Marină

Africa de Sud a anuntat castigatorii licitatiilor pentru nave noi

Armscor, agenţia de achiziţii pentru Departamentul Apărării al Africii de Sud, a anunţat ofertanţii preferaţi pentru construicţia navelor din proiectele Biro şi Hotel, pentru Marina Sud Africană.

Vard Marine 9 105 hydrographic oceanographic survey vessel design

Vard Marine 9 105 hydrographic oceanographic survey vessel design

În anul 2014, Armscor a solicitat oferte pentru o competiţie multi-sursă. Constructorii navali urmau să oferteze în vederea dotării Marinei Sud Africane cu trei nave OPV (Offshore Patrol Vessels) şi trei nave IPV (Inshore Patrol Vessels), nave din programul Biro.

Programul Hotel cuprindea livrarea unei nave de monitorizare hidrografică, de asemenea pentru Marina Sud Africană.

Pe 15 Februarie, Armscor a anunţat Damen Shipyards Cape Town ofertant preferat pentru construcţia navelor offshore şi inshore, în timp ce South African Shipyards (SAS) a fost anunţat preferat pentru furnizarea navei de monitorizare hidrografică.

SAS a concurat şi pentru construcţia de nave OPV, alături de constructorul german de nave Lurssen.

Programul Hotel

South African Shipyards şi-a asigurat programul Hotel, ofertând cu proiectul navei hidrografice/oceanografice de monitorizare Vard Marine 9 105.

Conform Vard Marine, nava va fi tip PC7 cu întărire împotriva gheţii. Măsurând 95 de metri în lungime şi cu o propulsie diesel electrică cu o putere de aproximativ 12,24 MW, nava va putea atinge o viteză maximă de 18 noduri şi va avea o rază de acţiune de 10 000 mile maritime, cu 44 zile autonomie.

Vard va semna contractul final în următoarele câteva luni, iar construcţia navei va demara în anul 2018.

Programul Biro

Damen a câştigat programul Biro cu proiectul propriu 1800 Sea Axe în partea de OPV şi cu proiectul FCS 5009 în partea de nave Inshore.

1800 Sea Axe măsoară 85 de metri în lungime şi poate atinge o viteză maximă de 26 de noduri. Damen asigură că datorită calei “Axe-Bow”, navele acestui proiect au o rezistenţă mai mică la înaintare şi sunt mai eficient ca şi consum de combustibil.

MAI Stefan cel Mare, OPV 950 Damen

MAI Stefan cel Mare, OPV 950 Damen. A noastră are 66 metri lungime.

Una dintre principalele cerinţe ale Armcor pentru ambele programe a fost ca implicarea locală în procesul de construcţie să depăşească şaizeci de procente.

Sursa: Calin Popescu Tariceanu

Glumesc, e Liviu Dragnea… 🙂

Sursa: Naval Today

Iulian Iamandi

 

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: