Istorie

Arme si grade uitate 7. Guarzii de artilerie

Dragi cititori! Dorim a ura, în primul rând, Mulţi Ani sănătoşi tuturor purtătorilor de haină militară ce şi-au serbat ziua corpului zilele precedente. Avem aici în vedere Statul Major General, Cercetaşii, Topogeodezii Militari, Artileria şi, nu în ultimul rând, veteranii din toate teatrele de operaţii, ce au primit acum o nouă zi a comemorării.

Iacătă că, pentru rubricuţa de poveşti frumoase, astăzi am să vorbesc despre o specialitate de armă asimilată despre care am mai amintit în notiţe anterioare. Ei bine, astăzi m-am gândit să vă povestesc puţin despre guarzi. Şi, pentru că taman ce trecu Ziua Artileriei, cum ziceam şi mai sus, am să vă vorbesc despre guarzii de artilerie. Totodată fiind primii înfiinţaţi, vom reliefa puţin şi despre însemnătatea generală.

În luna lui august 1864, prin Înaltul Ordin de Zi Nr. 998 se crea postul de guard, sau gard, cum se mai găseşte termenul epocii, de artilerie. Acest post avea trei grade, împărţite pe clase, şi asimilat ofiţerilor inferiori. Astfel guardul de artilerie clasa a III-a era asimilat cu sublocotenentul, guardul de artilerie clasa a II-a era asimilat cu locotenentul iar guardul de artilerie clasa I era asimilat cu căpitanul.

Acest post de guard era creat pe lângă stabilimentele de artilerie, prin stabiliment înţelegându-se depozitele de tehnică sau muniţii din unităţi, la momentul respectiv, un singur regiment de artilerie, Arsenalul, stabilimentul ce atunci se ocupa cu reparea şi stocarea tehnicii de luptă şi armamentului, Pulberăria armatei sau Pirotehnia.

Zice docomentul că: “Acest guard va fi comptabil stabilimentelor în ceea ce priveşte comptabilitatea specială a materialelor ce intră în magazii, a celor ce ies spre fabricare în ateliere, a obiectelor confecţionate ce reintră în magazii sau se distribuiesc corpurilor după deosebite dispoziţii ale ministrului. El este imediat sub privegherea directorului stabilimentului de Artilerie şi personal responsabil către dânsul pentru tot ce se atinge de funcţia sa, care singur are facultarea pedepselor corecţionale asupră-i în caz de abateri.”

Cu alte cuvinte, guarzii aceştia erau ofiţeri tehnici ce se ocupau cu mişcarea armamentului şi echipamentului şi aveau controlul asupra acestuia. Şi, cum la momentul respectiv, toţi cei care nu erau combatanţi purtau alte grade decât cele clasice, avem aici împărţirea pe clase numerice. Sistemul şi termenul ca atare este împrumutat din armata şi, implicit, limba franceză a epocii, a epocii lui Napoleon al III-lea mai exact, care la momentul respectiv, era unul dintre factorii de putere a spaţiului european, aflându-se în fruntea unui imperiu în plină ascensiune.

Uniforma acestor guarzi era ca aceea a ofiţerilor de artilerie a epocii, aceasta însemnând albastră cu paspoale roşii şi pieptar şi guler negru iar  însemnele galbene, însă, fiind asimilaţi, guarzii purtau însemnele albe, şi nu purtau furajeră, adică şnurul ceremonios ce ocolea gâtul şi pieptul, nici gibernă, adică o cartuşieră în bandulieră, nici epolete, termenul epocii pentru epoleţii metalici cu gât, colac şi franjuri. Gradele erau indicate prin trese în formă de vârf de lance la manşete, de la una la trei.

Ce este interesant şi demn de notat este faptul că termenul este păstrat astfel până în 1950, inclusiv, fără schimbări de denumire, dar cu schimbări relative la specializare, lucruri despre care dorim să vorbim mai jos.

Schimbările la care făceam referire mai sus se referă la apariţia mai multor categorii de guarzi. Astfel, după cei de artilerie, apar guarzii de geniu şi guarzii de marină, cu aceeaşi structură şi aceeaşi formă de ofiţeri asimilaţi. Pentru gradele inferioare şi pregătirea cadrelor, apar elevii guarzi, elevi şcolarizaţi în şcoli speciale ataşate pe lângă şcolile de armă, dar care fac şi serviciul în unităţi, pe post de practică, fiind asimilaţi sergenţilor şi având şi ei la rândul lor două clase de categorisire. Venind mai jos în istorie, vom observa că guarzii îşi păstrează structura pe clase asimilate şi uniformele armei de servitute dar cu însemne albe de necombatanţi, până la transformările militare venite odată cu anul 1912, în care toţi non-combatanţii primesc grade militare clasice, dar cu menţiunea specializării anterioare. Astfel un guard de artilerie cl. II va deveni guard de artilerie locotenent, de exemplu. Totodată, odată cu dezvoltarea corpului subofiţeresc în perioada de după primul război mondial, avem şi plutonieri, categorie de grade ce se dezvoltă în sine post-1912, care preiau atribuţiile vechilor guarzi, dar, în spiritul tradiţiei, păstrează specializarea de guard.

În ceea ce priveşte longevitatea acestui corp specializat, pentru artilerie şi geniu, cel puţin, este de regăsit, chiar şi în primul regulament al epocii comuniste, unde încă mai sunt decretate însemne şi culori pentru guarzi. După 1950, când sunt aplicate normele sovietice ad-litteram, pentru organizarea şi structuralizarea armatei, guarzii dispar din peisajul specialităţilor armatei.

Mai jos, vom reda cum arătau uniformele guarzilor de artilerie şi geniu la momentul 1895, pe post de exemplu.

Guarzi si trupa de artilerie

Guarzi si trupa de artilerie

 

Ofiţeri, trupa si guarzi de geniu

Ofiţeri, trupa si guarzi de geniu

Surse:

Colecţia Monitorul Oastei

Album de suvenir Oastea Română 1895

 

– drd. Emil Boboescu –

 

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: