Istorie

Arme si grade uitate 8. Cavaleria (partea I)

Dragi cititori! Astăzi, la zi lungă, că-i vineri, deci post, de rubricuţă mică, am să încerc a schiţa povestea unei arme ce astăzi a dispărut aproape cu totul, şi anume, cavaleria. Cine nu a văzut sau nu a citit vreodată despre cavaleriştii români, despre roşiori, despre călăraşi sau alte asemenea rezonanţe. Şi cum numa’ Iamandiul nostru, cel de toate zilele este dintr-un oraş cu un nume cu rezonanţă bizar de similară, voi pune pe hârtie, sau mai bine-zis ecran, câteva puncte importante ale istoriei acestei arme.

De la început doresc a defini faptul că voi istorisi despre istoria modernă a cavaleriei române, lăsând poveştile antice sau de ev mediu celor mai în măsură să o facă.

Cavaleria română, pe principiile moderne, apare odată cu aparaţia primelor unităţi moderne militare în Principatele dunărene. Astfel, prin ultimul capitol al Regulamentelor organice, intitulate Regulamentul Miliţiei în Ţara Românească şi Regulamentul Jandarmeriei în Moldova, se înfiinţează trei regimente de infanterie în Valahia şi un regiment de infanterie în Bogdania. Ei bine, acestor regimente, le sunt ataşate câte două escadroane de cavalerie fiecare. Trebuie aici să facem o mică paranteză asupra termenilor. În cazul cavaleriei, nu vorbim de companii ci de escadroane, iar în loc de batalioane vom spune divizioane, secţiile, plutoanele, regimentele sau chiar brigăzile şi diviziile de mai târziu, fiind comune celor două arme.

Dar, să revenim la naşterea cavaleriei moderne. Iată cum la 1831 sunt create în cele două principate şi primele unităţi de cavalerie modernă.

Să le studiem un pic separat, întâi cavaleria de dincolo de Milcov, şi apoi cea de dincoace.

Pentru Moldova, din raţiuni bugetare, nu a putut fi creat regimentul întreg, aşa cum era cerut de către documente. Astfel nu este creat decât un batalion de infanterie şi un escadron de cavalerie. Acest escadron de cavalerie, funcţiona, aşa cum ziceam şi mai sus, comun cu infanteria. Comanda aparţinea unui căpitan şi era împărţit pe 4 plutoane. Soldaţii erau înarmaţi cu lănci, pistoale cu cremene, model rusesc 1813 şi săbii drepte cu gardă înflorată cu trei viţe. Interesant este faptul că, în vârful lăncilor, după practica vremii, se aflau, flamuri tăiate în V. Aceste flamuri purtau culorile principatului, culori ce erau roşul şi albastrul, aceasta fiind una dintre primele menţiuni ale culorilor acestui principat. Din punct de vedere al uniformelor nu se diferenţiau prea mult de infanterie, purtând vestoane bleu-marin, cu gulere, epoleţi, vipuşti şi manşete roşii, pantaloni bleu-marin cu vipuşti roşie şi ceacouri, o coifură cilindrică mare, cu marca principatului în alamă în partea din faţă, o flamă de postav roşu terminată în ciucure ce atârna în lateral, în timp ce în cealaltă parte atârnau doi ciucuri. Ceacoul era lucrat în piele neagră, cu cozoroc în luciu negru şi subbărbie din solzi de alamă. Deosebit de infanterie, cavaleria purta o leduncă, o cartuşieră în bandulieră şi o furajeră, un şnur care se lega de piept şi de coifură, pentru a nu fi pierdută atunci când soldatul se afla călare. Ofiţerii purtau uniformă similară, însă cu elemente galbene şi cu epoleţi cu gât şi colac, unde prin stele erau arătate gradele.

Mai jos avem o imagine cu ce am povestit mai sus.

cavaleria moldoveana 1835

cavaleria moldoveana 1835

Trecând înapoi de Milcov, trebuie să amintim şi despre cavaleria Ţării Româneşti. După cu ziceam şi mai sus, aici sunt înfiinţate trei regimente de infanterie ce fiecare are ataşat câte două escadroane de cavalerie, în total înfiinţând şase escadroane de cavalerie. Organizarea şi înarmarea erau aceleaşi, difereau doar culorile de la flamuri şi uniforme, şi anume galbenul, în locul roşului, şi albastrul, ce şi aici au fost considerate ca şi culori ale principatului.

Mai jos avem o imagine care ne arată şi cavaleriştii munteni.

cavalerie munteana 1831

cavalerie munteana 1831

Ei bine, în această perioadă de început ar mai fi trebuit să amintim şi de trupele teritoriale, de dorobanţii călări ai Ţării Româneşti şi de slujitorii, deveniţi ulterior jandarmi, ai Moldovei, însă aceştia au făcut subiectul unor poveşti anterioare din rubricuţa noastră, aşa că nu vom mai insista asupra lor.

Dar, vedeţi domniile voastre, că evoluţia sistemului militar modern românesc nu putea să rămână aici. Aşa că, în deceniul 5 al secolului al XIX-lea, cavaleria trece prin o serie de reforme de substanţă. Astfel, aceasta se separă de infanterie şi va începe să funcţioneze distinct ca armă de sine stătătoare. Între anii 1843 şi 1845, în principate este adoptat modelul lăncierilor, sau ulanilor, cum erau ei numiţi în Europa. Totodată se aplică o creştere a efectivelor, dacă vorbim de Moldova, unde se înfiinţează şi al doilea escadron şi astfel se formează Divizionul de lăncieri. În Valahia, se crează trei divizioane, care şi ele devin de lăncieri, apoi sunt desfiinţate, reînfiinţate escadroane distincte, ca mai apoi să fie reunite în final, în anul 1855 într-un Regiment de lăncieri.

Lăncierii, din punct de vedere tactic, erau consideraţi în seria cavaleriei uşoare, folosind ca piesă principală de luptă lancea, aceasta conferind o distanţă mai mare de luptă faţă de sabie. Totuşi, lăncierii, ca şi toţi cavaleriştii de altfel, erau înarmaţi şi cu săbii. Săbiile, aduse din Rusia, în principal, acum încep să fie curbe, pe model “şaşca” şi cu gardă simplă. Acum intră în dotarea lăncierilor şi carabine, armă mai precisă pentru tragerea trupei decât pistolul, pentru cavalerie aducându-se chiar primele carabine cu capsă percutantă, pentru a înlocui armamentul cu cremene.

Din punct de vedere al uniformei, aceasta este complet distinctă de ceea ce se purtase înainte. Uniforma lăncierilor era una ce se distingea în panoplia uniformelor europene, şi nu numai, a epocii. Piesa cea mai interesantă este coifura cu trunchiul de con terminat într-un romb. Vestonul acum este la două rânduri de nasturi şi acoperit cu plastron. Pentru o mai bună înţelegere însă, voi reda două imagini, din ambele principate pentru a se putea observa cel mai bine ce am dorit a spune.

Întâi să ne uităm la lăncierii moldoveni.

lancieri moldoveni

lancieri moldoveni

Iar apoi să-i vedem şi pe cei din Muntenia.

lancieri munteni

lancieri munteni

Observăm că acum flamurile munteneşti sunt tricolore, deoarece, cu un deceniu înainte, drapelul militar al Ţării Româneşti devenise tricolorul orizontal, cu roşul în partea de sus.

Ei bine, drăguţeilor, aşa ajungem noi la unirea principatelor, înfăptuită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Şi după cum se cunoaşte, perioada unirii principatelor este şi perioada de mari reforme petrecute pentru domeniul militar, căci, cum principatele au fost unite, aşa au fost unite şi cele două armate.

Una dintre primele reforme pe calea unificării armei cavaleriei în noua Armată română a fost aducerea unităţilor celor două principate la acelaşi nivel. În acest sens, Divizionului moldovean, i-au mai fost înfiinţate două escadroane şi astfel a apărut Regimentul de lăncieri cu patru escadroane. Regimentul din Ţara Românească a fost şi el adus tot la 4 escadroane şi astfel au fost aduse la acelaş numitor. Totodată a apărut şi problema numerotării. Dacă regimentele de infanterie de linie au luat numerotarea începând cu 1, 2, şi 3 din Valahia, iar Regimentul de Muschetari moldovean a devenit 4 iar proaspătul Regiment de Vânători a devenit 5, unităţile ulterioare fiind numerotate în continuare, în cazul cavaleriei s-a procedat invers. Astfel, regimentul de la Iaşi a devenit Regimentul 1 Lăncieri iar cel de la Bucureşti a devenit Regimentu 2 Lăncieri.

Uniforma a fost unificată prin acordarea de cocarde tricolore şi de însemne unificate, dar culorile de bază ale uniformelor au fost păstrate, astfel Regimentul 1 având uniforma albastră cu plastron şi vipuşti roşii iar însemnele erau albe. în timp ce Regimentul 2, avea uniforma tot albastră dar cu plastroane albe şi însemne galbene. Armamentul era compus în continuare din lănci, acum cu flamuri tricolore, săbii şi carabine, însă este de notat faptul că acum armamentul se generalizează la cel cu capsă percutantă, armamentul cu creme fiind încet scos din uz şi trimis trupelor teritoriale. Mai este de menţionat că acum armamentul francez începe să primeze, săbiile de exemplu fiind acum după modelul cavaleriei uşoare franţuzeşti, cu lamă curbă şi gardă înflorată.

Mai jos redăm o imagine cu cele două regimente.

lancieri de la 1860

lancieri de la 1860

Aici trebuie să facem o paranteză importantă şi să ne aducem aminte puţin de trupele teritoriale. Spunem aceasta deoarece teritorialii sunt o parte importantă a cavaleriei care va da, după cum vom vedea mai târziu, o mare componentă a acestei arme.

Odată cu reformele militare din perioada Domnului Alexandru Ioan I, sunt reformate şi trupele interne. Acestea aveau statute oarecum diferite în cele două principate, după cum povesteam în textele anterioare legate de jandarmi şi de dorobanţi. Astfel, paza teritorială în Valahia era asigurată de către dorobanţi, trupe călări, împărţite pe judeţe, iar în Moldova aveam jandarmii creaţi la 1850, în locul slujitorilor, împărţiţi pe ţinuturi, existând însă şi slujitori de ocoale, un fel de forţe locale înarmate dar neuniformizate.

În legiurile perioadei s-a stipulată că sistemul dorobanţilor, de trupe cu schimbul împărţite pe principii teritoriale să fie extins şi în Moldova. În acest sens dorobanţii au fost unificaţi în trei inspectorii pe toată ţara, una la Craiova, a doua la Bucureşti şi a treia la Iaşi. Totodată li s-a acordat şi o nouă uniformă, acum adoptându-se uniforma a la hussarde, adica uniforma husărească, formată din vestoane cambrate în talie cu brandeburguri, adică fireturi orizontale pe piept, cu gradele la mânecă cu trese în ghirlandă. Pantalonii erau strâmţi, cu ghirlanda brodată în partea din faţă, şi intrau în cizme scurte, tăiate oblic în partea de sus a căputei, unde se afla o broderie şi un ciucure. Pe cap se purta o căciulă de blană neagră de miel, cu flamă laterală şi ciucure.

Aceasta era uniforma preferată, de altfel, a Domnului Unirii, în care a fost portretizat de cele mai multe ori. El însă poartă o adopţie personală la această uniformă, având galonul lat de general la manşetă, fiind singurul purtător al acestei ţinute, genearalii la momentul respectiv, fiind structurile pe arme numai până la nivel de regiment, având doar o uniformă luată din cea a infanteriei de linie.

Mai jos există o fotografie de epocă.

Prince_Alexandru_Ioan_Cuza

 

Astfel dorobanţii ajung la 1864 să aibe 32 de escadroane împărţite pe întreg teritoriul ţării, participând la asigurarea ordinii interne. Însă, aspectul militar nu trebuie uitat. De-a lungul întregii perioade există o grijă continuă pentru ridicarea instrucţiei acestora, participând la toate marile manevre şi fiind mereu privegheaţi spre a îşi ridica calitatea serviciului.

Să nu-i uităm însă pe jandarmi. Aceştia, pe măsură ce reformele militare avansează ajung încă la 1864 să aibe 17 companii mixte permanente, călări şi pedestre în teritoriul moldovean, dar deja desfiinţarea lor era anunţată stipulându-se că vor fi păstraţi doar pentru paza oraşelor importante, iar din restul efectivelor se va înfiinţa un regiment de husari. Din păcate acest regiment de husari nu a mai fost înfiinţat, dar jandarmilor, deşi li s-au redus efectivele, au primit misiuni de o importanţă sporită. Pentru Bucureşti şi Iaşi se creau două companii de jandarmi pedeştri şi două escadroane de jandarmi călări. Jandarmii călări vor deveni de o importanţă deosebită deoarece urmau a primi paza persoanei Domnului de câte ori acesta se deplasa în teritoriu, având astfel rol de unitate de gardă. Fiind unitate permanentă, şi nu cu schimbul ca dorobanţii, trei escadroane de jandarmi călări sunt mutate în cele trei judeţele din sudul Basarabiei, revenite Moldovei după încheierea Războiului Crimeii. Motivul era acela că era nevoie de o unitate cu cadre permanente care să asigure serviciul într-un teritoriu unde, datorită populaţiei scăzute ce ar fi intrat în schimburile dorobănţeşti, mulţi fiind intraţi în rotaţiile grănicerilor, serviciul acestora s-ar fi desfăşurat cu dificultate. Astfel paza internă a celor trei judeţe se face cu trupe permanente ce ţin direct de Ministerul de Resboiu, ajungând să fie botezaţi “jandarmii de Basarabia” datorită sorgintei lor din jandarmii moldoveni şi datorită teritoriului unde îşi desfăşurau serviciul.

Dar, despre “jandarmii de Basarabia”, jandarmi călări, dorobanţi şi lăncieri, cum zice la Teleenciclopedia, vom mai vorbi şi în episodul următor.

Am onoarea! /O

 

Surse:

Colecţia Monitorul Oastei, anii 1860 – 1866, Biblioteca Academiei Române.

Muzeul Militar Naţional, Uniformele Armatei Române – Les Uniformes de l’Armee Roumaine, Bucureşti, 1930.

Istoria Militară a Poporului Român, volumul IV, Bucureşti, Editura Militară, 1987.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza

 

– drd. Emil Boboescu –

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: