Arsenal

Armureria Resboiu: UK Army… Glock?

 UK Army Glock 17

Dragii moşului, la fel ca toţi ceilalţi am fost uimit acum ceva vreme de decizia armatei Maiestăţii Sale Lizica a Doua de a schimba vechile pistoale Browning L9A1, introduse în înzestrare în 1967, cu ultima generaţie a modelului Glock 17. Părerile fiind extrem de împărţite, am căutat nişte motive rezonabile pentru această schimbare.

Glock_17_Gen_4_will_replace_the_Browning_pistol_in_The_British_army_640_001

Comparativ cu vechiul Browning, Glock-ul aduce un spor de 4 cartuşe în încărcător şi o greutate scăzută cu 100 grame, încărcat. Dimensiunile sunt similare, diferențele între cele două pistoale fiind sistemul de acționare al pistolului (single action în cazul L9A1, Double Action Only în cazul G17). Un lucru reproşat vechiului Browning este lipsa capacităţii de a trage fără încărcător introdus în armă, posibilitatea de a trage prin introducerea cartuşelor direct în culată fiind considerată necesară ca ultimă măsură pentru supravieţuirea utilizatorului.

browning

Folosit de multe armate cu scaun la cap, începând cu cea austriacă şi continuând cu ce cele finlandeză, suedeză şi norvegiană, armele Glock sunt caracterizate printr-o fiabilitate peste medie, fiind utilizate în cele mai diverse condiţii climatice, de la frig extrem la căldură şi nisip (Irakul fiind cel mai mare utilizator de pistoale Glock, cu peste 125,000 exemplare în scripte) şi umiditate extremă (Malaiezia fiind şi ea utilizatoare)

Glock 17 Holster

Recenta introducere în înzestrare a acestor pistoale vine după o altă recentă achiziţie, armele semiautomate cu lunetă L129A1, aprinzând o altă controversă legată de înlocuirea armelor de asalt SA80, una dintre favorite fiind puşca germană Heckler & Koch 416, deja folosită de armata norvegiană.

7 Comments

  • Mie Glock-ul mi se pare cea mai buna alegere calitate -pret, o arma care nu este pretentioasa, compacta si care are precizie peste medie.
    9 mm este calibrul folosit de multe arme din aceasta categorie deci nu v fi schimbat pentru 10 mm prea curand.

  • Glockul este cel mai bun pistol de pe piata.O singura precizare nu e double action only este striker fired. Asta inseamna constanta la forta de apasare pe tragaci. In conflictele armate pistolu e arma secundara si se foloseste de obicei cand arma principala se blocheaza nu ai timp de schimbat incarcatoru.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: