Arsenal Rubrici permanente

Armurăria Resboiu: Est contra Vest

by: Sweeper

Cercetas cu Dragunov

După îndelungi gândiri şi răzgândiri, mutări şi răsmutări, astăzi vom aborda unul dintre cele două domenii preferate de je, adică puşcoacele cu lunetă (celălalt fiind diversele fursecuri explozive). Deci, doamnelor, don’şoarelor si domnilor, Est contra Vest, PSL contra M110, SVD contra DMR!

Ca să lămurim treb’şoara de la început, înainte de 2003, lumea se împărţea în două curente de gândire: cei care propuneau un concept de echipe de lunetişti separate, dotate cu arme de mare precizie cu închizător clasic (modelul vestic, cu exemple ca M24/M40A1 – SUA, L119 –Marea Britanie, FR-F2 – Franţa) şi modelul sovietic (adoptat şi de România), de a integra un puşcaş-lunetist în fiecare grupă de soldaţi.

Anul 2003, în care SUA şi amicii au invadat Irakul şi Afganistanul (acesta în 2002) au scos la iveală nevoia de a asigura un volum mare de foc precis, greu realizabil de către armele cu închizător, la distanţe de peste 400 de metri, dar mai scurte de 1 km. O surpriză extrem de neplăcută a constituit pentru soldaţii americani întâlnirea cu mitraliera sovietică PK de 7,62×54, ce asigură un foc susţinut şi destul de precis la 900 de metri, depăşind cu mult raza de acţiune a M16/M4. Aşa ca primul „remediu” a fost cel de a re-echipa armele M14, abandonate de la începutul războiului din Vietnam, cu sisteme optice de vizare, folosind avantajul puterii cartuşului de .308 Win (7,62×51) şi a focului semi-automat.

După 2003, în componenţa armatelor vestice şi-a făcut apariţia aşa numitul Designated Marksman, identic cu cel de Puşcaş-lunetist introdus în armatele comuniste din 1963. Spre deosebire de lunetistul „clasic”, este integrat în cadrul grupei/plutonului şi are ca însărcinare principală asigurarea unui foc precis la mare distanţă folosind o armă semiautomată de calibru 7,62 mm, iar ca sarcină secundară culegerea şi furnizarea de informaţii folosind sistemul optic al armei.

Deci, luate pe bucăţi, jucăriile:

Muniţia.

Cele două calibre folosite sunt 7,62×51 mm/.308 Winchester în Vest şi 7,62×54 mm R în Est. Mult mai puţin folosite sunt calibrele .223 (5.56x45mm) în Vest, considerat prea slab si cu o rază de acţiune mult prea mică, de 300 m, precum şi 7,62x39mm (Tabuk – Irak) şi 7,92x57mm Mauser (Zastava M76 – Yugoslavia). În timp ce .308 e considerat cel mai popular calibru mediu din lume, cu o varietate de puteri şi tipuri de gloanţe absolut imensă, 7,62x54mm suferă la capitolul variante. Singura muniţie de precizie calibrul 7,62×54 este cea rusească 7N1, adaptată pentru ţeava/pasul ghinturilor armei SVD, rezultate bune obţinându-se de asemenea prin folosirea muniţiei perforante 7N13. Ca o curiozitate, în timp ce armata americană foloseşte muniţia de precizie M118LR, una dintre cerinţele formulate pentru licitaţia achiziţionării modelului L129A1 de către armata britanică a fost o precizie de 1,5 MOA (1,5 cm la 100m) folosind muniţia „normală” L2A2 scoasă direct din benzile de mitralieră.

Munitie - al doilea e 7.62x54, al treilea e .308

Armele.

Modelele folosite în Vest se împart în cele derivate din platforma AR18, creată de Eugene Stoner în 1963 (M110 SASS, L129A1, Heckler Koch 417) şi modelul M14, în multiple variante (M14, USMC Designated Marksman Rifle, M39 Enhanced Marksman Rifle)

Avantajul platformei AR18 constă în uşurinţa de folosire şi ergonomia ridicată, precum gama largă de accesorii montate pe şine Piccatiny. Fiind un concept modular, poate fi modificat prin folosirea unor ţevi de lungimi diferite, putând fi ajustate pentru misiuni diverse.

Modelul american M110 reprezintă un M16 recalibrat pentru .308, având componentele comune în proporţie de 60%. Are o ţeavă de 510 mm, sistem de ochire secundar cu cătare-înălţător, pe lângă lunetă, capacitatea de a folosi amortizorul de zgomot şi încărcătoare de 10 şi 20 de cartuşe. Este una din cele mai grele arme din această categorie, având 7 kg gata de luptă, dublu faţă de rivala rusească SVD.

M110 SASS

Puşca britanică L129A1 este, la fel ca M110, un derivat al AR18, dar a fost gândită pentru a folosi aceeaşi muniţie ca mitralierele universale ale armatei britanice şi foloseşte o lunetă Trijicon 6×48, cu reticul iluminat prin tritiu şi fibră optică, având încorporat şi un vizor reflex pentru tragere la mică distanţă. Kitul mai conţine un bipod şi o trusă de curăţare. Greutatea de 6,4 kg nu o face extrem de uşoară.

L129 A1

Germana HK417 a fost introdusă în înzestrare de către Germania, sub numele de G28 în două configuraţii şi de Australia. Modelul australian vine în aceeaşi configuraţie ca modelul german G28 Patrol, cu o ţeavă de 406mm, diferenţa fiind luneta, care la australieni e acelaşi Trijicon 6×48, pe când germanii folosesc o lunetă clasică Schmidt & Bender PMII l-8×24/DMR, având o greutate de 6,4 kg. Modelul G28 Standard are o ţeavă de 510 mm, foloseşte o lunetă Schmidt & Bender PMIII 3-20×50 şi deţine recordul de greutate a acestei clase, având 8 kg fără muniţie.

H&K G28

Principala deosebire dintre HK417 şi restul armelor create pe platforma AR18 este principiul de funcţionare, prin piston cu impuls scurt, derivat din mecanismul G36, ceea ce duce la o întreţinere mult mai uşoară decât la cele cu împingere directă a închizătorului (modelul M16 clasic) care introduc gazele arse in cutia închizătorului.

Începând cu anii 90, USMC-ul a preferat să adopte vechile M14 rămase în rezervă din 1970, prin înlocuirea vechilor paturi din lemn cu paturi din fibră de sticlă, ergonomice, şi instalarea de lunete de ochire. Astfel a luat naştere DMR-ul, sau Designated Marksman Rifle, cu o ţeava de 560mm, pat McMillan Tactical M2A din fibra de sticlă, lunetă Leupold Mk4 10x sau Unertl M40 şi bipod Harris. Unele au fost modificate mai mult, prin instalarea unor frâne de gură compatibile cu amortizoarele de sunet. Acest model se numără printre cele mai uşoare din gama vestică, greutatea ridicându-se la numai 5 kg.

M14 DMR(Designated Marksman Rifle)

După re-analizarea conflictelor din Irak şi Afganistan, modelul M14 a fost modificat din nou prin înlocuirea patului cu un „şasiu” telescopic din aluminiu, instalarea noii lunete Schmidt Bender PMII şi a unui bipod nou. Astfel, greutatea armei a ajuns la 7,5 kg.

M39

Gama estică este compusă din modele utilizate în toate conflictele de după 1960, în special puşca ruseasca Dragunov/SVD, derivata SVU şi draga noastră Puşcă Semiautomată cu Lunetă, sau PSL.

Modelul SVD a apărut în înzestrarea Armatei Roşii în 1964, iar apoi s-a răspândit în întreaga lume. Având un mecanism de funcţionare pe principiul impulsului scurt al pistonului de gaze, semi-automat şi aceleaşi sisteme de control ca puşca de asalt Kalaşnikov, SVD-ul poate asigura foc precis până la 800 m, cu toate că are înălţătorul gradat până la 1200 m. Precizia armei la 300 m, folosind muniţie specială 7N1 este de 1,24 MOA (3,72 cm), iar muniţia „normală” 57-N-323S cu miez de oţel împrăştierea este de 2,21 MOA, sau 6,63 cm la 300 de metri. Greutatea armei cu lunetă şi încărcător gol se ridica la numai 3,4 kg, mult sub competitoarele vestice.

SVD, munitie si accesorii

În anii 90, la cererea VDV (trupele aeropurtate ruseşti), producătorul a dezvoltat modelul SVDS, înlocuind piesele din lemn cu plastic şi instalând un pat rabatabil din ţeavă metalică. Astfel, arma a fost făcută mai uşor de manipulat în spaţii înguste. Ţeava a fost înlocuită cu una mai grea iar ascunzătorul de flăcări a fost modificat şi el.

SVDS

1994 a adus o nouă variantă a armei SVD, bullpup-ul SVU o armă scurtă, creată la cererea trupelor speciale OMON şi folosită in primul război din Cecenia, unde lungimea de numai 87 cm, frâna de gură/ascunzătorul de flacără extrem de eficient (elimina 40% din recul) şi greutatea mică (3,6 kg) au făcut-o extrem de populară în rândul utilizatorilor.

SVU

Domnilor şi doamnelor, preferata mea, cireaşa de pe tortul armatei române, Puşca Semiautomată cu Lunetă! Apărută în anii 70, prin modificarea puştii mitraliere de calibrul 7,62×39 pentru a trage cartuşele de 7,62x54mm, cu acelaşi mecanism ce foloseşte impulsul lung al pistonului de gaze ca şi AKM-ul, extrem de uşor de folosit, cu o greutate de numai 4,31 kg şi o bătaie precisă de 1000 m, PSL-ul este considerată „the most lethal weapon of Iraqi insurgency” de către soldaţii americani din Irak.

PSL

Sisteme optice.

În timp ce sistemele vestice pot monta orice model de sistem optic, night vision, etc., armele estice sunt „limitate” de montura laterala a sistemului de vizare. Contrapondere la aceasta este faptul că sistemul mecanic de ochire (înălţător – cătare) poate fi folosit cu luneta montată, lucru imposibil la armele vestice.

Sistemele vestice de ochire se împart in lunete clasice (modele precum Leupold Mark 4, Unertl 10X, Schmidt Bender Police Marksman/PM II) si noile sisteme Trijicon ACOG, mai ales modelul 6x48TMR, preferat şi introdus în înzestrare de către armatele britanică şi australiană. ACOG (Advanced Combat Optical Gunsight) este un sistem de vizare ce permite tragerea la distanţe diferite fără ajustare, având un reticul gradat, calibrat pentru cartuşul .308 şi iluminat cu tritiu, permiţând astfel utilizarea pe timp de noapte.

Luneta Trijicon ACOG

Reticulul lunetei Trijicon ACOG

Armele estice sunt livrate, în general, cu o lunetă de tip PSO-1, 4×24, având reticulul calibrat pentru 7,62×54 şi permiţând o mai mare flexibilitate si uşurinţă în utilizare. Acest reticul are şi un sistem stadiametric de calculare a distanţelor folosind înălţimea medie umană de 1,7 m. În timp ce variantele ruseşti au iluminarea reticulului prin intermediul unui bec special şi a unui sistem electric, variantele română şi iugoslavă folosesc reticule iluminate cu tritiu, ceea ce duce la simplificarea construcţiei. Montura laterală a lunetei (capacul cutiei mecanismelor nu permite o montare rigidă, aşa că montarea se face pe laterala armei) a forţat mult timp folosirea acestei lunete pe armele SVD/PSL, dar în ultimul timp au apărut adaptoare ce permit montarea oricărui sistem Piccatiny/Mil STD 1913 Aceasta permite eliminarea principalei probleme a PSO-1, puterea de mărire 4x fiind considerată prea mică pentru o distanţă de peste 500m.

Luneta PSO-1

Reticul PSO-1

Un concept extrem de interesant, de a comasa rolurile de DM şi Sniper, folosind o armă cu închizător, îl găsiţi aici:

http://www.snipercentral.com/boltdmr.phtml

În concluzie, am putea spune că Estul a bătut Vestul la puncte, având 50 de ani avans în domeniul acesta…

12 Comments

  • USMC nu mai foloseste lunete Unertl de multi ani de zile (au dat faliment, chit ca aceste lunete sunt o adevarata opera de arta,; asta o spun din experienta personala), bazandu-se exclusiv pe lunete de Leupold si Schmidt und Bender. Foarte probabil or sa se debaraseze si de lunetele de Luepol care sunt calitativ inferioare celor de Schmidt und Bender.

  • Concluzia este un pic cam gresita : “În concluzie, am putea spune că Estul a bătut Vestul la puncte, având 50 de ani avans în domeniul acesta”

    Est a creat arma pentru ca nu avea capacitatea de foc peste 300m cu AKM – nu avea precizia necesara, de cele mai multe ori armele era de calitate ieftina si se decalibrau rapid. In general la o arma usoara , insemana ca materialele nu au rezistenta la fel ca la cele grele.

    Vestul nu avea nevoie de asta – .308 Win era calibru standard – armele lor de trupa acopereau distanta lejer – G3, FAL, M-14, etc. Plus ca trupele din vest se pune accent pe precizia tirului. Problema vestului a aparut cu 5.56 si de faptul ca in Astan si Iraq distanta de angajare a tintei era de la 500m in sus – distanta se acoperea doar de lunetisit , dar ei aveau alta doctrina tactica, si de mitraliere de 7.62 care nu erau usor de transportat. Plus in Astan .. Enfieldul este inca raspindit.

  • Superb articol.Imi aduc aminte cu drag de undita mea,,porecla psl-ului,,cand am servit patria la u.m 1908 pe antiaeriana si de tragerile de la Domnesti si Varteju.Melancolii,melancolii

  • “PSL-ul este considerată „the most lethal weapon of Iraqi insurgency” de către soldaţii americani din Irak” – da-mi te rog si mie link-ul in care zic asta

  • Nu cred ca se poate vorbi de foc precis pentru PSL la 1000 de metri. La 600 de metri e o arma foarte buna, la 800 de metri e un pericol in mainile unui lunetist foarte bun, la 1000 de metri e noroc chior, mai ales daca bate vantu’ frunza-n dunga.

  • Salutari,
    Ma scuzati ca ma introduc si eu ca musca`n lapte dar…,
    Pentru Mircea87: PSL-u romanesc la fel ca si la 800m in mana unui lunetist bun acopera si cei 200 sau chiar 300 de metri peste. Binenteles ca se poate vorbi de noroc chior in momentul in care dupa o zi de instructie esti obligat sa executi foc la cei 1000m asupra unei tinte fixe sau mobile.
    Pot afirma aceste lucruri, si da din bucataria proprie, caci oricum fabrica de la Cugir nu mai functioneaza de multisor, pe terenul de exercitiu a fost executat foc precis din suport fix la 1402m. Bunicul meu primind medalia munci pentru realizarea ansamblului complet al camerei de gaze. Ceea ce nu este identic cu AK74 sau 47. Iar eu cum am un SVD Dragunov de Airsoft a fost o incantare placuta sa tina in mana din nou copia armei dupa care s-a creat PSL-ul si i-a adus multe satisfactii cat si dezamagiri, dar asta este o alta poveste.
    Oricum, totul tine de indemanarea celui care manuieste arma cat si despre munitia folosita (nu intru in detalii deoarece recunosc ca la capitolul asta nu ma stiu) eu le am mai mult cu mecanica, dar dupa spusele vanatorilor munitia face diferenta.
    Un CZ 550 ebony edition la vanat mare are o precizie uluitoare la 250m par exemple, si asta o pot spune deoarece am tras cu aceasta arma. As fi dornic sa pot face tragere si cu consacratul PSL pentru al testa.
    Toate bune.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: