Arsenal

Armureria Resboiu: sticloase

 

Lunetă PSO-1

Lunetă PSO-1

Dragii moşului, vă voi aduce azi în atenţie o sculă din ciclul “dacă mătuşi-mea avea ouă, îmi era unchi”, recte despre superioritatea doctrinei sovietice a armamentului individual comparativ cu cea americană. Deci, direct din bucătăria lui Serghei Dotsenko din Surgut, Siberia centrală, clasica lunetă a SVD-ului, PSO-1!

Apărut în 1964, Pritsel Snaipersky Optichesky (vizor optic pentru lunetişti) a fost cel mai avansat dispozitiv de ochire destinat producţiei de masă, fiind gândit din start pentru utilizarea de către soldaţi obişnuiţi, fără antrenament suplimentar, integraţi grupei de infanterie, puşca SVD permiţând acestora extinderea focului efectiv al grupei de la 300 m, în cazul armelor AKM, la 600-1000 m în cazul SVD. Realizată pentru a fi uşor de utilizat (putere de mărire fixă, butoane de reglaj cu compensator de traiectorie, reticul cu sistem stadiametric de calculare a distanţelor), PSO-1 este considerată încă o lunetă excelentă, simplă, extrem de fiabilă, foarte potrivită pentru armele de tip Designated Marksman Rifle.

Construcţia din aliaj de magneziu, cu lentile de foarte bună calitate, acoperite multistrat (să nu se uite că, după cea de-a doua cotonogeală mondială şi chiar înainte, industria optică sovietică a colaborat foarte strâns cu germanii de la Carl Zeiss, care erau nr. 1 mondial), corpul purjat şi umplut cu azot împotriva aburirii, toate aceste caracteristici permit folosirea lunetei într-o plajă mare de temperaturi, între -50 şi +50 grade Celsius, de la frigul siberian cel mai crâncen până la arşiţa pârjolitoare din deşerturile africane.

Butonul de reglaj al elevaţiei (căderea glonţului pe verticală sub influenţa gravitaţiei terestre) are gravat un sistem de compensare a căderii, calibrat pentru o anumită combinaţie de glonţ/viteză iniţială şi condiţii atmosferice (în cazul cel mai des întâlnit, muniţia de 7,62x54R, glonţ de 9,8 grame, viteza la gura ţevii de 830m/s, atmosferă standard ICAO), ceea ce permite o reglare rapidă şi facilă a tirului asupra ţintelor punctiforme la distanţe de până la 1000 m. Peste această distanţă, trăgătorul va trebui să folosească V-urile inversate de pe reticul, ce reprezintă corecţia traiectoriei (cu butonul de reglaj fixat pentru distanţa maximă de 1000 m) la 1000, 1100 şi 1200 metri.

Butonul superior de reglaj cu sistem de compensare a traiectoriei

Butonul superior de reglaj cu sistem de compensare a traiectoriei

Pentru că a venit vorba de el, la momentul introducerii sale, reticulul lunetei PSO-1 a fost considerat cel mai avansat din lume, combinând un sistem stadiametric de măsurare a distanţei, ce nu necesita nici un calcul, cu un reticul clar, neîncărcat de accesorii inutile. Reticulul este împărţit în două zone principale: sistemul de ochire propriu zis şi sistemul stadiametric.

Reticulul este compus din o succesiune de V-uri inversate dispuse vertical, cel superior având rolul de punct de ochire, cele de sub el fiind gradaţiile de corecţie ale traiectoriei, aşa cum am spus mai sus, iar pe orizontală o serie de gradaţii, ce au rolul de a servi la corecţia laterală a tirului şi la stabilirea distanţei, spaţiul liber dintre cele mai apropiate de centru fiind calculat să încadreze un obiect cu laţimea de 1 metru la 100 m. Deplasarea cu un marcaj pe orizontală va muta punctul de impact cu 10 cm la fiecare 100 m.

Reticul lunetă PSO-1

Reticul lunetă PSO-1

Sistemul stadiametric este compus dintr-o linie orizontală, ce reprezintă baza, şi o linie curbată cu marcaje, prin încadrarea unei ţinte cu înălţimea de 1.7 metri fiind determinată distanţa în sute de metri.

Sistemul stadiametric de măsurare a distanţelor

Sistemul stadiametric de măsurare a distanţelor

Modelele sovietice/ruseşti ale lunetei PSO-1 au reticulul iluminat printr-o microlampă cu baterie, versiunile româneşti şi (ex)yugoslave având iluminarea acestuia printr-un sistem cu tritiu, ce nu necesită curent electric. În afară de lunetele calibrate pentru 7,62x54R (ce se pot folosi fără modificări pentru 7,62×51 mm NATO) mai există modele calibrate pentru 7,62×39 mm şi 7,92×57 mm, cartuşul folosit de armele yugoslave de tip Mauser M48.

În general, PSO-1 are un sistem de montare lateral, ce permite folosirea sistemului mecanic de ochire al armei în caz de urgenţă, acesta fiind necesar datorită configuraţiei armelor de tip SVD/AK, ce nu permit o fixare prea stabilă pe capacul superior al cutiei mecanismelor.

– Sweeper –

 

19 Comments

  • bijuterie.

    ce-ar spune Stu Wilson: “este un exemplu concret al geniului rusesc, este o arma perfecta, diametrul lunetei permite sa vezi inamicul care nici macar nu este vizibil.”

    ce-ar spune Stelian: “datorita tragciului care este din aliaj ..(:D) lucrul mecanic efectuat asupra lui imprima o forta disproportionata care are ca efect faptul ca glontul care ere o viteza V=… 😀

    scuze, baieti, nu m-am putut abtine. ati ajuns clasici btw

  • 2 chestiuni… Reticulul era copiat dupa cele ale tancurilor din al doilea scandal. Nu mai stiu exact care.
    Referitor la optica, nu colaborarea cu Carl Zeiss i-a ajutat, ci faptul ca au plecat cu fabrica in 45…:-) ii o cjestie destul de cunoscuta in lumea fotografilor.

    • tomcat am goagalit
      tancul avea sist asta de ochire
      http://www.75thguards.com/ww2online/downloads/Zheriz_Ziess_Sight_Guide.pdf
      eu am vazut unul cu stadie, tot carl zeiss din timpul ww2, (pe care brava armata inca il folosea, dupa 50 de ani) dar era stereoscopic, cu 4 prisme
      Marele dezavantaj al jucariilor astea optice cu stadie fara laser e ca trebuie sa cunosti marimea reala a obiectului ca sa aproximezi distanta
      adica te uiti ori ca lunetist si iti dai cu presupusul ca are 1.70 tinta
      sau daca e avion cu telemetru stereoscopic, trebe sa stii ca era un an24 de exemplu , mai trebe sa corectezi tot din cap ca nu sboara perpendicular pe directia din care privesti, era un job destul de complicat cred

      Cu dusul fabricii, ai dreptate, si in cartea lui sweeper sunt doua lunete sovietice pre-ww2, zeiss si busch
      Busch a plecat cu totul dupa razboi, compensatie etc

  • Domnu’ Sweeper e o mica problema de semantica in articol 🙂
    “A colaborat foarte strans cu Carl Zeiss Jena” inseamna ca i-a “adunat strans” pe toti care i-a gasit si in Jena si in Dresda si i-a dus la Kiev cu fabrici cu tot ?

    Ca o paranteza, Jena a fost initial ocupata de americani, abia apoi a ajuns in sectorul sovietic – si americanii au vanat pe cei care lucrau la optica militara si in fabrica de sticla optica care le-au relocat ei inainte rusilor la mainz si stuttgart, sovieticii au mai adunat doar ce au gasit (cei cu tehnica foto ??) ca sa ii duca in urss, Dresda unde avea Carl Zeiss foarte multe facilitati de productie dispersate a fost bombardata salbatic in feb 1945 cand era deja clar ca jukov avea o strategie buna sa ocupe cea mai mare parte din germania, ma rog, cel putin cei cu camerele foto care au scapat de bombardamente si nu au fost “relocati” de americani in stuttgart, i-au “relocat” sovieticii la kiev

    Sistemul stadiametric e vechi, de la sf sec XIX, optica clasica a cam fost o stiinta moarta pana cand au aparut laserele si alte de astea, meritul rusilor cu treaba asta e ca au reusit sa il faca foarte simplu si foarte precis (avand in vedere cat e de simplu si mic)
    http://www.merriam-webster.com/dictionary/stadia
    stage, gradation, from Latin, stadium
    First Known Use: 1865

    Cu azot – eu stiam ca se umple ca sa nu schimbe indicele de refractie la temperaturi diferite, mai ales ca specificatiile rusilor sunt ca trebuie sa mearga iarna dincolo de cercul polar, si vara in desert in libia in aceleasi conditii

    Gazul ideal la treaba asta e heliu (directoarele de tir navale, care sunt stereoscopice, cu prisme, sunt umplute cu heliu, numai ca fiind un gaz cu molecula mica sunt greu de etansat si trebuie reumplute, pe un cuirasat gen Missouri nu e o problema o butelie de heliu, la un lunetist ar cam fi :))

    • Bre, daca iei la mana amanuntzit istoria mai putzin citita de prin 1933-1937, ai sa vezi ca vestitele lunete PE si PU de pe Mosin-Nagant erau facute intr-o fabricutza facuta cadou de tata Dolfi lu’ varu’ Iosif ca bonus la tratatu’ de la Rapallo, ala prin care Luftwaffe isi testa ME-urile si alte asemenea pe aerodromurile sovietice, ca de, Occidentu’, mai ales francezii aia invidiosi si carpanosi (care au ramas asa pana in ziua de azi), erau cu geana pe biata Germanie.

      Daca vrei sa aprofundezi subiectu’ cu lunetele si istoria lor, recomand o carte absolut excelenta, “Out of Nowhere” de Martin Pengler. E cat o carte de telefon, da’ eu consider ca am facut o foarte buna investitzie cand am luat-o.

      • Chiar o sa citesc cartulia aia, merci de idee (am gasit-o ca ebook)
        De rappalo in 22 si berlin in 25, stiam, si de scoala de la lipetsk si de cea de tancuri
        habar nu am avut insa cate chestii de fabricat treburi militare a dat la schimb hitler pe alimente si materii prime sovietice in perioada aia – horror

  • Rusii au sisteme optice pentru arme mult mai avansate cu caracteristici net superioare. Rusii nu au stat pe loc au avansat mult in aceasta directie.
    PSO-1 este depasit de alte modele mai avansate.
    Dar dc esti om sarac (cu venituri mici) si ai nevoie de un sistem optic care sa nuti dee dureri de cap eu las alege pe el.
    P.S. sper data viitoare sa prezentati un sistem optic mai avansat.

    • Bre, io sper sa am in mana cat de curand un Tabuk, sa vad cum are ala luneta. 😀

      PS. Data viitoare nu prezint optice, sa nu se plictiseasca lumea.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: