Armata Romana Fortele Aeriene Fortele Navale Fortele pentru Operatii Speciale Fortele Terestre

Astazi comemoram Eroii Neamului

În fiecare localitate din țară, prin care am trecut, am văzut nume multe trecute pe monumente și de fiecare dată m-am gândit cu respect la cei cărora le datorăm atât de mult din trecutul, prezentul și viitorul nostru.

Veșnică pomenire Eroilor noștri

Veșnică pomenire Eroilor noștri

Căutând o imagine, am dat de cea de mai sus și de amintirile de la momentul în care am pozat: alături de alți eroi, prieteni, veterani ai batalioanelor 2 Infanterie Călugăreni și 96 Geniu, prezenți să își comemoreze camarazii.

Oameni pe umerii cărora se sprijină țara noastră, în uniformă sau cu uniforma rămasă în continuare în sufletele lor mari de români.

Peste trei sute treizeci de mii de militari români și-au jertfit viețile în Primul Război Mondial, iar alți șaptezeci și sase de mii au rămas invalizi în această conflagrație mondială.

Doar atunci.

Dar și înainte și chiar și în zilele noastre, oamenii în uniformă au ales să se sacrifice pentru noi, pentru cei ce vor urma, pentru o Românie pe care să o avem și să o respectăm.

/0

Iulian Iamandi

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: