Istorie

Arme si grade uitate in Armata Romana. Guarzii silvici ai armatei

De pe vremea când încă mai bântuiam coridoarele facultăţii ca student care nu ştie de ce să se apuce mai întâi să facă, mi-a venit, la un anumit moment, ideea să scriu câte ceva despre arme şi grade ce astăzi nu mai sunt în Armata Română. Aici sunt câteva poveşti frumoase de spus, şi, m-am gândit că, cel mai bine ar fi să plecăm la drum în ordinea gradului uitării, adică, mai exact să începem această mică serie de articole cu câteva din cele mai ciudate şi mai puţin ştiute dintre acestea. Astfel, facem o primă haltă în povestea guarzilor silvici ai armatei sau, după cum le spunea “la lege”, Serviciul Silvic al Armatei. Ideea despre acest corp în sine mi-a venit odată cu citirea lucrării despre Cetatea Bucureşti apărută sub auspiciile Muzeului Militar Naţional având ca autori pe Cornel I. Scafeş şi Ioan I. Scafeş.

Înainte de a deschide problema trebuie să explicăm ce este acela un “guard”. Guard era titulatura dată, iniţial, unor anumite categorii de ofiţeri asimilaţi, mai exact, ofiţeri ai armatei ce nu intrau în categoria combatanţilor. În armata secolului XIX, aceştia erau de două categorii: guarzi de artilerie şi guarzi de geniu. După cum ne putem da seama din armele de asimilare, guarzii erau ofiţeri tehnici ce nu erau asimilaţi ofiţerilor combatanţi, având atribuţii strict tehnice. Gradele acestora erau împărţite în clase numerice, III, II şi I, echivalaţi cu ofiţerii inferiori. În perioada mai sus amintită, în afară de combatanţi, fiecare armă avea grade specifice, şi aici facem referire la meseriaşi, medici umani, farmacişti, veterinari, intendenţi şi administratori sau chiar muzicanţi. Dar acestea, cum spune la Teleenciclopedia, în episodul următor.

Să revenim dară, la guarzii noştri silvici. Aceştia fac notă discordantă la sistemul de grade mai sus amintit, deoarece nu sunt numai grade de ofiţer ci intră şi în categoria subofiţerilor şi a trupei. Actul lor de naştere este semnat la 1895, la începutul lunii noiembrie, promulgarea Înaltului decret fiind pe 4, iar publicarea în Monitorul Oficial fiind pe 10. Motivul pentru care acest corp a fost creat este acela de a acoperi nevoia de a avea un serviciu special care să se ocupe de plantaţiile armatei. Şi nu facem referire aici la orice tipuri de plantaţii ci ne referim cu precădere la plantaţiile şi pepinierele aflate în cetatea Bucureşti şi în regiunea întărită Focşani – Galaţi, împreună cu toate gazonările artificiale, păsunile naturale şi locurile de cultură pendinte sau cuprinse în zona fortificaţiilor menţionate, precum şi plantaţiile din curţile şi de pe şoselele stabilimentelor militare şi a întregului domeniu militar sau pădurile cuprinse în interiorul liniei de centură a cetăţii Bucureşti, a regiunii întărite Focşani – Galaţi sau pe frontiera ţării. Astfel, observăm rolul principal al acestui corp, acela de a introduce mascarea şi dotarea cu vegetaţie a zonelor unde aceasta era impetuos necesară.

Acest Serviciu Silvic al Armatei era compus din agenţi cu gradul de guarzi silvici sau pădurari, guarzi generali şi un inginer cu grad de inspector, care era şeful întregului serviciu, fiecare grad având două clase. Astfel structura de grade era următoarea: guard silvic clasa a II-a, guard silvic clasa I, guard general clasa a II-a, guard general clasa I, inspector silvic clasa a II-a şi inspector silvic clasa I. Ce este important de menţionat la aceştia este faptul că legea îi considera ofiţeri ai poliţiei judiciare cu drept de a veghea şi urmări la respectarea legilor silvice şi nu numai pe raza circumscripţiei date în subordine.

Din punct de vedere al dependinţei, acest serviciu se afla în subordinea Direcţiei Geniului, unde forma un birou special. Inspectorul îşi avea sediul şi era şeful acestui birou, de unde coordona activitatea întregului serviciu, avea dreptul de a compune toate regulamentele necesare serviciului şi de a le pune în aplicare şi de a face inspecţia periodică la Cetatea Bucureşti, regiunea FNG şi la celelalte obiective în subordine.În ceea ce priveşte organizarea, acest birou forma Serviciul central, în timp ce corpurile din teritoriu formau Serviciul exterior.

Serviciul exterior era însărcinat cu executarea lucrărilor de tot felul, cu întreţinerea acestora şi cu poliţia silvică. Compunerea acestuia era, după cum ne putem da şi seama, formată din guarzi generali şi guarzi silvici sau pădurari. Guarzii generali erau şefii imediaţi ai pădurarilor, având conducerea şi controlul direct asupra lucrărilor pe teren şi a poliţiei silvice. În ceea ce priveşte activitatea de serviciu, aceştia se aflau sub ordinele directe ale comandantului militar de regiunea de apartenenţă. La cetatea Bucureşti se aflau doi guarzi generali, la regiunea FNG exista câte unul pentru fiecare secţie, iar pentru restul domeniului militar se înfiinţau, cel puţin unul pentru fiecare corp de armată. Guarzii generali erau obligaţi de a controla de cel puţin două ori pe lună fiecare pădurar din ocoalele lor, pentru a se încredinţa de buna executare a serviciului.

Pădurarii aveau datoria de a executa manual toate lucrările de completare şi de întreţinere a plantaţiilor şi gazonărilor, de a întreţine căile de comunicaţii în bună stare şi de a păzi toate acestea. În plus, trebuiau să întreţină o pepinieră, din care să poată extrage la nevoie puieţii necesari pentru întreţinere. La cetatea Bucureşti se numea câte un pădurar pentru fiecare fort şi baterie intermediară, la regiunea FNG, câte un pădurar pentru fiecare două grupuri de baterii, iar pentru restul domeniului militar, în funcţie de necesităţi.

În ceea ce priveşte recrutarea, guarzii se recrutau dintre soldaţii cu stagiu militar sadisfăcut, ştiitori de carte şi, de preferabil, absolvenţi ai unei şcoli practice de agricultură. Guarzii generali se recrutau dintre cei care absolviseră o şcoală medie silvică sau agricolă, sau din guarzi mai vechi ce meritau a fi promovaţi în gradul următor, dacă aveau şcoala practică şi o vechime de cel puţin 3 ani. Seful serviciului se recruta din absolvenţii de şcoli superioare speciale de silvicultură şi cu minim 5 ani experienţă în domeniu. Înaintările se făceau din clasa inferioară în cea superioară după un stagiu de minim 5 ani.

Uniforma pădurarilor era din postav civit, adică bleu-marin, ca a trupelor de geniu. Pantalonii se purtau în cizme şi aveau un lampas verde de 4 cm lărgime. Bluza avea modelul bluzelor pentru trupă, cu guler răsfrânt, având ca însemne două petliţe de postav verde până la jumătatea gulerului, pe care se aplica frunza cu ghindă de stejar, de culoare galbenă. Mâneca era terminată cu manşetă din postav verde, şi purta, după clasă, ca şi la trupă, unul sau două galoane galbene, puse transversal. Pe umeri se purtau două torsade verzi pentru purtarea armei. Nasturii erau metalici uniţi şi vizibili. Cravata, era ca o batistă triunghiulară de pânză, de culoare bleu-marin. Coifura era capela de postav cu paspoale verzi, având ca însemne cuirasa geniului pe două frunze de stejar, de culoare galbenă. Mantaua era ca a trupei, fără vipuşti, şi cu torsade verzi pe umeri, fără contra-epoleţi, cu însemnele de guler şi de clasă ca la bluză. Armamentul era acela ca al trupei, adică, puşca de infanterie cu baionetă, ataşată unei centuri cu cartuşieră. Hainele de vară erau din dril, adică pânză, ca cele ale trupei, cu gulerul bluzei răsfrânt, cu însemne mobile şi fără contra-epoleţi. Când aceştia nu purtau uniforma, purtau pe piept o placă de alamă, pe care se afla cuirasa şi frunzele de stejar, având ca inscripţii, sus “Ministerul de resbel” iar jos, “Guard silvic”.

Uniforma guarzilor generali era întocmai ca a guarzilor, cu deosebirea că postavul era mai fin, însemnele de la capelă, guler şi cele de clase erau din aur iar armamentul era constituit din sabie şi revolver. Pantalonii puteau fi purtaţi şi afară din cizme. Practic, această uniformă era ca cea a subofiţerilor, aşa cum cea a guarzilor era ca a trupei. Gradele purtate, dacă pentru guarzi echivalau cu fruntaşul pentru clasa a II-a, şi, respectiv, cu caporalul pentru clasa I, se echivalau cu sergentul, pentru clasa a II-a, şi, respectiv, sergentul major, pentru clasa I. Din păcate, actul normativ nu vorbeşte de uniforma inspectorilor, dar este de presupus, după necesarul de scolarizare, că aceştia erau echivalaţi cu ofiţerii inferiori, ca celelalte categorii de guarzi.

Din păcate nu avem nicio imagine cu guarzii silvici, imaginea de fond fiind aceea a trupelor ce operau fortificaţiile, ce ţineau de artilerie, aici având doi ofiţeri şi un sergent gornist al acestei arme, luată dintr-un album cu imagini ale Armatei Române de la 1902. Dăm însă una şi cu trupele de geniu pentru a ne face o oarecare idee asupra acestora.

132

 

Şi poza de fond cu artileriştii de fortificaţii.

127

– drd. Emil Boboescu –

1 Comment

  • Foarte tare.Mi-am adus aminte ca am citit candva de corpul asta in ceva lucrari despre istoria silviculturii.Ahh,studentie,tinerete…

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: