Aviaţie Diverse

Austria renunta la Eurofighter din 2020

Eurofighter Typhoon BIAS 2015

Eurofighter Typhoon BIAS 2015

Austria va renunta la cele 15 EUrofighter Typhoon Tranche 1 pana in 2020, asta pe fondul disensiunilor legate de costul si capabilitatile aeronavei de lupta fabricata de consortiul celor 4 natiuni (Italia, Germania, Marea Britanie si Spania).

Austriecii au demarat in Februarie proceduri legale impotriva Airbus Defence & Space si Eurofighter invocand frauda si inselaciune in relatie cu achizitia de avioane Typhoon T1 din 2003, achizitie cu valoare toatala de 2 miliarde de euro. Atat Airbus cat si consortiul Eurofighter neaga acuzatiile.

Desi unul dintre cele mai moderne avioane de lupta la momentul actual, Typhoon-ul are o reputatie nu tocmai buna in Austria. Datorita unor sume platite ca mita ce se presupune ca ar ajunge pana la 100 milioane de euro, operarea avioanelor fabricate de cosortiul european face obiectul activitatii unei comisii parlamentare de investigare.

Ministerul austriac al apararii descrie Typhoon Tranche 1, livrate intre 2003 si 2008, ca posedand “echipament limitat si o nesiguranta a costurilor semnificativa”. De asemenea, mentinerea in operare a flotei de 15 exemplare pentru urmatorii 30 de ani ar putea costa intre 4.4 si 5.1 miliarde de euro (la un cost de operare estimat la 80 milioane de euro anual).

In urma cu cateva luni, Hans Peter Doskozil, ministru al apararii a constituit o comisie formata din 30 de experti pentru a gasi o solutie la problema apararii aeriene a Austiei. Aceasta comisie ar fi calculat ca renuntarea la Eurfighter si inlocuirea lor cu o flota de 18 avioane noi de lupta ar genera economii de intre 100 milioane pana la 2 miliarde de euro pana in 2019.

Aceeasi comisie a stabilit la 16 numarul de avioane neceare pentru asigurarea spatiului aerian national si a scos din discutie varianta ca alta tara membra UE sa asigure misiunile de Politie Aeriana deasupra Austriei, avand in vedere neutralitatea acesteia.

In momentul de fata austriecii executa misiunile de politie aeriana cu Eurofighter Typhoon, precum si cu 17 SAAB 105OE, avioane de antrenament uzate fizic si moral care vor trebui de asemenea inlocuite dupa 2020.

“Cei ce spun da neutralitatii si suveranitatii Austriei trebuie sa spuna da unui avion supersonic modern, de inalta performanta, capabil de operatiuni 24 de ore din 24”, a declarat Doskozil presei la Viena. “In acelasi timp trebuie sa aducem sub control costurile legate de Eurofighter si sa minimizam riscurile enorme legate de costurile asociate cu acest tip de avion – in interesul contribuabilului si in relatia cu alte ramuri ale Fortelor Armate.”

Potentiali pretendenti

Desi nu s-a anuntat nimic oficial cu privire la ce alta aeronava multirol ar putea satisface nevoile Bundesheer/Fliegerdivision, se pare ca oficialitatile ar fi discutat cu Airbus ( fabricantul Eurofighter Typhoon) cu mai multi potentiali furnizori alternativi, dar si cu guverne. Aceste discutii au condus la 19 optiuni diferite pentru securizarea spatiului aerian austriac.

Se pare ca solutia preferata ar fi cea a unui contract inter-guvernamental ce se va finaliza cu inchirierea sau cumpararea avioanelor in defavoarea organizarii unei licitatii care ar putea dura mai mult si ar putea pune in pericol inlocuirea planificata a flotei in perioada 2020-2023. Un asemenea contract ar presupune ca un alt stat sa achizitioneze avioanele direct de la producator. Avioanele ar trebui neaparat sa fie echipate cu sisteme de autoprotectie, rachete aer-aer ghidate radar si sa fie capabile sa opereze ziua si noaptea.

Seful biroului relatii internationale si exporturi al FMV-ului suedez, Joakim Wallin a declarat penrtu Reuters ca institutia pe care o reprezinta a trimis deja austriecilor documentatia tehnica si cotatiile de pret pentru 18 SAAB Gripen. Un potential contract ar insemna ca avioanele sa fie cumparate de la SAAB de catre FMV urmand ca apoi sa fie vandute sau inchiriate Austriei. Walllin a refuzat sa dea detalii despre pretul comunicat austriecilor.

Austriecii au avut de asemenea discutii cu oficiali americani manifestandu-si interesul pentru F-16, fabricat de gigantul Lockheed Martin. Acestia ofera inca F-16 in competitiile internationale desi productia acestuia urmeaza sa fie sistata. In eventualitaea selectarii F-16 livrarile ar putea incepe dupa aproximativ 3 ani.

Eurofighter Typhoon Tranche1 este in momentul de fata in uz in Austria, Italia, Germania, Marea Britanie si Spania. Totusi, tarile producatoare prefara scoaterea din serviciu a acestei variante si inlocuirea ei cu avioane din transe mai noi.

Marius Constantin

 

6 Comments

  • waaaa, ce sublim … si erau atatia din plaiurile noastre care voiau Eurofighter Tr.1.
    Si cu spaga de la austrieci, si slab dotate, si cu ora de zbor \ mentenanta scumpa, si cu linie de fabricatie inchisa nu-i de mirare ca state mai bine dotate economic decat noi vor sa scape de el.
    Cel mai probabil, la SAAB vor apela ca sunt relativ ieftine si nu vor sa se mai friga cu EF.

    • Acum nu stiu cat este PR pentru a imrima o noua directie dotarii Austriei si cat este aratarea batului pentru Airbus si EADS – sa mai lase din pret.
      Cert este ca Tyhoon T1 a cam fost lasat de izbeliste, principlaii clienti concentrandu-se pe variantele de Typhoon mai evoluate.
      Eu ii cred pe austrici cand isi doresc un program coerent de aducer la acelas standard a Typhoon T1 la fel cum s-a intamplat cu F 16 si programul MLU.

    • Mie imi par cam prosti.. subestimeaza cras costurile schimbarii tipului de aparat/antrenament piloti si tehnicieni. La fel ca Australia cu Tigeru’, mult planset si zero reprosuri concrete.Tot ii auzi ca “a costat mult” fara sa spuna in clar ce nu merge si ce nu e cum trebuie.

      La mine la ureche ajunge “s-a schimbat guvernul si astia vor si ei sa se simta importanti”. “Un contract gras ar fi primul pas, si poate ni se lipeste si noua ceva de mana”.

  • La momentul respectiv toata lumea a fost surprinsa ca Austria nu a mai continuat cu produsele Saab, colaborarea cu suedezii fiind excelenta mai multe decenii.

    Alegerea EF s-a numit atunci “o decizie politica” (Asta e ca din legile lui Murphy – daca o decizie nu are sens in niciun fel – atunci sigur va fi justificata ca fiind o “decizie politica”).

    Ideea promovata de guvern atunci a fost sa stranga parteneriatul cu Germania, iar Airbus a promis noi fabrici si investitii echivalente in Austria, care nu s-au intamplat.

    Programul EF nu a functionat in Austria. Organizarea disfunctionala si costurile imense de operare i-au socat pe austrieci, care erau obisnuiti cu suedezii – si lucrurile nu mai puteau sa continue in felul acesta, decizia era previzibila de cativa ani.

    Acum se vor reintoarce la Saab, vor semna un contract cu Suedia.

    Ideal pentru ei ar fi sa gaseasca si un cumparator, niste arabi sau ceva, pentru avioanele EF, sa mai isi scoata din paguba.

Leave a Comment

%d bloggers like this: