Armata Romana Fortele Aeriene Istorie

Acum 70 de ani se frangeau aripi

Dragi cititori! Astăzi ne vom înclina în linişte şi respect întru amintirea frângerii aripilor unuia dintre cei mai mari zburători daţi de către Armata Română. Astăzi împlinim 70 de ani de când unul dintre cei mai mari eroi ai aviaţiei noastre s-a ridicat la cea mai mare escadrilă, Escadrila din Ceruri.

După cum probabil v-aţi dat seama, este vorba despre Eroul Căpitan aviator Alexandru Şerbănescu, comandantul Grupului 9 Vânătoare.

Multă cerneală a curs după sângele lăsat în acele zile. Expresia “zilele de foc ale lui august 1944”, deşi pe deplin uzitată, este cum nu se poate mai corectă şi mai crudă. Au fost zile de foc ale Aeronauticii Române, zile în care împotriva a sute de avioane inamice, împotriva a doi coloşi ai armatelor aerului, Statele Unite şi Uniunea Sovietică, românii mai ridicau doar 30 de avioane care mai puteau rezista asaltului inamic.

Pentru a nu repeta inutil aceleaşi cuvinte, îmi permit a prelua un fragment din lucrarea prof. Valeriu Avram, Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu, asul cerului preluat de pe site-ul Fundaţiei Erou Cpt. Aviator Alexandru Şerbănescu.

18 august 1944 – A căzut Şerbănescu! A căzut o stea!

În acea zi de 18 august 1944, aerodromul părea să tremure de valurile de căldură care deja se ridicau de pe pista de zbor. Cerul, albastru strălucitor, era ici-colo spart de puful unor nori cumulus purtători de vânt în acelaşi sens, fiind tulburat numai de zgomotul motoarelor avioanelor Me.109 G care se pregăteau de plecare în misiune. Adjutantul av. Laurenţiu Manu, cu un gest de o reală gratitudine îi oferă căpitanului av. Alexandru Şerbănescu ceasul său, întrucât acesta îl lăsase la birou.

Comandantul Alexandru Şerbănescu a pus motorul în plin şi praful stârnit de elice s-a împrăştiat pe câmpul de zbor. Decolarea în formaţie de 13. Urcarea în formaţie de 13 pe un arc de cerc având în faţă avionul Me.109 G nr.1 al comandantului… Asta înseamna să stai legat în centuri în carlinga ranforsată, îngustă cât să-ţi cuprindă umerii, plină până la saturaţie de zgomotul puternic al motorului. Asta însemna să pilotezi. Adică să supraveghezi într-o secundă tabloul de bord pe secţiuni: întâi aparatele pentru controlul zborului; apoi cele pentru controlul motorului; trei, aparate pentru navigaţia aeriană. Altă secundă pentru supravegherea cerului. Din spate sus, spre faţă. Spate jos. Spate lateral. Lateral sus. Lateral jos. În faţă, în stânga. În faţă, dreapta. Articulaţiile gâtului erau deosebit de mobile. Boost-ul? Mereu boost-ul, adică presiunea gazelor în ţevile de admisie-motorul avea pompă de injecţie şi boost-ul….Pe urmă glasul celor din Punctul de Comandă…

Au participat la misiune în afară de cei doi aşi, şase ofiţeri şi cinci subofiţeri : Mircea Şenchea, Ion Dobran, Vasile Gavriliu, Constantin Bendaş, Ion Simionescu, Laurenţiu Manu, Ion Mălăcescu, Constantin Miron, Constantin Nicoară, Dumitru Goloiu şi Traian Dârjan.

În zborul lor spre obiectiv piloţii din Grupul 9 Vt. s-au întâlnit cu camarazii lor din Grupului 7 Vt., comandanţi de căpitanul av. Toma Lucian. Au zburat cap compas 290 grade spre Făgăraş urcând la 7500 de m. Locotenentul av. Constantin Bendaş aflat la manşa avionului Me.109 G, nr.11 s-a retras din misiune, acuzând lipsa oxigenului.

În drum spre Braşov, formaţia de G-uri a urcat spre soare,dincolo de boarea arcuită peste pădurile multiseculare de brad, negre pe colinele umbrite de un verde închis.

Zgomotul motorului îi spori ciudat căpitanului av. Alexandru Şerbănescu sentimentul de însingurare pe care i-o dădea cabina îngustă a avionului mirosind a tablă şi benzină, a emailuri şi uleiuri. Fiind atent la zbor, n-a sesizat jocul luminii între albastrul cerului şi verdele munţilor. Până la urmă, zgomotul nu mai era aşa de asurzitor. Încetul cu încetul acesta devenise un fundal sonor, neutru, pe care sfârşi prin a-l asimila cu o adâncă şi ciudată linişte, apăsătoare şi densă…
Deasupra Braşovului văzu o armadă de bombardiere cu patru motoare B.24 strălucind în soare înconjurate de Mustang-uri. Condensarea gazelor de eşapament evacuate de motoarele fortăreţelor lăsa în urma lor o dâră albă, groasă şi stăruitoare, care se alungi şi înflori în faţa avioanelor noastre, asemenea siajului unei nave.

Căpitanul av. Alexandru Şerbănescu văzu patru Mustang-uri şi pică pe ele. Toată formaţia atacă în şir indian cu excepţia lt. av. Vasile Gavriliu care, din cauza virajului strâns şi a aerului rarefiat la acea înălţime, se angajă şi pică până la 5000 de m. Aflat în viraj, comandantul Grupului 9 Vt. deschide focul şi în acelaşi timp mai sosesc încă 16 Mustang-uri, proporţia fiind copleşitoare (…) Snopuri de trasoare verzi şi roşii ţâşniră din toate părţile. În focul luptei, piloţi din Grupul 9 Vt. sunt anunţaţi prin radio să vină urgent la Mizil,întrucât avioanele de vânătoare inamice atacau la sol ,, Nu pot, pentru că sunt angajat în luptă aeriană cu Mustang-urile’’, a fost răspunsul comandantului Şerbănescu. Încadrat în strânga de lt. av Ion Dobran şi în dreapta de către adj. av. Traian Dârjan, la un moment dat toţi trei în linie, distanţaţi la 100 de m cu asul Şerbănescu la mijloc, s-au lansat în picaj. Locotenentul av. Ion Dobran afirmă că din cauza vitezei mari a Me-ului 109 nr.1, nu l-a mai văzut, pe moment, pe comandantul grupului.

Iată ce nota în ,,Jurnalul’’ său, la pp.113-114 : ,,Când l-am zărit, în spatele lui se găsea un Mustang cu botul roşu. Cu o ultimă speranţă transmit prin radio « Viraţi, d-le căpitan ! », poate se va întâmpla o minune şi va auzi. M-a fulgerat o clipă gândul că n-am scăpat, că Mustang-urile sunt pe urmele noastre, apoi am tras neochit cu tunul şi mitralierele între el şi căpitan… era prea târziu. Avionul lui mergea în linie dreaptă, fără să schiţeze nici un viraj. Intrase în rafala trasoarelor roşii pe care americanul o pusese în faţă. Din planul lui stâng se prelinge o uşoară dâră de fum, avionul s-a înclinat spre stânga, s-a întors pe spate şi pică sub verticală… Întâi am crezut că totuşi e o degajare… Şerbănescu a căzut pentru că a avut prea mare încredere în Grupul lui… bănuia că toţi ceilalţi îl urmează în spate.
A căzut Şerbănescu! A căzut o stea!

Vorbele de mai sus sunt mai mult decât clare asupra disperării ce se afla atunci pe cerul României. Şi totuşi, s-au ridicat, chiar dacă aveau ordin să se salveze.

Glorie Eternă Eroului Căpitan aviator Alexandru Şerbănescu! Glorie Aviatorilor Români!

alexandru_serbanescu

Sursă: http://fundatiaserbanescu.wordpress.com/2014/08/12/august-44/

http://fundatiaserbanescu.files.wordpress.com/2013/08/alexandru_serbanescu.jpg

 

– drd. Emil Boboescu –

Add Comment

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: