Lasă-mă în pacea verdelui, singur cu singurătatea

 

… pe buze îi înflori un zâmbet. “Amărăştenii”, se gândi. Aveau chef să se distreze? Le va ieşi pe nas. Zâmbi… drăceşte. Îşi săltă rucsacul în spate şi se afundă în pădure…

*

Soarele răsări, iar grupul de oameni se strânse în jurul şefului.

– E singur, e un amărât, cine ştie prin ce cotlon s-a ascuns. Îl scoateţi viu, dacă se poate, dacă nu, faceţi-l pierdut. Ok?

– Ok şefu’! spuseră oamenii, apoi se organizară în perechi şi se afundară în pădure…

*

Fusese o noapte spornică. Ori nu căutaseră prea bine, ori nu-şi dădusera seama la ce dracu’ îi trebuia unui amărât o lopată pliabilă, un cuţit solid şi un colac de cordelină pentru alpinism. Părerea lui era ca erau nişte cretini. “Incompetenţi” era un epitet mult prea bun pentru cei ce-l percheziţionaseră. Altfel l-ar fi lăsat în pace. Şi-ar fi dat seama că un tip solid, neimpuţinat de alcool sau droguri, cu hainele în bună stare şi un rucsac plin în spate înseamnă necazuri.

Plouase peste noapte. Urmele pe care le lăsase erau mai mult ca sigur şterse. Oricum, ştia că se confruntă cu baieţi de oraş, gherţoi care se făleau că au în mână o armă, dar nu ştiau nimic despre tactică, gherilă sau tracking.  Va fi o plăcere să se “joace” cu ei.

Deodata, în pădure răsună un ţipăt ascuţit. Bănuia cauza. Şi, pe buze îi înflori acelaşi zâmbet drăcesc…

*

– O nenorocită de groapă! A săpat o nenorocită de groapă, a înfipt beţe ascuţite pe fund şi a acoperit-o cu frunze! Şi ăsta a călcat în ea! Şi-a sfârtecat piciorul ăla blestemat!

– Bine, nu-i nevoie să urli. Patru oameni să-l scoată de aici şi să-l ducă la şosea. La spital cu el şi spuneţi-le medicilor c-a fost un accident de.. Dracu să vă ia! Sa-mi bag…, gropi cu betze!

*

Zâmbetul îi rămăsese pe buze. Drăcesc.

Privea prin binoclul pe care nu-l găsisera în rucsacul lui, făcându-l să se întrebe dacă-i verificaseră totuşi rucsacul, gândind “Unul avariat, patru îl cară… cinci oameni scoşi din joc. Şi, mai frumos, au luat-o pe unde nu trebuie, dobitocii…”

*

Unul dintre cei ce cărau rănitul crezu că si-a agăţat piciorul într-un spin şi trase. Auzi un şuierat şi un trunchi de copac din care ieseau cioturi ascuţite îl lovi pe el, pe cel care căra targa alături de el şi pe rănit. Cei doi cărători primiră cioturile în abdomene, iar o bucata lungă de lemn sfârtecă toracele rănitului, omorându-l pe loc. Cei doi rămaşi ântregi îşi aruncară armele şi o luară la fugă. Unul dintre ei se opri dupa mai puţin de o sută de metri, cu un cuţit înfipt în piept. Murind, recunoscu zâmbetul ciudat al bărbatului pe care-l bătusera cu douzeci şi patru de ore înainte şi le scăpase, apucând să sustragă şi rucsacul acela pe care atunci când primiseră ordin să-l scormonească, se indemnaseră unul pe altul. Nici nu mai îşi amintea dacă vreunul din ei se ocupase de asta…

Auzi, calm, “I’m here…”

*

Îşi şterse cuţitul pe hainele mortului şi-l perchezitionă: „bricheta… bun, ţigări… se arunca, bani… opţional, ceas de fiţe… se confiscă, până găsim ceva mai bun; un ceas e întotdeauna necesar…, arma, un MP5….” Nu era prima lui alegere în pădure, dar nu era cazul să facă mofturi. „Pistol!” Eh, aici asta chiar avea gusturi: un SIG P226. „Marfă!”.

„Să vedem ce-i dincolo!”

Cei trei rămăseseră înfipţi în buştean. îi dădu jos şi amorsă din nou capcana. Trase buşteanul în poziţie şi trecu băţul de care era legata sfoara declanşatoare printre crestăturile făcute în celelalte două, completând A-ul. „Nu se ştie niciodată. Dobitocii pot face aceeaşi greşeală.

Şterse urmele, percheziţionă cele trei cadavre, umplându-şi buzunarele cu lucruri utile, luă toată muniţia pe care o găsi şi se întoarse să plece. Se opri mirat:

„Mauser sârbesc? De unde… până când? Şi cu lunetă!”

Îşi aduse aminte cu plăcere de Goran, cel care-l învăţase să folosească M48-ul în pădurile de lângă Banja Luka. Înhăţă arma şi cartuşiera, fixă in poziţii celelalte arme, cu nailon de pescuit, le făcu declanşatoare improvizate la trăgace, apoi  se topi în pădure.

Zâmbind.

*

Alertaţi de cel care scăpase nevătămat,  restul grupului se întoarse să adune cadavrele.

Se apropiară cu atenţie, dar un glonţ bine ţintit zbură jumătate din cutia craniana a şefului. Trăgând care încotro, oamenii se repeziră în direcţia opusă celei din care venise împuşcătura. Unul se împiedică de un fir de nailon de pescuit şi încasă o rafală de automat în piept, ce-l lovi şi pe cel de lângă el. Ceilalţi cotiră, alergand frenetic, ca să încaseze în piept buşteanul ce mai luă viaţa a încă trei oameni. Gloanţele plecate din Mauser uciseră ultimii doi vânători de oameni.

*

Bărbatul coborî de pe deal.

Percheziţionă cadavrele, căutând acte, bani, echipament divers. Îşi schimbă încălţîmintea cu nişte bocanci solizi pe care-i lua de la şef.

„Se pare ca era singurul mai cu creier. Whatever…”

…acum creierul  şefului era împrăştiat pe câţiva metri pătraţi de vegetaţie.

Luă cheile maşinilor, apoi îşi umplu rucsacul cu tot ce-i era util. La final, plecă spre marginea padurii, unde găsi trei maşini, două BMW-uri X5 şi un Range Rover. Făra să ezite, se urcă în Range, aruncându-şi rucsacul pe bancheta din spate si plecă.

Se surprinse zâmbind în oglindă: ca un înger, naiv. Redevenise un cetănean oarecare…

Vroia doar să fie lăsat în pace.  De toată lumea.

– Sfârşit –

(deşi, s-ar putea să mai urmeze)

– Sweeper –

———————————————————

Link-uri utile:

Revista Resboiu; Forumul Resboiu; Pagina de gardă a portalului; Ramura dedicată Armatei Române; Ramura dedicată spaţiului; Ramura dedicată dronelor.