Istorie

Arme si grade uitate 10. Sergentul adjutant

Astăzi, la rubrica de mici povești despre soldăție, vom povesti despre un grad ce, pentru mulți, este necunoscut. În secolul al XIX-lea și în zorii celui de-al XX-lea gradele de subofițeri și de trupă au trecut printr-o serie de evoluții ce merită să fie surprinse, mai ales prin prisma faptului că diferența între grade și funcții nu era atât de bine delimitată.

Această situație poate fi regăsită și în cazul gradului de sergent adjutant. Acest grad s-a născut ca o funcție în anul 1863, ca subofițerul cel mai înalt în cadrul unităţii. Aceștia erau numiți dintre cei mai “capabili dintre sergenţi” şi erau cea mai înaltă funcţie în micul stat major al unităţii, fie aceasta batalion sau regiment. Micul stat major reunea toate gradele inferioare cu funcţii specifice. Trebuie menţionat faptul că, la momentul respectiv, gradul se numea “adjutant subofiţer”. Inspiraţia pentru acest grad-funcţie venea din armata franceză care crease în acea epocă gradul cu acelaşi nume care astăzi este echivalat cu plutonierul. Iar, din punct de vedere al uniformei, adjutantul subofiţer purta uniforma de sublocotenent dar cu tresele şi franjurii de epoleţi sau furajera, adică şnurul de pe piept, în culoare inversă faţă de cum erau purtate de ofiţerii armei sau specialităţii respective şi amestecate cu mătase în culoare distinctiv proprie. Ca armament purtau sabia de ofiţer dar cu dragon de curea, aşa cum purtau aceştia la mică ţinută. Şi aici, inspiraţia era venită dinspre armata lui Napoleon al III-lea.

La 1867, practic, apare termenul care dă titlul acestui articol, şi anume cel de sergent adjutant, înlocuindu-se denumirea de adjutant subofiţer. Tot atunci este stabilit faptul că acesta va purta acum cele două trese aurii purtate de către sergentul major şi una în plus, mai subţire. Tresele erau dispuse deasupra manşetei, la tunică, în unghi. La manta, se montau oblic, pe antebraţ. Restul efectelor acum pierd tresa de sublocotenent înspicată cu culoarea armei, dar păstrează toate elementele uniformei ofiţerilor inferiori. Epoleţii, ce la ofiţeri rămân cu franjuri doar la ţinuta de ceremonie, acum devin ca ai trupei, în culoarea de armă sau specialitate şi cu cifra unităţii. De menţionat este faptul că sergenţii adjutanţi aveau dreptul de a purta sabie aşa cum primeau şi ofiţerii. Rolul lor, la acest moment, rămâne acela de cel mai înalt subofiţer al batalionului sau regimentului, fiind însărcinat cu inspectarea tuturor activităţilor ce se desfăşurau în companiile unităţii, verificând sergenţii majori asupra nivelului de pregătire şi echipare al trupei.

Începând din 1873, sergenţii majori şi sergenţii adjutanţi primesc dreptul de a purta dragon ofiţeresc de ceremonie pentru săbii la ţinuta respectivă. Totodată, aceştia au dreptul de a purta genţi ofiţereşti, care erau în locul raniţelor. La 1875, centura acestora se schimbă, nemaifiind cea ofiţerească ci fiind înlocuită cu una soldăţească de piele dar cu pafta galbenă lucitoare. Din punct de vedere al armamentului de foc, aceştia purtau revolvere ca şi ofiţerii.

Sergentul adjutant va dispărea la 1908. Atunci, printr-o reformare a legii gradelor inferioare, acesta va primi numele de sergent-plutonier iar din 1912, atribuțiile și însemnele vor fi preluate de plutonierul-major, grad nou înființat. De menționat mai este faptul că sergentul-plutonier apare ca funcție mai devreme dar despre această problemă vom vorbi, așa cum se spune la Teleenciclopedia, “în episodul următor”.

Mai jos redăm o imagine cu însemnele de sergent adjutant de pe o uniformă de infanterie. Putem să observăm cele trei trese, două late şi una subţire, ce astăzi sunt purtate de gradul de plutonier major. Similitudinea arată cum este păstrată tradiţia însemnelor româneşti.

Sergent adjutant

Am onoarea!

– dr. Emil Boboescu –

%d bloggers like this: