Șerban Andrei Mazilu (n. 11 februarie 1983) este absolvent al Academiei Navale din Constanța, activând ca ofițer în marina comercială. Având în același timp studii de jurnalism (Universitatea Româno – Canadiană din Brașov) și experiență în radio, Andrei Mazilu a activat ca publicist pentru diverse reviste, blog-uri și site-uri de profil, orientându-se cu precădere spre subiecte din sfera social – politică.

serban andrei mazilu anotimpul pumnalelor

În anul 2013 debutează peste hotare în limba engleză, iar romanul său The Angellove Society: Crux este publicat în Statele Unite de către editura Wheelman Press. Acestui volum îi urmează la scurt timp nuvelele Magic and Madness și Limbo, situate în același univers fantasy. 

Încurajat să publice în limba română, Andrei Mazilu devine prezent pe piața autohtonă cu romanul clockpunk Anotimpul pumnalelor.

anotimpul pumnalelor imperiul voss

Într-un univers fantastic dominat de forțe oculte și de tehnologii avansate nefiresc pentru acele timpuri, un grup de asasini încearcă imposibilul: dejucarea planurilor diabolice de preluare a puterii și restabilirea echilibrului viață – moarte, de mult alterat. Arhipelagul Voss se zbate în mizerie și disperare, sărăcie și haos. Conducătorul Bisericii, corupt și pervers, și o aristocrată însetată de putere manipulează, seduc sau ucid pe oricine le stă în cale, căci miza supremă este chiar tronul Împăratului. Vocea zeului Moarte se face auzită peste șuieratul pumnalelor, în timp ce un erou improbabil este aruncat în mijlocul unui joc dement în care toată lumea are de pierdut.

anotimpul pumnalelor serban andrei mazilu

Nimic nu este adevărat, totul este permis, intonau membrii Ordinului Asasinilor. Creând un cuplu de ucigaşi iniţiaţi, care mixează moartea şi iubirea cu revoluţia, ce rivalizează cu cele din Matrix şi Neuromancer – dar şi cu manifestul We Will Rise al celor de la Arch Enemy –, Şerban Andrei Mazilu surprinde din nou (după debutul său american) cu o distopie dark fantasy post-modernă luxuriantă şi exotică. Ce se întâmplă când umbrele iau foc? Dincolo de religie – mai este loc de spiritualitate? Ne putem clădi universul în jurul lui Destrudo? Există un singur zeu, spune un personaj, Thanos (după personificarea grecească a morţii) şi noi toţi ardem pe altarul său!”

Ştefan Bolea, Dr. în Filosofie, Drd. în Litere

Subiectul Anotimpului… şi modalitatea în care este tratat amintesc de creaţiile unor Steven Erikson (Cronicile malazane) sau Michael Stackpole (Marile Descoperiri), mai degrabă decît de reuşitele în domeniu ale autorilor români: într-o lume imaginară decadentă, în care singurul zeu existent este Zeul Morţii, domnind peste inechitatea socială şi peste ruinele infestate de creaturi demonice, un grup de asasini (din care ajung să facă parte, întîmplător şi nu prea, chiar unii eroi veritabili) încearcă disperat să restabilească un echilibru întunecat, înainte ca haosul să înghită universul cu totul. Intrigi, atentate, explozii, pumnale sclipind ameninţător sub mantii, aristocrate avide de putere şi cler corupt, savanţi excentrici şi militari forţaţi să devină rebeli, tinere şi frumoase revoluţionare, totul aflat sub semnul fantasticului, al acţiunii şi al dinamismului.

Construind universul ficţional al Anotimpului…, Mazilu reuşeşte nu doar să ofere o poveste captivantă (premisa unei ample serii constînd în romane independente, conform declaraţiilor autorului), ci şi să asigure, lucru extrem de rar, stabilitate pilonilor tipici creaţiilor fantastice: personajele sale sînt vii, credibile, dialogurile sînt naturale, intriga curge lin, fără „hopuri” şi fără trucuri superficiale, atmosfera este atent construită şi adecvată aventurilor prezentate, iar decorurile elaborate întregesc un tablou literar care nu poate lăsa cititorul indiferent.

Oliviu Crâznic, scriitor, critic literar

Şerban Mazilu, cu Anotimpul pumnalelor, s-a ferit să mă dezamăgească, ba dimpotrivă. Dacă ar fi să rezum toată cartea într-un cuvânt acesta ar fi „fabuloasă”. Răsturnările de situaţie sunt întâlnite la tot pasul în lumea populată de asasini şi fiinţe diabolice dintre care merită amintiţi vârcii şi morţii vii din catacombe. Nimic nu se câştigă fără luptă iar sângele curge în valuri. Peisaje şi personaje sunt descrise amănunţit fără însă a se ajunge la excese supărătoare iar finalul este exploziv din toate punctele de vedere.

Prof. Doc. Ciprian Mitoceanu, scriitor, jurnalist

Prefațatorul său, cunoscutul prozator Oliviu Crâznic, atrage atenția asupra (neo)romantismului lui Șerban (manifestat prin melancolia nervaliană, prin dezechilibrul interior al protagoniștilor și prin dinamismul său exacerbat), și asupra tendinței sale de a plăsmui anti-eroi. Romantismul autorului nu mai trebuie demonstrat – aici autorul poate fi comparat cu E. A. Poe, E. T. A. Hoffmann sau A. Chamisso. De multe ori, urmărind-i scriitura, ai impresia că „vezi” un fragment din Faust-ul lui Gounod, din Forța destinului lui Verdi sau din uvertura Romeo și Julieta de Ceaikovski.

Ștefan Bolea, Revista Mozaicul

serban andrei mazilu anotimpul pumnalelor

Multe ar mai fi de spus dincolo de această scurtă analiză teoretică dedicată, de altfel, unui scop prea puţin ambiţios, şi anume acela al fixării coordonatelor literare între care se înscrie Anotimpul pumnalelor. Opera se pretează, fără îndoială, unui studiu amplu, dar o aprofundare a subiectului ori a problematicii ar necesita o deconspirare dăunătoare lecturii, motiv pentru care acest proiect implică automat amânarea pentru un moment ulterior receptării romanului de către publicul larg. Poate fi, totuşi, citat aici unul dintre eroii Anotimpului, deoarece gândurile acestuia se vor găsi în rezonanţă cu gândurile multora dintre cititori, odată parcursă cartea: Asta le întrece pe toate.