Geopolitica

Acord de pace in Nagorno-Karabakh

Începând cu 10 Noiembrie 2020 a intrat în vigoare un acord de încetare a focului semnat de Armenia, Azerbaidjan și Federația Rusă.

Militari rusi imbarcandu-se pentru misiunea de mentinere a pacii in Nagorno-Karabakh

Militari rusi imbarcandu-se pentru misiunea de mentinere a pacii in Nagorno-Karabakh

Conform documentului, semnatarii vor păstra pozițiile ocupate la momentul semnării tratatului și Armenia va returna Azerbaidjanului teritoriile disputate, disctrictele Agdam. Zonele armenești din districtul Gazakh, deși parte a acordului inițial, nu vor mai fi redate.

Federația Rusă este garantul acordului, iar ca indicator al seriozității sale 1760 de militari folosind 470 de vehicule vor fi trimise în Karabagh, o parte din forțe sosind încă din dimineața zilei de 10 Noiembrie în regiune cu o aeronavă Il-76. Forțele vor fi dispuse de-a lungul liniei de contact dintre forțele armene și azere și pe lungimea coridorului Lacin. Trupele ruse vor fi staționate cinci ani cu posibilitate de extindere încă cinci ani (dacă niciuna dintre semnatare nu va declina cu minim șase luni înainte de termenului din 2025).

Alt actor implicat în pacificare va fi ONU prin Înaltul Comisariat pentru Refugiați (UNCHR) care va supraveghea întoarcerea persoanelor care au părăsit zona de conflict din cauza ostilităților din perioada anterioară.

Trupele azere se află la aproximativ 20 de kilometri de capitală, în orașul Sushi pe care l-au ocupat înainte de semnarea acordului.

Urmările principale ale acordului sunt: redobândirea de facto a teritoriilor oficiale de către Azerbaidjan și implicarea oficială a trupelor ruse în conflict. În același timp, în Armenia, semnarea armistițiului a produs un caz de revoltă.

Azerbaidjan, din toate punctele de vedere poate fi declarat câștigător al conflictului. Mai puțin unul: viitoarea prezență a trupelor ruse. Privit din perspectivă istorică, referindu-mă la Transnistria ca cel mai elocvent exemplu, Federația Rusă, probabil, va păstra prezența militară o perioadă îndelungată pentru a-și asigura influența în ambele state, Azerbaidjan și Armenia.

Singura problemă majoră a acordului este nemulțumirea populației armene. Dacă aceasta va persista, decidenții politici de la Erevan vor fi obligați să găsească soluții pentru a canaliza energiile, inclusiv încălcarea acordului semnat. Altfel, există potențialul ca Nagorno-Karabakh să se transforme într-o zonă de conflict asimetric/neconvențional sprijinit tacit de către Federația Rusă.

Din discuția generală despre conflict, o întrebare iese în evidență: de ce Federația Rusă nu a intervenit deschis militar în favoarea Armeniei? Răspunsul cel mai simplu e că acordul bilateral dintre Armenia și Federația Rusă face referire doar la teritoriul recunoscut internațional al Armeniei. Pe când Nagorno-Karabakh este, oficial, parte a Azerbaidjanului. Desigur că decidenții ruși s-au gândit la consecințele încălcării unui acord internațional, în situația de față oferind oportunitate mai multor țări să se implice în favoarea Azerbaidjanului. Acordul semnat ține Azerbaidjanul în șah, păstrează ambele țări beligerante în sfera de influență rusă și ține armatele altor țări (precum Turcia sau SUA) departe de sprijinul deschis pentru Azerbaidjan (deci departe de încă o prezență militară în flancul sudic al Federației Ruse).

Vasile Mihalache

4 Comments

  • Concluzia. Again rusia vs. restul lumii=1-0.nu degeaba fuse putin mare sef prin serviciile sovietice si rusesti. Il duce capul la prostii din astea.

  • @Resboiu
    Cauza neinterventiei ruse este determinata de orienterea pro-UE a actualului guvern de la Erevan. Pentru readucere aminte: in anul 2018, premierul/presedinte armean (pro rus) Serzh Sargsyan a dorit sa ramana la putere pe termen nedeterminat dupa modelul utilizat de Vladimir Putin. A fost inlaturat in urma unor puternice miscari de strada pe care Moskova le numeste “lovitura de stat”. Urmatorul guvern a initiat o politica de apropiere de UE si NATO. Evolutia conflictului (punctul de vedere rusesc) poate fi urmarit pe canalul de propaganda sovietic “south front military amalisys”, pun mai jos ultimul episod in care Armenia este somata sa schimbe orientarea sau in cinci ani va fi un nou razboi:

  • Motivul real al neinterventiei Rusiei este de fapt apropierea Rusiei de Turcia. Turcii vor sa isi extinda zona de influenta in spatiul fostului imperiu otoman, in mare spre Caucaz si Orientul mijlociu. Pentru rusi Armenia este o miza prea mica fata de apropierea, fie si conjuncturala, de Turcia care le-ar permite sa incerce sa fisureze Nato si sa aiba aces liber in Mediterana de est. Ca sa intelegem de ce Armenia a fost pro-rusa in trecut (si inca mai este) trebuie sa ne uitam intii pe harta. In Caucaz sunt trei mari actori care isi disputa influenta si asta chiar si la scara istorica, in ultimii 200 de ani – Rusia, Turcia si Iranul(ceilalti nu au interese suficient de mari incat sa intervina mai direct). Armenia, ca si celelalte popoare din zona, sunt prea departe fie si numai geografic de Europa. Caucazul nu poate fi judecat prin prisma popoarelor balcanice unde lumea poate alege intre rusi, occident si turci (pt cei din urma ma refer in trecutul indepartat). In Balcani vestul este aproape si asta se simte. In Caucaz in schimb, mai ales in secolul 19, alegerea cea mai “europeana” dintre cele 3 era paradoxal Rusia. Si cred ca asta este de fapt tragedia Caucazului, ca drumul lor spre Europa a trecut prin Rusia. Sa fim seriosi nu se poate vorbi de o perspectiva “occidentala” in cazul popoarelor caucaziene fie si pentru simplul fapt ar fi alte state mult mai indreptatite decat ei sa faca parte din Europa – ma refer la Ucraina, Belarus, Moldova.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: