Istorie

Arme si grade uitate in Armata Romana 3. Gradele de general

Dragi cititori, iacătă că după o prea lungă absenţă revin în atenţia domniilor voastre cu o altă poveste despre istoria Armatei Române, de această dată ocupându-ne timpul cu istoria gradelor de general.

Deşi poate, unii dintre dumneavoastră, îmi vor aduce critici cu privire la plasarea acestei lucrări în această categorie de arme şi grade uitate, imi voi cere scuze faţă de aceia şi voi arăta că evoluţia acestei categorii a avut atâtea meandre încât multe dintre ele nu se mai cunosc astăzi atât de bine.

Totodată, dacă cineva descoperă vreo scăpare în termeni sau ani, îl rog frumos să mă ierte şi-l asigur că voi repara în cel mai scurt timp.

Prima oprire care trebuie să o facem în periplul nostru prin istoria gradelor de general este la momentul 1830 când se înfiinţează primele unităţi militare, în accepţiunea modernă a cuvântului, în Principate. La acest moment apare şi prima ierarhie de grade ce se plia, conform Regulamentului Miliţiei, în Ţara Românească, sau Regulamentului Jandarmeriei, în Moldova, pe sistemul de grade nobiliare sau “civile”, fiind necesar pentru a avea de unde să se poată găsi cadre pentru încadrarea celor trei regimente de infanterie din Ţara Românească şi regimentului de infanterie din Moldova.

O scurtă paranteză trebuie însă făcută: denumirile de “miliţie” şi “jandarmerie” date pentru primele unităţi ale armatelor principatelor nu trebuie să ne nedumerească.

Conform documentelor, aceste prime unităţi au purtat diverse nume într-un timp relativ scurt, cum ar fi, pe lângă cele de mai sus, şi denumirile de “miliţie pământeană”, “miliţie pămânetenească”, “miliţie naţională” etc. toate derivând de la scopul iniţial al acestor trupe, acela de ordine internă, pază a frontierei, a carantinelor, a cordoanelor sanitare şi a instituţiilor publice.

Dar, să revenim la grade.

Acestea, pentru ofiţeri erau în număr de şase. Primul grad era praporşicul, pentru Ţara Românească, sau stegarul, pentru Moldova, urmat fiind de parucic sau leitenant, căpitan, maior şi polcovnic sau colonel.

Gradul de general, la momentul respectiv era unul singur, ce în Ţara Românească se numea spătar, după vechiul rang înalt boieresc al marelui spătar, cel care stătea lângă tronul domnitorului, în epoca medievală, şi îi purta sabia si buzduganul, având dreptul de a conduce armata în locul său. Acest grad, acum, va fi şi cel care va ţine frâiele Divanului Oştirii, ulterior devenit Minister.

Pentru Moldova, gradul se numea hatman, venind tot pe filieră medievală a unei vechi instituţii militare, hatmanul fiind comandantul întregii cavalerii moldoveneşti. Iniţial, ofiţerii purtau epoleţi împletiţi, denumiţi în epocă “cozonaci” ceea ce îi făceau să nu primească respectul ofiţerilor ruşi ai armatei imperiale care se aflau în principate sub administraţia generalului Kiselev, chiar din contră.

Aşa că, în 1832, se distribuie epoleţi cu gât şi colac pentru toţi ofiţerii din principate. Generalii, pe lângă broderiile florale, în frunze de stejar de la guler şi manşete, purtau acum epoleţi “îngheţaţi” adică corpul epoleţilor era compus din solzi de alamă, iar colacul era o placă goală de alamă lucitoare. Pe marginea colacului şi a corpului se afla o broderie groasă de fir de aur, ce ulterior va rămâne doar în jurul colacului. Tot la colac se vor ataşa franjuri groşi, triplu împletiţi, cu vârfurile cusute între ele.

Drept de coifură generalii purtau, pe lângă ceacou, o piesă de coifură tronconică, cu acvila sau bourul principatului în faţă, vizieră de piele, subbărbie de solzi de alamă, ciucuri pe laterale şi egretă de comandant, iniţial laterală, apoi în faţă, şi bicorn negru, cu ciucuri aplatizaţi laterali şi penaj în culorile principatului, adică galben şi albastru pentru Ţara Românească şi albastru şi roşu pentru Moldova, la care se adăuga penaj alb.

Se pare că denumirile clasice vor rămâne aşa până în preajma Revoluţiei de la 1848 când se pare că s-a adoptat denumirea de general, cunoscută şi ca gheneral sau ghinărar, însă diferenţele vor apărea la abia în perioada domniei principelui Alexandru Ioan Cuza.

În pleiada de reforme civile şi militare petrecute în timpul domniei iscusitului militar au fost reformate şi gradele de general. Acestea, la 1860 se găseau în număr de trei adică general de brigadă, general de divizie şi general căpitan. Observăm faptul că apar trei grade de general dintr-o dată.

Primul care a purtat noul grad de general de divizie a fost chiar domnitorul, însă pentru puţin timp, deoarece a luat gradul de general căpitan, ce echivala şi cu funcţia de comandant suprem al oştirii. Uniformele generalilor, ca şi ale întregii armate, acum sunt după model francez, cu bicornuri, cu mundire şi pantaloni bleu-marin sau gri, cu ulănci, cabane sau mantale, cu vipuşti şi însemne roşii, broderii cu motive florale la manşete, guler şi capacele de la spate, sau la banda chipiului sau ceacoului.

Gradele se indică pe epoleţi cu motive geometrice în unghi pe gâtul epoletului şi o placă semirondă de alamă pe care se montează stelele, şi prin şirurile de broderii înflorate de la manşete, guler şi chipiu sau capel. Stelele sunt una pentru generalul de brigadă, două pentru generalul de divizie şi niciuna pentru generalul căpitan.

Această stare de fapt nu va dura decât un an, deoarece asupra acestor grade se va reveni în 1861 când gradul de general căpitan se va numi general primar iar gradele se vor schimba la epoleţi. Astfel, acum se va introduce ceea ce va deveni însemnul de tradiţie al generalilor, adică soarele de general, regăsit şi astăzi în uniformă, la caschetă.

Acest soare de general se va purta iniţial la epoleţi, în colacul epoletului, astfel: pentru generalul de brigadă, un soare de general argintiu cu o stea galbenă, pentru generalul de divizie, un soare galben cu o stea albă, încadrat de două steluţe mici, iar pentru generalul primar, soarele de general era alb şi tăiat în diamant, cu steaua galbenă şi înconjurat de şapte steluţe mici, simetric. Acest ultim grad îşi trădează inspiraţia franceză, fiind la fel ca cel al mareşalilor francezi unde numai soarele este înlocuit cu bastoanele încrucişate.

Mai jos avem o imagine a acestor epoleţi. Deasupra acestora se află însemnele de serviciu pentru ofiţeri.

P1260089

Această stare de fapt se păstrează până la venirea lui Carol I care va aduce o serie de schimbări uniformei de general, dar şi gradelor. În acest sens, gradul de general primar va primi denumirea de general en chef, direct din franceză, ceea ce simboliza faptul că principele, şi ulterior, regele, este singurul tenant al acestui grad, care este echivalent cu funcţia de comandant suprem al armatei.

Dispunerea stelelor se schimbă şi ea, soarele având acum aceeaşi culoare pentru toate gradele, ca cel de brigadă, iar generalul en chef primeşte doar trei stele ce înconjoară soarele din lateral şi dinspre gâtul epoletului, formând un triunghi. Totodată apărând şi uniformele de mică ţinută unde se poartă galoanele la manşetă şi epoleţi treflă din şnur triplu, apar şi gradele cu două galoane late, unul pentru ofiţer superior şi altul pentru ofiţer general, şi galoanele în formă de lance pentru grad, dispuse la mâneci.

Aceste grade vor fi cele purtate de generalii Armatei Române în timpul Războiului de Independenţă. Pentru puţin ajutor, redăm, mai jos, o tabelă de grade, ceva mai târzie adică de pe la 1895, dar totuşi la fel de elocventă pentru ceea ce dorim a explica.

153Şi, dacă tot vorbirăm despre cum arătau uniformele după Războiul de Independenţă, iată o imagine comprimată a ţinutelor de general.

Trebuie notat faptul că apar generalii de cavalerie, care primesc uniformă distinctă de restul armatei, în stilul uniformelor epocii.

170Şi, dacă tot am ajuns la specializarea gradelor de generali, trebuie să ne aducem aminte şi de gradele de marină ce, după cum cunoaştem, sunt diferite faţă de cele de la armata de uscat. Ei bine, gradele de marină au început să fie diferite la noi abia la 1898.

Până atunci, gradele din Flotilă, cum era cunoscută, erau aceleaşi ca ale armatei de uscat, fără nicio diferenţă, la denumire, doar uniformele erau tipice marinei, iar galoanele ofiţerilor se purtau în inel, la manşete, cu ultimul galon având “ochiul lui Nelson”.

Astfel, apare fenomenul de a avea, cu scurt timp înainte de momentul menţionat mai sus, ca primul ofiţer general de marină să poarte gradul de general de brigadă de marină. Însă toate acestea se vor schimba odată cu legiuirea marinei din 1898, când se introduc gradele specifice. Astfel apar şi primele două grade de amiral, recte contra-amiral şi vice-amiral, datorită faptului că, în armata de uscat existau doar două grade de generali ce erau acordate ofiţerilor de carieră, al treilea fiind păstrat pentru rege.

O primă schimbare în domeniu apare în anul 1911 când Ferdinand, atunci principe moştenitor, primeşte gradul de general de corp de armată, fiind primul care accede la acest grad. Gradul primeşte însemne similare cu cele de general en chef, deţinut de Regele Carol I, fără a se face vreo modificare în sistem.

În anul 1912 apar uniformele de campanie de culoare gri-albăstrui-verzui cu gradele purtate la epoleţi, grade ce se păstrează până astăzi, cu oarecare modificări, iar aceste modificări se referă fix la gradele de generali. Gradele la epoleţi pentru generali erau reprezentate tot prin trese, ca şi pentru restul ofiţerilor, de la una la trei, pentru cele trei grade de generali care existau la acel moment.

Galonul epoletului, pe care se montau aceste trese, era de culoare aurie, acoperea întreg epoletul, şi avea brodate, de-a lungul său, cununi de frunze, atâtea câte trese avea tenantul, tot de la 1 la 3. Pentru o mai bună înţelegere, redăm o planşă cu aceste însemne, aşa cum erau ele descrise în decretul din 1912.

De menţionat că soarele de general, însemnul de chipiu şi epoleţi de ceremonie, se păstrează şi la chipiurile de front, păstrându-e astfel tradiţia însemnului de la 1861.

unif1916grade1fk6Gradele de general primesc o nouă modificare în anul 1918 când Regele Ferdinand este ridicat la gradul de mareşal prin înmânarea Cărţii de Mareşal la 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918.

Astfel, se pare că prima ridicare la gradul de mareşal a fost una cu caracter simbolic şi nu normativ, deşi această demnitate, pentru că mareşalatul a fost considerat o demnitate, pe lângă un simplu grad, a fost inclusă în simbolistica militară, ca atare.

Ca însemne ale gradului de mareşal avem bastonul de mareşal, ca piesă purtată în mâna dreaptă, cartea de mareşal, ca recunoaştere a gradului, de care vorbeam mai sus şi bastoanele încrucişate pe epoleţii cu galon de general. Galonul are însă, pe el, ţesute patru ramuri de frunzuliţe, deoarece gradul este superior celui de general de corp de armată, cel care avea trei asemenea broderii.

O lege asupra demnităţii de mareşal nu se acordă decât abia în 1930 în care era stipulat că generalii de corp de armată care s-au desăvârşit la comanda unei armate sau Marelui Cartier General în Marele război au dreptul de a primi acest grad.

Prin această lege erau vizaţi Generalii de Corp de Armată Alexandru Averescu şi Constantin Prezan, primul distingându-se la comanda al Armatei a II-a iar ar al doilea la comanda Marelui Cartier General. În anul 1939, în Legea asupra înaintărilor în armată se vorbeşte şi de demnitatea de mareşal ca grad specific, inclus în lege ca un grad ce se acordă de către rege pentru merite excepţionale ale generalilor de corp de armată, pe timp de război.

De altfel, Carol II primeşte şi el gradul de mareşal prin aceeaşi lege ca şi cea din 1930 pentru generalii combatanţi.

Mai trebuie menţionat că, în această perioadă, gradul de mareşal se indica, în afară de bastoanele de mareşal de la epoleţi, prin patru trese de grad, dispuse asupra celor două galoanel late de ofiţer superior şi general, prezente la manşetele tuturor ţinutelor ce comportau asemenea dispunere a gradelor, fie armată de uscat, marină sau aviaţie, structuri pe care acum dorim să le defalcăm mai în detaliu.

Pentru armata de uscat, avem de-a face cu apariţia a două grade intermediare în mijlocul gradelor de general. Primul grad intermediar ar fi acela al colonelului cu stea. Deşi, până la acest moment, nu cunoaştem momentul în care a fost instituit, avem date asupra existenţei lui.

Acest grad se acorda coloneilor care primeau comandă superioară nivelului de regiment, dar nu trecuseră examenul pentru general de brigadă. Aceştia purtau chipiul sau cascheta precum generalii, cu soare de general şi două cununi de lauri pe cozoroc, petliţele la veston şi lampasul dublu de general la pantaloni dar la epoleţi gradele de colonel.

Al doilea grad intermediar este acela de general de divizie inspector general de armată ce îl întâlnim în Regulamentul pentru Uniformele Ofiţerilor Armatei de Uscat din 1934. Gradul cu pricina era plasat ca ierarhie între generalul de divizie şi generalul de corp de armată. Atribuţiile acestui grad erau acelea de a se ocupa cu comanda inspectoratelor de armată, inspectorate ce, în caz de război, trebuiau să se ridice la nivel de armată, acestea fiind în număr de patru pe toată ţara.

Fiind un grad intermediar şi însemnele de grad erau intermediare. Astfel, acest general purta cele trei trese de general de corp de armată, dar cea din mijloc era albă şi cele laterale erau galbene, în timp ce toţi ceilalţi generali purtau trese galbene pe epoleţi, de la una la trei. Aceeaşi situaţie se repeta şi la chipiu şi la manşete, acolo unde ţinuta avea grade plasate în acele locuri.

Pentru Marină avem notabilă apariţia gradului de amiral, găsit în regulamentul de uniformă din 1921, ca al treilea grad al ierarhiei ofiţerilor de marină. Acesta se indica, la mâneci, prin cele două galoane late, cel de ofiţer general şi cel de ofiţer superior şi cele trei de grad în sine. Când Regele purta uniforma de marină, având gradul de mareşal, purta patru galoane de grad, pe lângă cele late. Şi în cazul Marinei Regale, avem problema unui grad intermediar.

Este vorba de gradul de comodor. Atenţie! A nu se face confuzia între comodor şi comandor, care erau două grade diferite în epocă.

Inspiraţia pentru acest grad vine din spaţiul britanic, unde acesta definea, şi defineşte, în continuare, primul grad de ofiţer general la marină şi aviaţie, fiind echivalat cu generalul de brigadă. Bine, şi la englezi acest grad, la toate forţele, ba a fost la generali, ba la ofiţeri superiori, dar aceasta nu este un argument de care ne ocupăm aici. Traducerile proaste din limba engleză doar au mărit problema necunoaşterii…

Gradul de comodor are aceeaşi situaţie ca şi cel al colonelului cu stea. Însemnele de grad sunt de comandor, restul însemnelor sunt de contra-amiral.

Pentru Aeronautică avem premiera uniformelor proprii şi a însemnelor ca atare, din 1926, când se introduce o uniformă specifică aviaţiei, deşi încă kaki cu însemnele albastre, este prima care începe sa utilizeze şapca kaki în locul chipiului.

Gradele sunt încă cele terestre, dar nu pentru mult timp pentru că, în 1930 se introduce ţinuta specifică de aviaţie, de culoare albastru petrol cu grade la manşetă terminate la ultimul galon cu un romb. În 1931 se introduc şi gradele specifice, astfel, ofiţerii superiori poartă gradele de comandori ca cei de la marină, iar pentru generali se introduc grade speciale.

Iniţial au fost numai două grade de general la aeronautică, dar ulterior acestea s-au mărit la trei, ca în cazul restului armatei. Acestea erau general de escadră, echivalat cu generalul de brigadă şi generalul comandant pentru generalul de divizie. Odată cu crearea inspectoratelor de armă, a apărut şi unul al aeronauticii, aşa că s-a creat şi al treilea grad de general, denumit general inspector al aviaţiei.

Şi în cazul Aeronauticii a apărut gradul de comodor aviator, cu aceleaşi atribuţii ca cel de colonel cu stea sau al comodorului de marină.

Situaţia iarăşi evoluează în anul 1940 când apare generalul de armată cu primul deţinător Ion Antonescu. Acest grad se indica prin patru trese la epoleţii de general.

Mareşalul păstrează în continuare acelaş galon de epolet, dar are bastoanele ca semn de grad. În cazul Marinei şi Aeronauticii situaţia nu se modifică rămânând tot cu trei grade de ofiţeri generali. Singura modificare apare la însemnul personal al Regelui Mihai.

Acesta atât la ţinuta de marină, unde poartă gradul de mare amiral, cât şi la cea de aviaţie, unde poartă gradul de mareşal al aerului, poartă galoanele de general inspector sau amiral (două galoane late şi trei subţiri) şi mai adaugă încă două separate, neavând echivalent în aceste structuri pentru generalul de armată.

Pentru a exprima cel mai bine acestea ne permitem a reda trei planşe din lucrarea corifeilor istoriei militare de la Muzeul Militar Naţional, Armata Română 1941 – 1945.

Odată cu instaurarea comunismului, la 30 decembrie 1947, se va interveni şi asupra gradelor de general şi amiral. Asfel acestea vor prelua modelul sovietic de ierarhie.

Pentru armată, gradele de general sunt acum reprezentate prin stele la epoleţi, aşezate în linie, în 1948 pe epoleţi roşii cu o frunză de laur de fir galben, din 1952, pe epoleţi model sovietic, cu galon galben, în care se pune un galon în zig-zag, iar din 1957 pe epoleţi cu o ramură de stejar, similară cu cei din 1940.

Stelele sunt de la una la patru, una pentru gradul de general maior, ce înlocuieşte generalul de brigadă, două pentru generalul locotenent, ce înlocuieşte generalul de divizie, trei pentru generalul colonel, ce înlocuieşte gradul de general de corp de armată şi patru pentru generalul de armată.

În legislaţie era stipulat şi gradul de mareşal, însă, până la acest moment, nu cunoaştem vreun document care să arate cum ar fi arătat însemnul acestui grad.

Nu deţinem decât o propunere de reintroducere a gradelor româneşti, ce ne-a fost preluată de pe un forum şi vehiculată pe multe site-uri fără menţionarea sursei şi cu varii interpretări, în care ar fi trebuit să se reintroducă gradele din 1940 în Armata R.S.R. iar mareşalul era indicat prin bastoanele clasice având spre capătul dinspre umăr al epoletului stema R.S.R.

Pentru Marină gradele de amirali rămân tot trei, şi cu aceeaşi titulatură, contra-amiral, vice-amiral şi amiral reprezentate tot prin galoane, dar disparând “ochiul lui Nelson” şi apărând o stea până prin perioada 1977-1980, când se revine la ultimul galon cu ochi.

Aviaţia îşi pierde gradele specifice preluându-le ad literam pe cele ale armatei având astfel tot patru grade de general. Aviaţia reprimeşte ţinută specifică abia în 1977 iar din 1980 şi galoane de grad la manşetă, echivalate în stelele de la epoleţi. IMG_7854

IMG_7855

IMG_7856După revoluţie, gradele de general au revenit la cele de tradiţie din 1940, pentru Forţele Terestre, având însă mici variaţiuni ale însemnelor, la care s-a renunţat rapid însă.

Astfel din 1990 până în 2002, gradele de general pentru Forţele Terestre erau din nou: general de brigadă, general de divizie, general de corp de armată şi general de armată reprezentate prin stele de la una la patru, pe epolet cu galon galben şi o ramură de stejar brodată.

Totodata s-a revenit la o serie întreagă de elemente de tradiţie cum ar fi petliţele săgeată cu ramură de stejar sau soarele de general la însemnul de coifură.

Pentru Forţele Aeriene avem gradele specifice reintroduse însă cele de general diferă faţă de cele ale războiului fiind însă inspirate din acelea. Astfel acelea erau: general de flotilă aeriană, general de divizie aeriană, general comandor şi general inspector.

Pentru marină, de abia acum apar patru grade de ofiţeri amirali: contra-amiral, vice-amiral, vice-amiral comandor şi amiral.

Aceste grade au fost în uz până la înlocuirea cu cele actuale.

Surse:

Albumul Armatei Române 1830 – 1930, Muzeul Militar Naţional, Bucureşti, 1930.

Album de suveniruri 1895 preluat de pe pagina on-line a Bibliotecii Metropolitane din New York.

Cornel I. Scafeş, Horia Vl. Şerbănescu, Ioan I. Scafeş, Cornel Andonie, Ioan Dănilă, Romeo Avram, Armata Română 1941 – 1945, Bucureşti, Editura RAI, 1996.

Istoria Militară a Poporului Român, volumul IV, Bucureşti, Editura Militară, 1988.

Corneliu Andonie, Marian Moşneanu, Ion Giurcă, Vasile Popa, Florian Tucă, Mareşali ai României, Bucureşti, Editura Rao, 2013.

Regulamente de epocă din anii 1832 (republicat 1944), 1872, 1895, 1912, 1930, 1931, 1934, 1948, 1952, 1968, 1989.

 

– drd. Emil Boboescu –

45 Comments

      • De ceva vreme. Pe celalalt blog, cand am pus intrebarea cu luni in urma, vreo 2 baieti au fost surprinsi -vazand pozele militarilor romani din Afganistan- au crezut initial (ca si mine de altfel) ca sunt grade de sergenti si plutonieri.

        Asa ca va cer parerea urmatoare:

        …tinad cont ca cele 3 clase de caporali sunt probabil rezultatul experientei armatei profesioniste in teatrele de operatiuni (“pana mai ieri” aveam doar trioul soldat-fruntas-caporal cu care am fost obisnuit la jumatatea anilor ’90 cand am facut eu stagiul militar obligatoriu)…

        …oare nu ar fi mai bine adaugarea inca a unui grad pentru a se ajunge la “traditia” celor 6 grade (asa cum sunt sergentii-plutonierii si maistri echivalenti cu cele 6 clase) si ofiterii (3 inferiori-3 superiori)?

        “Too many chiefs and not enough indians”?
        Ca propunere concreta, e vorba de adaugarea gradului de “recrut” (pentru cei aflati in perioada instructiei de baza) in fata celui de “soldat”.

        • Avand in vedere profesionalizarea armatei, gradul de soldat ar trebui sa faca referire la un militar calificat in arta militara si , in concluzie, propunerea de introducere a gradului de recrut e bine venita.

            • Pentru ca adjutantii sunt secretari ai ofiterilor si initial asa a aparut, daca nu ma insel de la Cuza Voda. Denumirea de plutonier a aparut odata cu functia de sergent de pluton si in concluzie denumirea nu justifica apartenenta la clasa subofiterilor superiori. Polonezii au gradul de plutonier asezat intre caporali si sergenti. In concluzie , consider ca trebuie mentinuta functia de plutonier , dar nu si gradul de plutonier.

              • In opinia mea gradele din armata de uscat ar trebui sa arate asa: Recrut, Soldat, Fruntas, Caporal, Sergent, Sergent Major, Sergent Sef, Adjutant, Adjutant Major si , daca e cazul, Adjutant Sef.

    • Nu cred că e bine venită opțiunea de caporali pe clase. Dacă tot era necesar, se mentineau doar două trepte ( caporal și vice-caporal), a treia clasă fiind prea mult , având în vedere că avem gradul de Fruntaș. Ceea ce mă miră este ca nu se introduce gradul de recrut pentru pentru proaspeții intrați în armată, iar după niște cursuri de pregătire militară și antrenament fizic să înainteze la gradul de soldat. Cred că așa ar fi normal într’o armată profesionistă.

  • Din punctul meu de vedere, gradele actuale ale SGP-ilor sunt prea noi pentru a face un comentariu pertinent. După ce îşi vor confirma uzanţa pe o perioadă de timp mai lungă, îmi voi permite a face un comentariu ce s-ar dori a fi pertinent.
    Însă ceea ce pot spune este că în anumite armate europene, odată cu profesionalizarea a apărut şi o inflaţie de grade pentru ceea ce înainte se definea ca fiind trupă. Astfel italienii au creat cinci grade de caporal în loc de două, germanii din trei grade de fruntaş (căci gefreiter se traduce ca fruntaş, de fapt şi de drept) au făcut şi ei cinci, francezii au inventat caporalul major între sergent şi caporal şef, iar vechiul grad de sergent în termen a fost transformat în elev-subofiţer.
    Din punctul meu de vedere, o evoluţie a sistemului de grade este normală, în condiţiile în care specializarea devine mult mai ridicată. O inflaţie de grade şi mai mare decât cea actuală mi s-ar părea însă defectuoasă. Sistemul german, de exemplu, în care ostaşul promovează primele trei grade de fruntaş doar în funcţie de stagiile de pregătire, avansându-le doar la vechime de şase luni sau un an, îmi pare că pierde din necesarul ideii de grad ca înlănţuire a comenzii. De aceea sistemul impus la noi, cel puţin din ce am văzut eu prin legile publice, în care clasele de caporal sunt echivalate cu funcţiile de specialist şi instructor, mi se par cât se poate de normale, în condiţiile în care practic a apărut o nouă categorie de profesionişti, care trebuie să aibe diferenţierile sale.
    Susţin, totodată, păstrarea tradiţiei naţionale în domeniul simbolisticii adoptate de aparatul militar. Şi, ca prim argument pentru aceasta, mă uit iarăşi în curţile armatelor europene şi chiar mondiale, unde simbolurile se păstrează cu sfinţenie.

    • Pe cat de complicati sunt germanii (deh, “meteahna” nationala 🙂 ) pe atat de simpli sunt israelienii cu denumirile lor identice indiferent de Fortele Terestre/Navale/Aeriene…ma rog, e gheseftul lor.

      “Traditiile se respecta/pastreaza dar se si creeaza”.

      Poate parea o frectie la picior de lemn, dar in cazul nostru ma refer la cele 3 grade ale ofiterilor superiori din Marina si Aviatie (prezentate ca “traditionale” in articol):
      – OF-3 este denumit Locotenent-comandor desi Maior de la “Terestri” pare mai nimerit;
      – OF-4 este Capitan-comandor in loc sa fie Comandor, cum este “traditia” la ora actuala in majoritatea armatelor aliate; sincer, Comandor pare si pentru Fortele Terestre mai nimerit decat “clasicul” Locotenent-colonel (care ii cam zgandare pe cei ce se simt “neimpliniti” ca nu sunt “Colonei-plini” 🙂
      – OF-5 …”problematicul” Colonel terestru inlocuit de traditionalul Capitan al marinarilor anglo-saxoni(preluat apoi si de aviatie). Poate aici ar fi mai indicat un Capitan-comandor (desi “traditional” ar trebui sa fie inaintea comandorului) sau un Capitan-colonel, pastrandu-se astfel “capitanul” OF-5 atat de drag marinarilor

      • Regret, dar nu pot fi de acord cu dvs. în aceste puncte. Gradele militare provin şi ele dintr-o tradiţie pe care fiecare aliat şi-o asumă şi o respectă. Exemplele dvs. ar bulversa sistemul complet, mai ales că fiecare grad vine pe o filieră evolutivă în timp pe anumite structuri de comandă.
        În ceea ce priveşte problematica gradelor ofiţerilor superiori în cazul Aviaţiei şi Marinei, majoritatea statelor N.A.T.O. nu folosesc sistemul de grade anglo-american la care faceţi dvs. referire ci unul propriu european care pentru ofiţerii superiori se împarte pe categorii de vas comandat şi anume căpitan de corvetă, căpitan de fregată şi căpitan de vas, aici întelegându-se vasele de linie ale secolelor XVIII şi început de XIX. Polonezii utilizează în marină aceleaşi grade ca şi noi, cu diferenţa că ei spun sublocotenent-comandor, locotenent-comandor şi comandor. Iar pentru grade specifice de aviaţie, cel mai bun exemplu este cel britanic, care, precum cel românesc, preia gradele de marină şi le transformă în cele pentru aviaţie cu specificul necesar al adăugării particulelor ce fac referile la zbor.
        În materie de creare a tradiţiilor, nu prea am văzut schimbări de sistem majore, aşa cum propuneţi dvs., de exemplu, pe la niciun stat, şi pot spune că am încercat, în cercetările mele, să văd cam ce s-a petrecut în Europa ultimilor 200 de ani.
        Vă pot da cel mai bun exemplu de bulversare a sistemului, ca să fac referire la ce spuneam la începutul textului, prin schimbările de grade ce se petrec în Armata Română între anii 1948 – 1952, când se introduce sistemul sovietic de grade şi este copiat pe de-antregul. Iar exemplul îl dau chiar din marină, unde dispar maiştrii militari şi submaiştrii, şi se înlocuiesc cu cartnici reangajaţi. Mai exact gradele marinei, din 1950 până în 1957 devin: matroz (în loc de soldat), matroz major (în loc de fruntaş), cartnic (în loc de caporal), cartic major (în loc de sergent), cartnic şef (în loc de sergent major sau submaistru clasa a III-a) şi miciman (în loc de plutonier sau submaistru clasa a II-a). Restul dispare şi toată structura trebuie readoptată, de nu mai înţelege nimeni nimic, ca să nu mai spunem că acest aspect al restructurării masive este una dintre bazele scăderii puterii combative a Armatei Române în perioada anilor ’50, de ajunge “Tovarăşul Stalin” să critice acest aspect.
        Sper că am fost destul de clar în argumentaţia mea, în care pledez pentru păstrarea stării de fapt, în condiţiile în care în alianţa nord-atlantică, aceste aspecte sunt păstrate aşa cum sunt, cu adopţii mici, şi funcţionează perfect. Vorba unui proverb vechi şi tehnic: “Dacă nu-i stricat, nu-l repara”.

    • Consider inoportun existenta a 3 clase de caporali , chiar daca in unele lucrari apar ca au functii diferite ( ex. caporal instructor etc), pentru simplu motiv ca s’ar ajunge la pierderea semnificatiei de grad militar, acesta fiind inlocuit cu functia.In plus , daca este sa pastram acelasi principiu si la generali, de ce nu am introduce noi clase de generali, pentru ca au functii diferite fata de cele de comanda ale unei divizii, spre exemplu. Un alt argument pentru desfiintarea claselor de caporali este ca faptul ca o profesionalizarea unei armate nu justifica cresterea numarului de grade . Americanii de exemplu, cu o armata profesionista si mult mai numerosa decat cea franceza, au un singur grad de caporal ( la infanteria marina lance-caporalul este echivalent cu Private st class din armata de uscat). Gradul de specialist in armata de uscat americana este o recunoastere a experientei profesionale a soldatului si nu este considerat ca facand parte din subofiterii inferiori ( NCO). Specialistul din armata americana ar putea fi echivalentul unui Fruntas Major, recunoscut datorita meritelor profesionale. Chiar daca la noi caporalul nu e considerat subofiter, fata de anglo-americani, americanii au trecut deja prin experienta cu mai multe clase de specialisti, dar au ramas la o singura clasa.

      • Ba gradul de Private First Class exista si in USMC, fiind clasat E-2 si inferior celui de Corporal (E-3). In US Army mai exista Private (E-1), fara insemn de grad, fiind probabil gradul primit la recrutare. Superior lui este Private (E-2), avand ca insemn de grad un chevron; gradul este conferit dupa primul an de serviciu militar. De asemenea, in clasa E-8 exista doua grade: Master sergeant, care este mai ales conferit celor care au sarcini de ordin tactic in compania lor, in timp ce ce First Sergeant este primul subofiter al companiei si il asista pe comandantul acesteia, un capitan. La E-9 exista Sergeant Major, Command Sergeant Major si Sergeant Major of the Army. Nu asta este problema, dupa parerea mea. Cele trei grade de caporal s-au creat pentru a le da si SGP-lor o cariera. Asta pentru ca la noi, spre deosebire de restul lumii, subofiterul este creat in scoala, ca si ofiterul, ceea ce, cred eu, ii erodeaza autoritatea. Cu ce e mai bun un sergent proaspat iesit din scoala decat un capioral cls I? Se reproduce aceeasi situatie existenta si in cazul ofiterilor. Nu am mai intalnit armate (cel putin printre cele cu care ne-am aliat) unde SGP si subofiterii sa constituie doua clase diferite. Si la americani si la britanici se porneste de jos, de la gradul de soldat. Fac diferite cursuri pentru fiecare etapa si ajung subofiteri. Un Sergeant in armata britanica are cam 12 ani vechime, el fiind loctiitorul comandantului de pluton. In US Army, aceasta pozitie este detinuta de un Sergeant First Class (E-7), care in medie, a servit cam 15 ani, pornind de la gradul de soldat. Grupele sunt comandate de un Staff Sergeant (E-6), la englezi aceasta functie revenindu-le caporalilor (acestia au cam 6-8 ani vechime). In fine, o echipa de 4-5 oameni e condusa in US Army de un sergeant (E-5), mai rar caporal (E-4), grad foarte rar in US Army. La englezi, o echipa e comandata de un Lance Corporal.

          • Scuze, din neatentie am comis o greseala. Voiam sa scriu ca in USMC gradul de Private First Class (E-2) exista si este inferior celui de Lance-Corporal (E-3). Iar gradul de Corporal este in clasa E-4.

        • La noi sunt considerati cadre militare incepand de la subofiteri in sus ( vezi legea), de aceea cine doreste o cariera militara da examen direct la scoala de subofiteri ( sunt de acord ca e o prostie) . Intr’o armata profesionista soldatul este considerat profesionist ( e si normal). In plus nu este neaparata nevoie sa existe 3 clase de caporali ca sa li se recunosca profesiunea de militar. Dar ce sa’i faci la noi legea in domeniul militar este ca toate legile romanesti , adica proaste.

    • Gradul de specialist a apărut în SUA pentru a permite miliatrilor care nu sunt subofițeri ( nu sunt considerați NCO) să fie plătiți ca și caporalii. Nu văd necesară apariția mai multor grade de caporali, tocmai cum ați spus să nu se altereze ideea de grad, care trebuie să fie diferită de funcție . Consider că ar trebui să avem: Recrut, Soldat, Fruntaș, Caporal,Sergent, etc

  • Salut, Emil
    In primul rand, felicitari pentru articol.
    Si mie mi se pare cel putin stranie ideea de a inlocui gradul de locotenent-colonel cu cel de comandor si pe cel de colonel cu capitan-comandor la terestri (ideea de a introduce pe cel de capitan colonel este pe cat de bizara, pe atat de comica). O asemenea ‘creatura’ ierarhica chiar nu am vazut pe nicaieri. Iar faptul ca unii locotenent-colonei de pe la noi se simt frustrati ca nu sunt la fel de ‘fatosi’ cu gradul lor ca Moamer Gaddafi este ultimul lucru care ar putea constitui un argument pentru o asemenea aberatie.
    Ar fi bine ca, inainte de a emite asemenea idei, sa se citeasca unele lucruri despre istoria gradelor militare. Material se gaseste destul si este accesibil. Ele au ratiunea lor de a exista si a se numi astfel, metisarile fiind ceva care nu este de dorit sub nicio forma.
    De altfel, englezii, ca multi altii, si-au pastrat gradele traditionale in structura armatei de uscat, pe care, de altfel, le regasesti si la Royual Marines, chiar daca aceia tin de Royal Navy. Introducerea unor grade specifice marinei la armata de uscat este un nonsens.
    Cat despre succesiunea locotenent-comandar, capitan-comandor, comandor, zic ca iarasi nu e musai si nici mare scofala sa preluam ordinea anglo-saxona. Identitatea nu se castiga copiind infantil de la altii. Ceva asemanator cu ce avem noi au si scandinavii:
    http://www.forsvaret.dk/FKO/Om%20Forsvaret/Gradstegn/Documents/Sovoernet2010.pdf
    http://www.nosu.no/innhold/felles/regulativer/uniformsreglement%20for%20sj%C3%B8forsvaret.pdf

    Sa ne mai uitam si la austrieci, unguri si polonezi (mai ales ei, care nu si-au modificat insemnele de grad nici in perioada comunista). Sunt usor recognoscibili, identitatea lor este inconfundabila, nu privesc halucinati peste ocean.

    Pe toti cei pomeniti mai sus nu i-a apucat aceasta febra isterica a schimabrii care bantuie pe la noi de vreo doua decenii, doar de dragul de a schimba sau ca urmare a unor dispozitii/indispozitii matinale. Traditia se creeaza, dar nu infiintand grade desprinse din logica tablourilor lui Picasso, ci adaptand elemente proprii la liniile noi.

    Vrem sa fim moderni, actuali ? Ok, sa revenim la insemnele perioadei 1934-1948, adaptate contextului actual. Sa renunte generalii la stele pentru galoane si trese, sa se revina la subbarbia curelusa cu suitas in loc snurului parmac, la petlitetele sageata in loc de cele actuale sub forma de frunza de stejar.
    Altfel, armata romana va ajunge sa arate ca un circ ambulant.

    Spuna acestea in calitate de admirator al uniformelor si gradelor britanice (la ele acasa insa, nu imitate aici). Au fost imitate si la noi fix atat cat trebuie. In ceea ce ii priveste pe americani, de cand au introdus army service uniform, de culoare albastra, in locul celei green din 1957, arata fie ca soferii de autobuz, fie ca niste state troopers (aprecierile le apartin militarilor americani). Cat despre US Air Force, cu retrofit uniform, vestonul acela cu 3 nasturi si fara buzunare arata ca un sacou civil. Au avut o uniforma foarte reusita intre 1949-1993, pana la cea de tip airline officer impus de McPeak in anii ’90. Asa ca uniforma US Marine Corps ramane cea mai reusita la ei.
    Reiau: sa revenim la traditiile de dinainte de 1948, ca altfel precis ii vine cuiva ideea sa adoptam grade si insemne de grad vazute prin filmele SF.

    • Merci fain, Radule!
      Uite că de nordici uitasem, încă odată, îti multumesc că mi-ai adus aminte.
      După cum scriam mai sus, mă pronunţ pentru conservarea tradiţiei naţionale, ce este rodul unei evoluţii organice.
      Însă nu pot spune că nu pot accepta adopţii ale unor sisteme ce se găsesc necesare în fenomenul militar contemporan dar acestea trebuie să ţină seama de specificul naţional.

      • Din punctul meu de vedere e mai bine sa trecem pentru marina la capitan pe trei clase ( Capitan clasa 3, 2 sau 1 ) ori sa introducem sistemul francez sau german ( capitan de corveta, fregata sau vas) si sa desfiintam gradele de comandor, iar contraamiralul de flotila sa poarte titlul de comodor.

          • Pentru că , pe continent spre deosebire de englezi, la marină se înțelege în general prin căpitan că este comandant de navă. Astfel vom avea 3 clase de căpitan în funcție de nave ( corvetă, fregată, etc). Nu aș lega titlul gradului cu tipul navei pentru același principiu pentru care nu am păstrat tipul formațiunii de titlul generalilor la armata terestră. Un comandant ce are în subordine 2 nave este mai potrivit să se folosească titlul de comodor ( după englezi care au tradiție în războiul pe mare) fiind impropriu contra amiral de flotilă prin care se înțelege un comandant peste mai multe nave. În plus , nu avem prea multe nave pentru a avea un contra-amiral și un contra-amiral de flotilă. În plus nu consider că este normal cum este acum ca căpitan-comandor-ul să fie în subordinea comandorului, având în vedere că titlul de căpitan este desemnat pentru navele mari ( nave de linie, distrugătooare, crucișătoare, etc. mai la toate armatele cu experiență în bătaliile navale.

    • Nu consider halucinatii, daca ai posibilitatea de te inspira dintr’o armata profesionista si calita in razboaie moderne si , de ce nu, chiar contemporane.

  • Uitasem sa ii mentionez pe suedezi:
    http://www.globalsecurity.org/military/world/europe/se-rank.htm

    Recunosc si eu utilitatea unor asemenea adoptii, insa o vad necesara doar la nivelul SGP, unde profesionalizarea a facut necesara cresterea numarului de clase la caporali.
    Insa, odata depasite cautarile inceputurilor, puterm spune ca deja exista o traditie bine consolidata si ca aceasta ar trebui regasita si respectata.

    Si reiau ceea ce ti-am mai spus de mai multe ori, acum public. In materie de uniforme, grade si alte insemne militare, problema ar trebui luata din mainile generalilor din MApN. Cred in valabilitatea proverbului “omul potrivit la locul potrivit”. Competentele lor sunt altele, daca vor sa se joace de-a americanii, nu au decat sa modifice uniforma de instructie cat vor. Aici chiar este nevoie. Pot sa fie cat de inventivi vor si astfel banii ar fi cheltuiti cu folos.

    Insa in materie de uniforme de oras si insemne etc, ar trebui numita o comisie formata din istorici, uniformologi si specialisti ai heraldicii militare care sa aiba drept de decizie. Ei ar putea determina o revenirea la traditie. Ministrul ar urma sa aprobe, iar SMG si toate structurile subordonate acestuia sa se supuna fara comentarii. Nu ar trebui sa aiba niciun drept sa se pronunte sau sa propuna daca nu sunt de specialitate si nu se pricep.

    In felul asta s-ar pune capat aberatiilor si balbaielilor care au schimonosit traditia uniformei romanesti vreme de peste doua decenii. Daca inainte de 1989 exista scuza apartenentei la Tratatul de la Varsovia, dupa 1990 nu a mai existat nicio justificare. Am asteptat atunci cu sufletul la gura reinstituirea imediata a vechilor insemne, si degeaba.

    O mare dezamagire (amintesc in treacat vestoanele la doua randuri, numite – pe merit – “tip Petre Roman”. Neinspirata mi s-a parut si introducerea caschetelor cu calota si banda inalta, de inspiratie Wehrmacht. Merg ca nuca in perete cu vestonul la 2 randuri. A venit invazia uratului, prostului gust si a diletantismului exasperant. Si uite ca nu s-a terminat, ba te mai trezesti si cu tot felul de propuneri aiuristice.

    Devin vehement deoarece la cate fantezii umede (scuze pentru licenta) in materie de uniforme si insemne au prins viata si la cate aud ca se mai pregatesc (vezi proiectul de regulament din 2009 sau zvonul privind introducerea unor uniforme de oras de tip Bundeswehr), chiar nu mai este cazul sa le dam idei.

  • gradele militare au mai multe roluri:
    – permit comanda si controlul unitatilor. acesta este cel mai important rol
    – motiveaza militarii
    – impiedica stagnarea in cariera etc

    sunt un mod de a selecta militarii cu abilitati de conducere.

    prima intrebare: la ce varsta are o persoana resursele intelectuale si cunoasterea necesara pentru a fi capabila sa comande o structura tip pluton/companie/batalion/brigada?

    daca in evul mediu un barbat era in floarea varstei la 20 de ani, acum e la 40 de ani, atat fizic cat si intelectual. conteaza oare acest factor?

    a doua intrebare: la ce varsta un militar care a demonstrat deja ca are aptitudini de conducere poate exercita actul de comanda a unei structuri complexe intrunite (divizie, armata)?

    daca pana la aparitia telegrafului armatele erau conduse cu mijloace primitive, necesitand prezenta generalului pe campul de lupta, acum gratie tehnologiei si sistemelor c4i lucrurile sunt mult mai simple.

    de aici se incepe, pentru ca daca la ultima intrebare raspunsul e 50 de ani, atunci ai un reper pt gradul de general.

    a treia intrebare: cat tii in functii de stat major la structuri complexe ofiterii superiori? in asa fel incat sa nu-i trimiti in rezerva rapid (dupa ce si-au petrecut o viata invatand) pt ca arunci banii statului, dar nici sa nu blochezi avansarea altor ofiteri promitatori.

    traditiile sunt salutare in multe domenii ale stiintei militare, nu neaparat la grade. organizarea armatelor s-a schimbat mult fata de secolul XIX.

    pentru o organizare noua trebuiesc grade noi, sau stagii in functie diferite de vremurile trecute.

    de exemplu la fortele speciale ar trebui niste grade speciale conform organizarii mai reduse numeric. dar nu este posibila pentru ca nu se pot face grade diferite pentru o subcategorie.

    daca vorbim despre gradele de general, cred ca gradul de general de brigada are o influenta nefasta intr-un organism militar. un colonel este capabil sa conduca o brigada.

    apoi, de cati generali/amirali are nevoie o armata?
    – cate unul la brigazi (sa zicem)
    – cate unul la divizii (loctiitorii si sefii de stat major pot fi lejer ci colonei)
    – cate unul la componentele terestra, aeriana, navala
    – sefii de stat major la smg, smft, smfa, smfn si loctiitorii
    – sefii de directii si (eventual) loctiitorii din smg
    – seful cli, (eventual) loctiitorul, seful de stat major
    – sefii academiilor militare si al unap
    -secretarul csat

    am uitat cativa cu siguranta, dar in niciun caz nu e nevoie de peste 100, iar ploaia de stele pe umarul unora, ca in curand va trebui sa le lateasca umerii pt ca nu mai incap stelele, e dezgustatoare

  • Pentru ‘fast burners’, gradul de general de brigada poate fi atins chiar si la 43-44 de ani, din cate s-a vazut. Asta presupunand ca detinatorul acestui grad a parcurs toate etapele normale, la nivel de comanda si de stat-major, pentru a-i permite sa castige experienta necesara. Acest fapt presupune care respectivul are “la centura” cam 21-22 de ani de experienta militara.

    In discutia referitoare la care grad este mai potrivit pentru a comanda o brigada- general de brigada sau colonel, cred ca raspunsul nu poate fi unul unilateral. Israelienii si americaniii au colonei pentru treaba asta. La americani insa, doar brigazile de organica divziilor (majoritatea, bineinteles) sunt comandante de colonei, cele independente au in frunte generali de brigada. Noi si germanii avem generali de brigada.

    Britanicii au acel grad creat in 1928 -brigadierul – care reprezinta cel mai inalt grad din categoria ofiterilor superiori.

    Gradul de general de brigada este atestat in Anglia pentru prima data in 1685, sub James II, iar din 1746 a devenit temporar, fiind conferit doar coloneilor sau locotenent-coloneilor care comandau brigazi, mari unitati ce erau constituite temporar. Dupa incheierea misiunii, ofiterul respectiv revenea la gradul anterior sau, mai rar, era avansat la urmatorul grad ‘permanent’, respectiv general-maior.

    Dupa WWI, fiind prea multi generali de brigada si trecandu-se la efectivele de pace prin demobilizare, acest grad a fost abolit si inlocuit cu cel de colonel-comandant/colonel commandant (pentru cei care comandau o brigada, un arsenal sau un centru de instructie) si colonel de stat major/colonel on the staff pentru cei care detineau pozitii intr-un stat major.

    Aceste doua denumiri, nefiind bine primite de ofiterii britanici, au fuzionat in 1928, fiind creat gradul (tot temporar) de brigadier. Insemnele sale sunt (un singur rand de frunze de stejar la cozorocul caschetei, petlita de ofiter de stat-major ca si colonelul, absenta sabiei de mameluc incrucisate cu bastonul de comanda ca insemn specific de grad al generalilor britanici) arata ca acest grad apartine categoriei ofiterilor superiori.

    Dupa 1945, brigadierul a devenit grad permanent. In Royal Marines, unde mult timp s-a mentinut gradul de colonel commandant, gradul de brigadier a fost adoptat mai tarziu. Cum brigada a ajuns unitatea de baza in armata britanica (si asa se prevede si in proiectul Army 2020), acest grad este considerat cel mai potrivit pentru a conduce o brigada si reprezinta un moment de consacrare in cariera ofiterului care il primeste.

    In armata britanica, gradul de colonel nu joaca un rol prea semnificativ. Regimentele de infanterie NU sunt unitati operative, ci doar batalioanele din structura lor, acestea fiind conduse de locotenent-colonei, si subordonate operativ direct brigazilor. Regimentele de infanterie au colonei comandanti (este un grad onorific conferit unor generali care au servit in trecut in acest regiment iar deasupra acestora exista colonels-in-chief, de obicei membri ai familiei regale) care nu joaca nici un rol operational, ci doar unul ceremonial.

    Din brigazi mai fac parte unitati apartinand altor specialitati ale armatei de uscat. Numele de regiment dat acestora nu trebuie sa induca in eroare: sunt de fapt tot batalioane, deoarece acestea mostenesc numele de unitati specificie cavaleriei. In loc de battalion-regiment, in loc de company-squadron, in loc de platoon-troop.

    Specific englezilor si armatelor altor tari din Commonwealth este ca la comanda companiilor si altor subunitati similare sunt maiori, nu capitani. Acestia din urma servesc ca loctiitor de comanda de companie/escadron/bateriei, sau ca ofiteri de stat-major la nivel batalion/regiment sau brigada.

    Coloneii, cum spuneam, nu prea detin functii operative in armata britanica.De obicei sunt loctiitori de comandant de brigada sau sef de stat-major de divizie. La australieni si neo-zeelandezi mai intalnesti situatii in care coloneii sunt comandanti ai unor task forces nationale pe teatrele de operatii.

    Echivalentul lor, in Royal Navy – comodorul – nu este flagg Officer (adica amiral), ci apartine categoriei ofiterilor superiori din care mai fac parte Captain si Commander. Lieutenant-Commander este considerat ofiter inferior, desi corespondentul sau in armata (maiorul) este considerat ofiter superior.

    Dimpotriva, corespondentul brigadierului si comodorului in Royal Air Force, Air Commodore, este considerat Air Officer, adica cel mai mic rang din categoria “generalilor” RAF (Air Marshalls).

    E drept ca americanii au comandanti de brigada colonei, dar de de obicei comandantul de divizie (general-maior) are pe langa el doi generali de brigada ca loctiitori pentru manevre si, respectiv, mentenanta.

    In ceea ce ii priveste pe evrei, gradele lor au cu totul alta semnificatie iar echivalarea lor cu cele ale armatelor NATO s.a. este foarte aproximativa. Ceea ce noi numim general-maior, la ei se numeste Aluf si este, de fapt, tradus prin general plin. Sunt cei care comanda principalele categorii de forte armate si comandamentele regionale. Iar ceea ce numim noi General-locotenent, echivalentul lui cu Rav Aluf, la israelieni inseamna, de fapt, ‘prim general’. Ierarhia lor militara este oricum, mai compacta si structurata dupa alte crterii.
    Astfel: Segen mishneh (sublocotenent), segen (locotenent), seren (capitan), rav seren (maior), sgan aluf (locotenent colonel), aluf mishneh (colonel), tat aluf (“general de brigada”), aluf (“general-maior”), rav aluf (“general locotenent”).

    A spune ca gradul de general de brigada are o influenta nefasta asupra organismului militar mi se pare usor exagerat si cam prea speculativ. Nu zic ca un colonel nu poate conduce o brigada, fapt care se intampla deja. Insa pasul de de la comandant de batalion, unitate de obicei omogena ca structura, la cel de brigada, care este mare unitate multirol, cu mai multe tipuri de arme, este unul destul de dificil. Colonelul are timp sa se pregateasca pentru acest rol ca loctiitor la brigada si/sau sef de stat-major la divizie.

    Toate au rostul lor iar principala problema nu este daca brigada e condusa de un colonel sau un general cu 1 stea. Esential e cum a fost pregatit ofiterul respectiv (la nivel de comanda, stat-major, educatie, experienta operationala) pentru acest rol. La americani, deja de la nivel de batalion, dupa reforma fortelor terestre operata de generalul Peter Schoomaker dupa 2003, exista structura multirol (-vezi heavy brigade, Stryker brigade, ca nu mai lungesc expunerea si asa destul de lunga).

    Nu vad rostul crearii unor grade specifice pentru Forte Speciale. La Beretele Verzi (US Speciale Forces) ajung ofiterii care au deja 3-4 ani de experienta. Ei au deja gradul de capitan cand intra in Special Forces pentru a comanda un A-Team (12 oameni), acesta fiind cel mai mic grad de ofiter in Beretele Verzi. Nu o sa vezi nicaieri ofiteri in SF cu grad de Second Lieutenant sau First Lieutenant. La fel, in SAS, la britanici, australieni, neo-zeelandezi, comandantul de cel mai mic nivel este capitan sau locotenent cu vechime in grad.

    In Delta Force (ma rog, CAG sau 1st SFOD-D), pretentiile sunt si mai mari. Comandantul de pluton (troop – efectivul e secret, dar se pare ca oscileaza intre 20-25 de operatori) este de obicei capitan cu vechime in grad sau chiar maior. Ofiterii au intre 8-11 ani de serviciu cand sunt admisi in Delta. Comandantul de companie in Special Forces este maior, echivalentul in Delta este escadronul (squadron) si este comandat de un locotenent-colonel. Asta pentru ca a comanda un escadron in Delta (75-85 de operatori) presupune o experienta egala cu cea a unui comandant de batalion obisnuit. In Special Forces, comandantul de batalion este tot locotenent colonel, ca si la unitatile ‘conventionale’. Comanda unui Special Forces group (3 batalioane de Special Forces) si comandantul Delta Force sunt colonei plini. Asa ca nu e nevoie de alte grade. Cel mai inalt nivel de comanda in Operatiile Speciale in UK este cel reprezentat de un general-maior. In SUA, USSOCOM (Comandamentul Operatiilor Speciale) are in frunte, incepand in 1987, un general/amiral cu 4 stele. Iata de ce nu este nevoie de grade diferite la Operatiile Speciale. Nivelurile tactic, operativ, strategic corespunzator diferitelor esaloane dau gradul ofiterilor care le comanda, nu efectivele, evident inferioare celor din fortele ‘conventionale’.

  • Radule, ma scuzi ca n-am citit toata dizertatia, poate in viitor scrii si tu cu liniute de la capat etc, e greu citibil ce scrii mai ales cand duci discutia la adam si eva, ceea ce nu stiu cata relevanta are.

    – o trecere prin istoria gradelor e utila, doar ca realitatile de atunci sunt diferite. organizarea armatelor era diferita, mijloacele de exercitare a comenzii erau diferite etc. asa, hai sa reintroducem stegarii de la pluton in sus.

    – gradele de general se dau pe criterii politice. de aceea e mai bine sa nu se amestece politica incepand de la nivel brigada. stiu cum e in alte armate, nu e relevant, la ei exista un nivel mai ridicat de meritocratie.

    – la fortele speciale dai in bobi. sua e o exceptie. iar delta e o exceptie a exceptiei. un militar ajuns in delta are deja experienta in alta unitate FOS.

    – la englezi, in sas, orice grad ar avea un militar (nu ma refer la ofiteri), incepe ca simplu soldat intr-un grup. oare de ce?

    e o treaba total diferita sa comanzi un grup de cercetare sau forte speciale fata de o grupa sau pluton de infanterie. sunt sporturi diferite.

    – cariera la fortele speciale este total diferita de cea de la infanterie si restu. dureaza 4-5 ani pana un militar are pregatirea necesara si daca nu are posibilitatea ascensiunii pe verticala in aceeasi unitate sau intr-o unitate similara, toata experienta lui si toti banii investiti in pregatirea lui se duc pe apa sambetei.

    nu degeaba la sovietici 1 an experienta intr-o unitate speciala se punea 1,5 ani la calcularea pensiei.

    – de aici si necesitatea unor stagii minime in grad diferite la fOS de restu samd

  • XV, dar am rupt textul in paragrafe. Mai era necesar sa scriu cu linute de la capat ? Nu era in fond acelasi lucru?

    Apoi, ceea ce am scris avea relevanta din perspectiva topicului, extrapola tema discutiei, nu se dorea neaparat un raspuns punctual.

    Cateodata nu strica sa o iei de la Adam si Eva. In fine…

    E adevarat ca la noi gradele de la general se dau mai mult pe criterii politice. Parca, totusi, de cativa ani, situatia la nivelul generalilor cu o stea e ceva mai buna. Vezi cazul celor patru recent promovati: Ciuca, Scarlat, Tomescu, Anastasof (ma rog, intre timp ajunsi la 2 stele).

    Au mai fost generali de brigada pe la noi buni profesionisti la comanda esalonului corespunzator gradului lor a caror cariera nu a continuat (mai ales cei de la vanatori de munte care, daca nu au facut trecerea la infanterie ‘rosie’ la timp, au iesit la pensie cu acest grad).

    Nu stiu ce ti s-a parut ca e aiurea la SF. Am omis lucrurile care pareau ca se inteleg de la sine. Nu am spus ca a comanda pluton de infanterie, grup de cercetare sau A-team e acelasi lucru. Normal ca ele reclama competente si forme de pregatire diferita. Afirmam doar ca intre unitatile mai speciale si cele din Big Army exista echivalente ale esalonului de comanda.

    Special Forces (ma refer strict la Beretele Verzi din SUA) au, ca structura esaloane echivalente cu cele din BIg Army. Compania, comandata de B-Team, cu maiorul in frunte, Batalionul cu C-Team in fata si un lt.col, la “volan”, grupul cu un colonel. Aceleasi grade la esaloane echivalente celor din fortele conventionale. Nu au simtit nevoia crearii altor grade.

    In Delta, squadron cu lt.col. Exact acelasi lucru ca in regimente de Armored Cavalry: squadron are un O-5 (lt.col.). Troop, un capitan sau un maior.

    Mai este ceva. Cu exceptia SUA, in putine armate isi permit ofiterii o cariera “SF dedicated”. Comenzile in SF alterneaza cu cele in unitati conventionale. S-au trezit evreii in razboaiele cu arabii cu unii superspeciali de la Sayeret Matkal sau alte Sayeret care, reveniti in armata mainstream, nu se mai descurcau cu un batalion de tancuri.

    La englezi, de pilda, doar unul dintre cei patru comandanti de escadron ajunge comandant al 22 SAS. Ceilalti preiau batalioane de infanterie si au, ulterior, o cariera mai curand ‘conventionala’. De cele mai multe ori, ei ajung directori UKSF, dar in rest, totul apartine mainstream Army. Vezi cazuri precum Peter de la Billiere, John Holmes, Cedric Delves, Graeme Lamb si chiar actualul director, Mark Carleton Smith. Charles Guhtrie a servit doar 4 ani in SAS, ulterior a revenit la Coldstream Guards. Chiar si asa, in total, numarul anilor serviti in SF nu se ridica la mai mult de 10-11, intr-o cariera de 35-40 de ani.

    Interesant este, ca la incheierea unui tur in SAS, ofiterii britanici erau repartizati in unitati conventionale in functii cu grad echivalent. Astfel, dupa ce a comandat un escadron SAS ca maior, un ofiter prelua un batalion. Daca era inca maior, o companie.

    Stiam ca ‘other ranks’ reincep de la ‘baza’ cariera in SAS. Asta pentru ca ei redevin novici intrand in acest regiment de elita. Dar ulterior incep sa primeasca grade la fel ca si colegii din Green Army. Astfel, si ei au troop sergeant (de obicei cu grad de sergeant sau staff sergeant), Warrant officer class 2 ca squadron sergeant major, Warrant officer class I ca regimental sergeant major. Daca revin in vechile regimente, ei isi primesc inapoi vechiul grad -in cazul in care nu l-au depasit deja in SAS – pe care, in timpul serviciului in SF, il au ca “shadow rank”.

    Sunt putine situatiile in care militarii raman (ma refer la simpli troopers, nu ofiteri) mai mult de 10 ani, deoarece gradul de uzura este ridicat. Cazuri precum al lui Kenn Connor, care a servit 25 de ani in SAS, sunt mai rare.

    Despre Delta am citit cam tot ce s-a publicat, evident nu pe la noi. Si nu ma refer la cartile lui Terry White, ci la Charlie Beckwith, Pete Blaber, William Boykin, chiar si contestatul sergent Eric Haney, Dalton Fury (gasisem pe undeva adevartul lui nume, acum nu mai dau de el si renunt la cautare), Sean Naylor. Am mai completat cu articole scrise de oameni care au servit in Green Berets. Stiu, e livresc, dar cred ca, pana la urma, cu exceptia celor care au servit in “The Unit”, nimeni nu stie intr-adevar cum stau lucrurile la ei.

    In orice caz, si in CAG, cu exceptia celor care, ajunsi colonei au primit comanda asupra 1st SFOD-D, ceilalti primesc comenzi in Big Army (vezi Raymond Thomas Jr. III, David Grange).

    Stiu care este filiera spre Delta. In teorie, oricine poate incerca. Pana acum cativa ani primeau doar minimum sergenti cu 4 ani si ceva vechime, acum pot incerca si caporali (nu stiu daca indraznesc).

    In realitate, pentru NCOs, filiera este cam asa:
    Big Army-SF-Delta
    Rangers-SF-Delta
    Rangers-Delta
    Mai sunt insa si unii din unitati obisnuite, mai ales 82nd Airborn,e care au reusit.

    La ofiteri, filiera, in general este:
    -Big Army-SF-Delta (Bennett Sacolick, Gary Harrell)
    -Big Army-Rangers- Big Army uneori(Austin Miller, Pete Blaber, Raymond Thomas Jr., Eldon Bargewell)
    -Big Army-Delta (Bernard McCabe, James Schwitters, Peter Schoomaker)

    Uneori, si ‘specialii’ sunt pusi in situatii in care aceasta calitate nu mai este relevanta, atunci ei fiind nevoiti sa lupte asemenea unor infanteristi, sa cunoasca tacticile unui pluton de infanterie. Povestea e veche, dar Beckwith scria ca, pe cand comanda ceea ce se numeste acum JFKSWCS, i-a trecut pe “beretele verzi” din nou prin tacticile de infanterie, pentru ca le cam uitasera.

    Rangers s-au cam ingrozit in 2002, la Shah-i-Kot cand i-a vazut pe cei din DEVGRU ca ignorau unele lucruri elementare pentru un simplu infanterist (nu toti, unii au excelat chiar in cadrul misiunilor AFO, dar un ofiter din ST6, lt. cdor. Vic Hayder, a lasat o impresie lamentabila).

    Scuze, iar am scris mult…asta e.

    In fine, Delta au o relatie mai buna cu US Army decat SF. A functiona in Delta este doar un assignment, militarul pastrandu-si MOS. Daca e infanterist, e MOS-11, daca e in SF, MOS-18. Cei din Delta sunt primiti mai usor daca revin in Big Army (un fost squadron Command Sergeant Major in CAG servea ca Battalion Command Sergeant in 10th Mountain Division la Sha-i-Kot, in 2002). Dimpotriva, o cariera doar in SF te cam separa de ‘conventionali’. Nu intamplator, nici un ofiter in SF nu a sarit de 3 stele, Delta au deja unul cu 4 si alti 2-3 cu perspectiva asta.

    • – pt ca ai adus discutia de generali de VM. VM-ul a iesit mai bine din “restructurare” decat parasutistii de exemplu, dar au fost loviti si ei chiar de la varf.s-a dat un ordin prin care ciorapii albi si paspoalul verde nu mai erau permise.daca ai observat, pana anul asta unitatile VM au defilat fara ciorapi albi pe sub Arcul de Triumf. anul asta au defilat si cu ciorapii albi. nu mor caii cand vor cainii.

      – e o discutie daca cei care intra pe cariera FOS ar trebui sa treaca in “mainstream”, la infanterie de exemplu. io sunt de acord cu ce spunea un ofiter american dintr-un Seal Team: cei din fortele speciale sunt “race horses”. daca ii pui la tractiune, la infanterie de exemplu, e risipa. nu-nseamna ca nu se vor descurca, inseamna doar ca e pacat sa-i folosesti asa.

      io sunt pt o cariera pe linie FOS incepand din academia militara pana la varf.au existat de fapt clase de cercetare la sibiu.

      britanicii gandesc in paradigma conforma careia ruleaza multi militari in sas care apoi duc competenta in unitatile de trupeti obisnuiti.nu e rea, e si asta o abordare.

      – tactica specifica infanteriei este in general stapanita de cei din FOS. sop-urile infanteriei sau procedeele sunt mai putin complexe decat cele ale FOS. ma refer la infanteria clasica, pt ca exista infanterie specializata care are sop-uri specifice, mai complexe: VM-ul, parasutistii, politia militara sau infanteria marina. problemele apar in momentul in care mai multe grupuri executa o misiune impreuna, sa zicem la nivel companie. pt infanterie o misiune la nivel companie e vb aia, pistol cu apa.

      – prin 86-87, generalul Milea, sosit dintr-o vizita din grecia, unde i se prezentasera si niste unitati de comando, a efectuat un control la o unitate de cercetare de la noi. a fost nedumerit ca ofiteri cu grade relativ mari sunt la comanda grupurilor de cercetare prin parasutare si a ordonat sa se faca o rotire a comandantilor de la plutoanele cercetare la contact (pe aro si tab) cu cei de la cercetare in dispozitiv.toti au zis “am inteles!sa traiti!” si au inghitit in sec.din fericire, un ofiter de la Sectia Cercetare la Trupe (Micu Sima)a facut un pas inainte si a spus ca nu e o masura buna pt ca un comandant de grup poate comanda un pluton de cc, dar reciproca nu e valabila.

  • xv, cu siguranta ca unele lucruri le stii mai bine decat mine. Departe de mine de a contrazice de dragul de a avea dreptate. Daca as fi procedat asa mereu, nu as mai fi invatat nimic. Persist intr-o idee atat timp cat mi se pare valida si cat timp consider, atat cat pot fi de perspicace si de onest, ca nu este este invalidata de demonstratia interlocutorului. Insa in momentul in care ajung la concluzia ca argumentatia interlocutorului o demonteaza pe a mea, recunosc deschis ca am gresit. Acest fapt fiind clarificat, voi emite unele pareri si, mai ales, iti voi pune cateva intrebari.

    Pledezi, asadar, ideea indreptarii – sa zicem in cazul ofiterilor – spre o cariera in FOS inca din academie. Din ceea ce am citit, ofiterii care vor servi in 1erRPIMa sunt incurajati sa faca acest lucru inca din ultimul an apoi parcurg ciclul RAPAS. Servesc 3 ani, parca, in functia de sef de echipa (pe vremuri aveam brosura, acum nu o mai am si vorbesc din amintiri) dupa care merg la ceva mai conventional. Revin ulterior, cand sunt capitani sau maiori, probabil pt a comanda una din companiile regimentului. Deci nici la ei nu exista aceasta continuitate a serviciului doar in SOF.

    O alta varianta o constituie Tsahal. Am citit ca pt Sayeret Matkal selectia incepe inca din etapa serviciului obligatoriu. Sunt foarte buni, dar potrivit acelorasi surse, YAMAM sunt mai buni (evident, in operatiuni contrateroriste), operatorii acestei unitati fiind mai experimentati, deoarece sunt recrutati din ranadul celor care au deja experienta de cativa ani in FOS. Mai erau, parca, si cateva chestiuni legate de formare (mai mult timp alocat pt pregatirea in CQB la YAMAM).

    Am vazut ca la norvegienii din FSK/HJK, ofiterii sunt acceptati dupa un numar de circa 10 ani si pot servi in unitate aproape fara intrerupere pana la gradul de colonel. De curand au creat un comandament unificat care reuneste sub aceeasi umbrela FSK si MJK si astfel ‘specialii’ ajung la gradul de general de brigada.

    Britanicii au ridicat rangul de director al SAS prin anii 60 de la colonel la brigadier pentru ca toti ofiterii superiori ieseau la pensie cu acest grad, fiindu-le barat accesul la grade mai inalte. Din aceasta cauza, multi ofiteri capabili evitau selectia in SAS. Dup aceasta masura, mai toti fostii comandanti 22 SAS au ajuns macar la general-maior.

    Ceea ce vreau sa spun este ca a urma o cariera doar in SOF mi se pare greu de realizat. A intra in cariera militara alegand un asemenea specializare fara a fi servit anterior e destul de dificil.

    La palierul superior, o asemenea alegere le cam inchide ofiterilor posibilitatea de a ‘urca’ mai mult. Asta pentru ca putine armate au efective de FOS atat de numeroase precum SUA pentru a le permite acestora sa fie avansati pana la cel mai inalt grad.

    La cei de “rangul 2” vad ca ajung la i sau 2 stele, ceea ce este oarecum satisfacator. Cred ca ambitiile ofiterilor de a avansa cat mai mult nu ar trebui neglijate ca factor in aceasta ecuatie. Nu de alta, dar altfel nu mai alegeau academia si se angajau direct.

    In fine, sunt doar pareri. Acum, despre ai nostri. Majoritatea covarsitoare a surselor dar si a relatarilor pe care le-am auzit ii crediteaza pe VM ca forta de elita (nu, nu confund acest termen cu cel de FOS). Am auzit, insa, si voci care spuneau (ce-i drept, mult mai putine) ca scoala razboiului montan a cam pierdut lately din valoare. Parca, totusi, nu-mi vine a crede. Am auzit si expresii precum ‘infanterie mentolata’, iar un fost VM-ist ajuns la infanteria ‘rosie’ era cam luat peste picior de colegi ca mai purta paspoal si bereta de culoare verde. Cam ce stii despre evolutia VM dupa 1990 ?

    Referitor la episodul cu Milea, am doua intrebari (recunosc, ca profan in materie):

    -poti fi mai precis la ce se referea cand vorbea de ofiteri cu grade relativ mari la comanda grupurilor de cercetare ?

    – inteleg ca un comandant de grup de cercetare in dispozitiv e mai versatil decat unul care comanda un pluton de cercetare la contact, dar nu e bine ca si ultimul sa se perfectioneze oferindu-i-se posibilitatea de a servi si in cealalta varianta ? Ma rog, atata timp cat mai e sublocotenent sau locotenent -vorbesc folosind gradele actuale nu cele ale RSR, pt ca intrebarea in sine mi se pare valabila si pt atunci si pt acum.

    • Radu, io nu pledez pt nimic. imi exprim niste opinii personale. a pleda inseamna a incerca sa convingi pe cineva. nu incerc sa conving pe nimeni, am ajuns la niste concluzii pe care le evoc, cine e de acord cu ele bine, cine nu, la fel.

      – e greu de realizat o cariera doar pe linie de cercetare/FOS. de acord. si pana la urma aceste specialitati sunt doar niste rotite care se invart in angrenajul armatei, la fel ca infanteria, artileria, tancurile samd.

      doar ca aceste rotite sunt mult mai versatile in razboaiele pe care le traim incepand din 1989.

      de aceea cred ca aceste razboaie noi necesita luptatori noi. iar cei din FOS/cercetare sunt cel mai bine pregatiti. e o discutie lunga, nu intru in detalii.

      – ofiterii care fac o cariera in cercetare/FOS nu prea sunt motivati de ajungerea in pozitii de varf. ei muncesc o viata in umbra. cred ca generalul Foca, care a invatat viata de cercetas la 404, e cercetasul (prin parasutare) care a ajuns la cea mai mare realizare profesionala din Armata Ro atat in specialitate (comandant Bg IM), cat si ca functie in armata (comandant divizie, deocamtata). apropo, generalul Ciuca tot cercetas e.

      – episodul Milea: era vb de capitani. un comandant de pluton cc la contact in primul rand nu era brevetat ca parasutist pt a fi in masura sa comande un grup. in al doilea rand exista un curs special pt comandanti de grupuri de cercetare in dispozitiv, pe care comandantii de plutoane nu-l absolvisera.

      – despre VM… majoritatea unitatilor speciale si de elita occidentale care au venit in Ro dupa “dezghet” au solicitat sa se pregateasca cu VM-ul. de la RM (foarte scortosi) la Seals si Green Berets. trecand prin greci, italieni, olandezi etc. impresia mea e ca si instructorii din SAS care au venit au tras cu ochiul si au invatat de la VM, desi sunt convins ca n-ar recunoaste nici picati cu ceara.

  • Era regulamentul ala din 2009 care scotea paspoalul pt toti terestrii. Ma bucur ca nu le-au luat aceste insemne care dau marca lor specifica. Nu, nu am observat aceste detalii.

    Am dat, insa, cu surprindere, peste altceva. Fostul comandant al brigazii 61 VM, Gheorghe Ioan-Vatamanu-Coanta, apare in cel putin doua ocazii imbracat intr-o uniforma la care toate insemnele sunt de culoarea verde VM (vipusca dubla cu lampas de la pantalon, paspoalul de la epolet, banda caschetei).

    Cu toate acestea, in niciun regulament, inclusiv in cel din 2012, nu este evocata o asemenea posibilitate. Pentru toti generalii terestri, cu exceptia celor proveniti din randul ofiterilor care au calificarea de parasutisti, culoarea de arma este rosie. Nicaieri nu este evocata posibilitatea ca generalii de la VM sa poarte culoarea verde (cu exceptia, bineinteles, a beretei). Curios e ca generalul Cristinel Cernea, comandantul Bb 2 VM, apare peste tot cu rosu, ca toti ceilalti generali de la Fortele Terestre.

    Stii mai multe despre asta ? Eu nu am aflat pana acum nicio explicatie.

    Iata cateva link-uri pentru pozele respective in care apare Vatamanu-Coanta:

    http://www.rft.forter.ro/_wsn/2013_3/08-sport/originale/11/01.jpg
    http://www.rft.forter.ro/15_galerie/20130715-alpiniada/z5/slides/11.htm
    http://www.rft.forter.ro/15_galerie/20130715-alpiniada/z5/slides/21.htm

  • Da, am citit cu atentie Cv-ul lui Ciuca si am vazut ca intre 1988-1991 a fost comandant de pluton cercetare si instructie la Bn 121 cercetare.

    Alte intrebari, daca se poate.

    -Companiile de cercetare ale brigazilor (de exemplu Cc 289 a Bg 282 Infanterie Mecanizata “Unirea Principatelor” de de la Focsani) au in organica doar plutoane de cercetare, nu si grupuri de cercetare in dispozitiv ? Am vazut in publicatiile militare si intr-un filmulet cum se antrenau cei de la Cc 289 pentru razboi montan la Soveja.

    -Au, asadar, si companiile de cercetare ale brigazilor de infanterie miilitari calificati ca parasutisti ? La cele trei batalioane de cercetare am vazut ca, evident, mai toti sunt.

    Pe VM-istul respectiv il ricaneaza la Bucuresti. Probabil ca e la 2 Calugareni, 495 Infanterie (posibil una din companiile fara parasutisti) sau Reg. 30 Garda.

  • nu comentez organizarea actuala a unitatilor si subunitatilor de cercetare. nu e secreta, dar nu e publica din moment ce nu a aparut in surse deschise.

    nu mai pune intrebari de-astea

    nu e prima oara cand sari calul si ti s-a mai atras atentia

  • Consider că ar fi trebuit păstrate undele grade din perioada comunistă la marina militară , dar adaptate NATO. Am avea Recrut Matroz, Matroz, Matroz Șef, Cartnic, Cartnic Șef, Adjutant, Adjutant Șef, Aspirant, Sublocotenent, Locotenent, Căpitan clasa 3, Căpitan clasa 2, Căpitan clasa 1, Comodor, Contraamiral,Viceamiral și Amiral

  • Gradele militare într’o armată profesionistă ar trebui să reflecte treptele profesionale. Astfel la trupele speciale putem să întâlnim în funcția de comandant de pluton un căpitan sau maior , poate chiar colonel, reflectând o calificare , specializare și îndemânare militară mai înaltă decât un locotenent care comandă un pluton de infanterie motorizată , spre exemplu.

  • Acordarea gradelor militare ar trebui să se facă în funcție de calificarea și aptitudinille militarului în urma unor teste .

  • Va rog sa imi spuneti data exacta a schimbarii gradelor de general de catre comunisti, dupa abdicarea Regelui… aveti vreo lege (data ei)??

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: