conving că nici zborul mecanic nu poate fi etichetat ca „masculin” sau „feminin”, pentru că aeronavele au un singur manual de pilotaj, pe care toţi aviatorii şi-l însuşesc, pentru a-l aplica la fel. Şi totuşi … pasagerii încă mai au o strângere de inimă când află că avionul cu care călătoresc are un echipaj de cabină feminin. O fi, oarecum, jignitor pentru fetele de la manşă, pentru că ar putea însemna neîncredere, dar nu am auzit ca cineva să renunţe la zbor în aceste condiţii. Dar dacă acei pasageri ar citi cartea lui Sorin Turturică ar face cerere la conducerea companiilor aeriene ca toate aeronavele să fie zburate de fete. Pentru că şi-ar da seama că ele nu sunt numai frumoase şi elegante în uniformele lor, ci şi nişte fiinţe mai curajoase decât bărbaţii care fac aceeaşi meserie … şi mult mai perseverente.
            Eroinele cărţii noastre, de la „pioniera” Yvonne Cămărăşescu şi până la zburătoarele Escadrilei Albe, au fost nevoite să învingă nu numai propriile temeri, ci şi, mai ales, prejudecăţile unei societăţi care rezerva femeii numai locul de gospodină. Şi astfel, cărţile de istorie a aviaţiei s-au îmbogăţit cu numele unor personalităţi exemplare, ca Smaranda Brăescu, Marina Ştirbey, Mariana Drăgescu, Irina Burnaia, Virginia Duţescu, Nadia Russo, Ioana Cantacuzino, Virginia Thomas, Maria Mateşan sau Elena Caragiani, nişte oameni ca toţi oamenii – dar ca toţi oamenii care zboară.
            „Aviatoarele Romaniei …” nu este prima carte care povesteşte viaţa şi aventurile zburătoarelor noastre. Au mai scris Vasile Firoiu, Constantin Gheorghiu, Daniel Focşa, Cornel Marandiuc cărţi şi articole despre acele fete înaripate. Fiecare lucrare îşi are valoarea ei, desigur, fiind bazată pe cercetări efectuate într-un anumit moment istoric şi într-o anumită direcţie. Autorii citaţi mai sus au descris anumite momente, recorduri, acţiuni, misiuni, reacţii, făcând cunoscute celor interesaţi nişte biografii care … se opresc acolo unde începea cenzura unei epoci. Sorin Turturică reuşit să desfacă acel lacăt pe care unii nici nu l-au bănuit, căutând amănunte din viaţa aviatoarelor în arhivele serviciilor secrete inter – şi postbelice. Şi astfel se completează descrierea acestor personalităţi, care se dovedesc a fi nu numai nişte fete curajoase, care au realizat atâtea pentru poporul lor prin doborârea de recorduri sau prin executarea de misiuni de luptă, ci şi nişte femei slabe, care izbucnesc în plâns când se văd refuzate de orgolioşii bărbaţi (cu grade mari în armată sau cu poziţii înalte în ierarhia politică), care mor de frica represaliilor şi semnează angajamente (pe care nu le respectă niciodată) cu anumite servicii ca să îşi pună la adăpost familia şi prietenii (devendindu-se, până la urmă, puternice!), care dau dovadă de cochetărie sau tiranie specifică reprezentantelor sexului frumos atunci când vor să învingă obstacolele ridicate de bărbaţi, sau care îşi arată latura sensibilă, de iubite, soţii şi mame, caracteristică greu de ghicit la aviatoarele care strâng în mână, cu putere şi măiestrie, manşa avionului.
            Domnul Sorin Turturică aduce în faţa cititorului amănunte necunoscute până acum, aşa cum menţionează, pe coperta a patra a volumului, cunoscutul istoric de aviaţiei profesor doctor Valeriu Avram. Discutăm aici exact despre acele detalii care demonstrează că Smaranda Brăescu era femeie, nu băieţoi cum am crede atunci când viaţa ei este redusă la cifrele celor două fabuloase recorduri mondiale. Că Irina Burnaia era o teleormăneancă aprigă, care a devenit aviator pentru că aşa a vrut ea să arate ce poate, care şi-a manifestat, apoi, forţa nu doar ca pilot, ci şi ca femeie cochetă, cu „papuc” dur, dar şi ca mamă a unui băieţel dotat intelectual, pe care l-a educat pentru a rezista societăţii din ţările străine unde i-au dus vicisitudinile vieţii. Mai aflăm că vitezele aviatoare ale Escadrilei Albe ştiau să îşi manifeste feminitatea chiar şi pe front, folosind, între două misiuni, oglinda şi cosmeticele, dar şi ştergându-şi, fără să se ascundă, lacrimile, când simţeau că ajung la limita rezistenţei fizice şi psihice. Sau, aceleaşi fete-piloţi de război, obligate să rămână la sol după încheierea campaniilor şi venirea comuniştilor la putere, şantajate şi înspăimântate de securişti, încarcerate ele şi familiile lor, cedează presiunilor şi semnează angajamente, dar, nefăcându-şi datoria de informatoare, sunt abandonate de poliţia secretă.
            Cercetătorul recunoaşte că studiul nu este încheiat încă. Are dreptate, informaţii inedite mai pot apărea, nimeni nu poate ghici de unde sare iepurele. Doar şi el a găsit amănunte noi în surse încă necercetate până acum, chiar după săpături intense executate de atâţia curioşi. Acum zece ani, despre Irina Burnaia se ştia doar că a zburat, cu Petre Ivanovici, până la Entebe (sursa informaţiei fiind, mai ales, propria-i carte de memorii). Azi aflăm că după căderea lui Ivanovici a avut aventuri şi căsnicii, dar, culmea, tot nu ştim data exactă şi locul naşterii ei, şi nici nu suntem siguri de ce şi-a ales pseudonimul „Burnaia”. Poate un istoric norocos va găsi documentul necesar sau, poate, un cercetător amator de la Ciurari sau Turnu Măgurele, va afla informaţii certe, incitat fiind să le caute şi prin lectura cărţii de faţă.
            Aş mai spune că volumul nu închide subiectul şi pentru că pe cerul României continuă să zboare fete. Şi, culmea, lumea continuă să se mire când află că acolo, sus, în avionul de acrobaţie, militar de luptă sau de transport, sau comercial, pilotează o femeie. Nu e locul aici să facem o listă, dar putem să spunem că dacă azi ziariştii care caută senzaţionalul scriu despre o fată care zboară avionul supersonic este şi pentru că, încă din 1909, fetele şi femeile priveau România de sus.
            Acum mai mulţi ani, Sorin Turturică mi-a spus că are, ca obiectiv, redactarea unei noi (şi altfel de) istorii a aviaţiei române. O serie de lucrări accesibile tuturor (are dreptate, nu numai iubitorii aviaţiei trebuie să ştie cine sunt românii din acest domeniu), scrise într-un stil uşor de citit şi de receptat, în care informaţia să fie exactă, dar şi interesantă pentru toţi. „Aviatoarele …” este o carte de acest gen. Reproduce şi comentează documente de arhivă, dar nu elimină anecdotica şi nu evită tonul ironic, ceea ce face textul mai uşor de citit şi mai atractiv pentru nespecialişti. Adaugă un album de fotografii, multe din ele notorii, reprezentând imagini ale aviatoarelor sau anturajului lor, dar şi poze absolut inedite, extrase din arhiva CNSAS, inclusiv o poză cu ţigări „Irina Burnaia” – care spune multe despre personalitatea respectivei zburătoare.
            Ȋn concluzie, o carte care trebuie citită de toţi cei interesaţi de istorie, de senzaţional, de eroism, de aventuri, de dragoste. Adică de toate categoriile de cititori.
Recenzie a prietenului nostru Mihai Athanasie Petrescu, preluata de pe blogul Carti de aviatie, despre cea mai recenta carte semnata de alt prieten al nostru, Sorin Turturica.

 

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: