Arsenal

Armureria Resboiu: căruţe

 

Doamnelor, don’şoarelor şi domnilor, azi ne întoarcem în Şaormerie, ca să discutăm despre mijloacele de deplasare locale. Pentru că, nu-i aşa, dijaba ai băieţi veseli cu chef de scandal şi diverse unelte cotoioase dacă nu poţi să le muţi de colo-colo.

În general, sinergia faptelor şi meandrele concretului în Orientul Mijlociu, Africa şi Asia Centrală şi de Sud spun: deci chestiile ca tancuri, elicoptere şi avioane de luptă, mari halitoare de zeamă de varză şi de bidonaşe de plastic pentru diversele scuipători vor aparţine întotdeauna forţelor guvernamentale, acestea fiind singurele ce îşi pot permite utilizarea şi mai ales întreţinerea lor. Forţele rebele sunt nevoite să folosească cu totul altceva.

Pe terenurile de joacă din Şaormerie, o prezenţă permanentă în orice bazar, piaţă, staţie de transport, pe orice drum este ceea ce se numeşte pick-up, sau camioneta de teren. Folosite pentru a căra oameni, animale, marfă, produse agricole, în general, orice va trebui transportat din punctul A în punctul B, la mare preţuire sunt modelele japoneze de gen Toyota Hilux şi Land Cruiser, Mitsubishi L200 şi Nissan D22/Navara, primul fiind campionul absolut. Dotate în general cu motoare diesel simple, de 2,5l capacitate cilindrică, aceste cotigi au fost gândite ca utilitare pure, capabile de a folosi combustibil oricât de prost, cu suspensii rezistente (cu arcuri foaie), simplă sau dublă cabină (putând transporta confortabil 3-5 persoane) şi o capacitate de încărcare între 700-1000 kg.

Toyota Hilux, modelul cel mai folosit în Africa, a căpătat o imensă reputaţie de maşină solidă şi fiabilă, un exemplar din 1988 fiind cumpărat de cei trei demenţi de la Top Gear şi fiind torturat în fel şi chip. După ce a fost lovit cu o bilă de demolări, scufundat în apa mării timp de câteva ore, a încasat o rulotă în cap, a trecut printr-un şopron de grădină, lovitura finală a constat în plasarea maşinii pe un bloc de 70 de metri ce urma să fie demolat şi căderea de la acea înălţime. După fiecare repriză de tortură, maşina a fost reparată utilizând doar un set de chei fixe, şurubelniţe şi ulei de motor, fără nici o piesă de schimb. Astfel şi-a căpătat renumele de “maşină indestructibilă”. Dincolo de show-urile TV, sunt cunoscute exemplare cu 500.000 km la bord, având doar o întreţinere normală, fără reparaţii majore.

Apărute în 1941, pionieri fiind oile negre ale armetei engleze, SAS şi LRDG, sistemele de montare improvizate a mitralierelor pe vehicule uşoare (jeep-uri şi camioane) s-au potrivit mult mai bine la stilul de luptă al războinicilor deşertului decât tancurile şi vehiculele blindate, combinaţia dintre puterea mare de foc, viteză şi raza mare de acţiune, precum şi cunoaşterea bună a terenului favorizând atacurile fulgeratoare urmate de retrageri rapide, raidurile asupra aerodromurilor germane şi italiene fiind legendare.

Având o capacitate de încărcare destul de mare, imaginaţia umană şi aparatul de sudură le-a dotat cu tot felu’ de drăcovenii omorâtoare, de la mitraliere uşoare de genul Kalaşnikov PK la tuburi de lansare a rachetelor de tip Grad, ciordite din instalațiile guvernamentale, trecând prin toată gama de jucarii intermediare, ca mitraliere grele DShK şi KPV, tunuri automate ZU-23-2 şi lansatoare de rachete nedirijate de tip S-5/S-8/S-13 pentru elicoptere.

Ca recunoaştere a rolului imens avut în timpul războiului dintre Ciad şi Libia, când Toyotele furnizate de francezi armatei Ciadului s-au dovedit mult superioare ca mobilitate greoaielor blindate libiene, ultima fază a războiului, soldată cu uciderea a 7500 libieni, capturarea altor 1000, 800 de blindate şi 28 de avioane distruse contra a 1000 ciadieni daţi lipsă, s-a numit Toyota War.

Concluzia o spune unul dintre cei ce au avut de luptat cu aceste jucării:

“You can’t underestimate the value of having a vehicle that is fast, will never break down, and is strong enough to mount a heavy weapon in the back.”

– Sweeper –

5 Comments

  • Nene Sweeper ti-au dat astia bani de la Toyota de reclama?
    Faine jucarerele si tare bine ar sta si in straie kaki in locul ARO-urilor vechi din RoArmy dar cine sa te auda?
    Libia pe de alta parte a pierdut din cauza prostiei ei nu din cauza acestor jucarii pentru baietii veseli.

  • Si eu tot nu vad cum se poate asa ceva. Chiar rezista rebelii peste tot cu kkt-urile astea (carute scuze), fara sustinere serioasa din afara?

    • Rebelii este (sic) instare sa faca minuni de vitejie ei singuri, fara sustinere de nicaurea!!!
      Asa zice mass-media internationala. Iar noi, ii credem caci neuronii ne sint la plimbare prin balarii (sanchi, asa isi imagineaza niste insi cam dusi cu pluta.)

  • In ceea ce privaste Toyota, sora ei mai mica care imi apartine, sub numele sau de Yaris, sper sa dea dovada de acelasi spirit de sacrificiu si sa nu mi se strice in urmatorii 20 de ani (mai mult nu-mi trebuie).

  • Geo ai fost mortal tata! :)) cat despre toyota, km cat mai multi, fara incidente, si din mica herghelie care o are Yaris-ul, in 20 ani o sa mai moara 5-6 calutzi (maxim 6 :)) , in rest sper sa te tina

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: