Terestre

A murit capra vecinului! Irakienii nu mai vor BTR-4

BTR-4 for Iraq

BTR-4 for Iraq

Ministerul irakian al Apărării doreşte anularea contractului cu Ucraina pentru furnizarea de BTR-4, anunţă Lenta, fapt care mi-a aprins în minte nişte leduri. Dar, amân pentru finalul articolului.

Irakienii sunt nemulţumiţi de caracteristicile tehnice şi operaţionale, precum şi de calitatea construcţiei blindatelor furnizate de Ucraina. Mai rău de atât, Ukraina a întârziat în mod repetat livrarea echipamentelor către client. Şi, şi mai şi… Irakul ar putea să refuze BTR-4 din motive politice.

Contractul pentru achiziţia de blindate din Ucraina a fost semnat în Septembrie 2009. Acesta valorează 457.5 milioane de dolari pentru un total de 420 transportoare blindate, plus alte 95 de milioane de dolari reprezentând costul a şase avioane militare de transport An-32B.

Conform sursei citate de către Lenta, contractul a fost impus de către SUA cu scopul de a mulţumi Ucrainei pentru sprijinul operaţiilor militare din Golful Persic.

Ei, pe boala! Incredibil…

Conform contractului, cele 420 de BTR-4 trebuiau să ajungă în Irak până în Martie 2012, însă datorită dificultăţilor Fabricii Malyshev, irakienii s-au ales numai cu 88 astfel de transportoare.

Mai nou, au răsuflat şi necazurile cu sistemul de comandă al tragerii şi noul tun ZTM-1 de 30 de milimetri…

Sursa: Lenta

Însă cei de la Lenta s-au mulţumit doar cu o ştire scurtă. Mai interesantă este continuarea articolului pe care la rândul lor l-au citat…

Până la finalul anului 2012, Irakul trebuia să mai primească alte 94 de BTR-4, care însă sunt încă la stadiul de producţie.

Mai mult, conform unei surse din Ucraina, Ministerul irakian al Apărării a semnalat încă din toamna trecută expirarea contractului semnat în 2009 şi a iniţiat negocieri cu fabricanţi din Coreea de Sud şi Rusia pentru posibilitatea furnizării de echipament similar.

Viitorul pentru BTR-4 este incert. Ucraina a decis să achiziţioneze 10 transportoare blindate în configuraţia pentru export, adică BTR-4E, într-un gest politic de adoptare în serviciul forţelor armate proprii cu scopul real de a folosi acest gest în promovarea blindatului ca fiind operat şi în ţara de origine.

Însă, deşi aceste 10 BTR-4E ari fi trebuit să fie livrate armatei Ucrainei în 2012… aţi ghicit, acest fapt nu s-a întâmplat.

Ministerul Apărării a criticat de mai de mult proiectul de bază al BTR-4, iar remedierile din partea fabricantului ar fi trebuit să apară la varianta BTR-4M, dar de abia luna aceasta fabrica din Kharkov a convertit din BTR-4B – pentru a reduce costurile – un prototip denumit BTR-4MB pentru solicitările Armatei.

BTR-4B este o versiune cu motor Deutz care a dat-o în bară şi nu a fost acceptat de către Macedonia.

Modificările la BTR-4MB cuprind eliminarea ferestrelor şi instalarea unei rampe în partea din spate a transportorului blindat.

Şi viitorul lui BTR-4M este incert, mai ales din cauză că Ministerul ucrainean al Apărării încă nu a decis asupra tipului de motor pentru această versiune.

Sursa: BMPD

Ziceam pe la începutul articolului că mi s-au aprins nişte leduri. Da, este vorba de transportoarele blindate româneşti…

Ştim cu toţii că eram în cărţi. Cunoaştem şi ce a ieşit la suprafaţă în presă, în urma anchetelor de presă şi cunoaştem numele câtorva dintre cei implicaţi în pierderea contractului din cauză că s-a cerut mită.

Măgărie mare.

Trecând peste trecut, care este situaţia din prezent?

Statul Român nu a comandat, precum Ucraina, zece Saur pentru dotarea forţelor armate proprii – şi ce bine ar fi prins aceste transportoare noi în cadrul unui batalion românesc, d-apăi promovarea la export care ar fi beneficiat de baze solide după o comandă internă!

A fost Parada de Ziua Naţională a României. La această paradă, vedeta a fost un blindat american împrumutat, pe care se putea citi numele proprietarului: USMC.

Interesul naţional a fost ignorat. Ori, poate i-a durut în cot. De ce nu am văzut oare, măcar în coada coloanei, defilând pe sub Arcul de Triumf prototipurile Saur 1 şi Saur 2?

Să n-aud abureala aia politică legată de preţ şi lipsa carburanţilor. Nu-s aşa de prost încât să o înghit.

Cu nu prea mult timp în urmă, s-a consumat combustibil pentru expunerea unor blindate prin mall-urile din toată ţara!

Cu combustibilul consumat, nu puteau defila măcar un tanc TR-85M1, un MLI-84M, prototipurile Saur 1 şi Saur 2?

Pe de altă parte, putem oferi Saur către Irak sau oricare alt client şi să nu o dăm în bară precum Ucraina?

Că şi asta este o problemă…

P.S.: Era să trag cortina peste articolul ăsta. Mai ar fi însă ceva de spus:

In view of the obvious shortcomings of BTR-4, SE “Kharkiv Machine Building Design Bureau of the AA Orozova M” and “Plant named after V. Malyshev “now launched a project for two new types of wheeled armored personnel carriers – BTR and BTR-5-9.

According to existing data, BTR-5 is a blatant imitation created in Russia LLC “Military-Industrial Company” forward-looking “average” BTR (“medium wheelbase platform”) for OCD “Boomerang”, almost echoing the layout and appearance of the latter (and a number of modern western APCs).

BTR-5 will be enhanced mine protection. Thus, the Ukrainian bronetransporterostroenie try to make up for time lost in the creation and attempts to “improve” maloudachnogo and archaic design decisions on a number of BTR-4.

 

– Iulian Iamandi –

18 Comments

  • Cu combustibilul consumat, nu puteau defila măcar un tanc TR-85M1, un MLI-84M, prototipurile Saur 1 şi Saur 2?
    Bre, cu combustibilul consumat, ar fi putut scoate cu siguranta “greii”. Probabil ca au preferat sa menajeze Bizonii si Jderii. Sau poate ca le-a ajuns dupa faza de anul trecut cand au ramas cu MLI-u’n drum… Poate…
    Despre Sauri… Saurii n-au ce sa caute pe sub Arcul de Triumf, oricat de mult ne-am dori asta. Pentru simplul fapt ca nu sunt in serviciu, sunt proprietatea uzinei. Cand vor fi operationali, macar 5 bucati pentru testare si evaluare, probabil ca o sa-i vedem trecand pe sub Arc. Pana atunci, pofta trebuie asezata la pastrare, in cui.

    • Da, dar uzina produce echipament militar si puteau folosi prilejul pentru a fi de folos promovarii la export a Saurilor. Ar fi dat bine cateva poze pe sub Arcul de Triumf de Ziua Nationala, pe pliante si in prezentari multimedia, alaturi de pozele cu Saurii in poligoane sau expozitii.

      Statul trebuie sa mai si ajute, nu doar sa incaseze impozitele.

  • Asta-i sansa prostului si se repeta odata la 100 de ani. Noi putem exporta in Irak si alte tipuri de arme si armament, dar am mari indoieli ca vom reusi sa profitam de necazul altora, asa cum au profitat ei de prostia noastra. In fine……haideti sa recapitulam esentialul…..suntem prosti cateva grame si hoti cateva mii. Cam asa as defini conducerea tarii romanesti. Altceva vream eu sa spun vis a vis de subiectul/idea asta asta. De curand s-a intors in tara, dintr-o vizita in Peru, stimabilul nostru presedinte, iubitor de vapoare, domnul Traian Basescu. Spun iubitor de vapoare, pentru ca a fost capitan de vas si devastator de flota romaneasca. Ei bine, ei, peruanii, sunt interesati, ca si noi, dealtfel, de un parteneriat strategic intre popoarele si tarile noastre. Printre domeniile clasice de interes, economice in mare, gasim si interesul metisilor pentru industria militara romaneasca, pe care o caracterizeaza ca fiind drept ‘foarte dezvoltata in ultima perioada’. Aici se refereau la industria navala militara, dar si la cea civila. Peru are multa, multa suprafata marina de aparat si de administrat. Tinand cont de interesul lor pentru ce putem crea noi, precum si de interesul nostru pentru a vinde ceea ce putem produce, nu pot sa nu ma intreb si daca noi producem doar nave militare sau mai avem in portofoliu si alte produse din industria militara? Nu eram noi aia care produceam, blindate militare, tancuri, avioane, elicoptere, arme automate, munitii, rachete s.a.m.d. Sa ma scuze cineva daca am omis ceva important. Legat de acest parteneriat, daca ei tot il vor, noi la fel, hai sa le oferim mai multe variante de achizitie si odata cu el ‘know-haw-ul’, transferul ala de tehnologie pe care-l vor ei. Ei voe sa-si dezvolte armata ci armament romanesc, noi vrem sa le dam? Intre timp noi le luom banii, miliarde multe pentru industria si angajatii nostri. Sa nu mai spun ca odata cu transferul de tehnologie se face si export de materiale/componente produse de noi(in parte), salarii pentru inginerii ce ii vor invata si bani pentru licente. Peru este tara mare, teritoriu terestru si marin de aparat si 30 de milioane de locuitori, interese militare si de afirmare ca putere regionala, multi vecini in fata carora sa se unfle in pene. ex…Ecuador cu care au fost si in Razboi, Venezuela cu carenu se au bine deloc e.t.c. Intrebarea mea este….vom stii sa profitam de aceasta oportunitate imensa, sau ne vom afunda inca odata in propria prostie si hotie si vom muri lent si dureros in acest domeniu?

      • Pai, IAR-99 SOIM, prototip arma de asalt, prototip transportor de trupe blindat, crucisator usor/distrugator/fregata/ model Marasesti, “pumnul de fier” TR-85 M1, prototip prafuit uitat ascuns ATROM, tunuri md.1980 diferite calibre (daca mai producem), radare GAP-Filler, LAROM (cred ca singura certitudine) 🙂 . Variata oferta , nu-i asa?

        • Hai s-o luam in ordine:
          IAR-99 Soim – cine sa-l construiasca? AvC mai are vreo 400 de angajati. Nu mai sunt motoare (exceptand vreo 40 de bucati recuperate de pe IAR-93). Cum am putea asigura offset si mai ales, cum s-ar putea respecta graficele de livrari?
          Prastia de asalt ar merge, evident, cu conditia s-o vrea.
          Transportorul blindat – vezi IAR-99
          Fregate – Marasesti n-a tinut niciodata marea montata… Peruanii au nevoie de o nava pentru mare deschisa… Cine sa proiecteze asa ceva la noi. Dar Offsetul?
          TR-85 M1 – cine sa-l construiasca si mai ales cu ce? (presa cu care se fabricau turelele a luat drumul bejaniei de multa vreme)
          ATROM – doar camionul e romanesc, in rest tunul, motorul, electronica erau importate
          Tunuri Md.1980 – ? te referi la tunul antiaerian? sau la obuzierele de 122?
          LAROM – din nou, electronica si sistemele sunt importate, nu mai spun de munitia de 160mm. Mai nou, in tara nu se mai fabrica nici munitia de 122 mm, doar componenta de lupta, motoarele racheta se importa…
          Deci, ce le-am putea oferi mai exact?

          • In primul rand IAR-99 e dintr-o clasa de performante pe care nu cred ca o mai cauta nimeni (adica e doar trainer), acum se cauta aparate care sa aibe o sarcina utila care sa asigure si misiuni de atac usor, COIN, samd (adica in jur de 1500-2000kg) nu doar 900-1000kg. In al doilea rand pana la offset, noi ar trebui in stare sa asiguram mentenanta, piese de schimb de calitate, samd. Celebra faza cu “scoate cupola de pe nr. 125 si pune-o pe 173”. Noi am avut mereu probleme la faza asta.

            • Inca mai opereaza A-37 si MB339…Despre piese de schimb… cele legate de structura si (poate si) motor s-ar face. Comenzi sa fie… Treaba e ca situatia actuala forteaza potentialul cumparator sa mearga in alte parti sa-si caute jucariile, indiferent cat de bine ar arata oferta noastra. 😐

              • nu se face nici o piesa de schimb singura. Sa fim realisti, nici Dacia nu ar fi fost salvata daca nu venea Renault sa-i ia treptat intai cu SuperNova, apoi cu Loganul chel, apoi Sandero, apoi Loganul nou care incepe sa arate si sa se comporte ca o masina contemporana, samd. Cam tot asa e si la avioane ca tot productie industriala e. Din punctul meu de vedere IAR-99 (obisnuit, Soim, XT, samd) e un proiect mort la ora asta, i-a trecut timpul. Orice leu bagat in el e un leu pierdut. Inclusiv RoAF ar trebui sa-si caute un trainer nou (preferabil din generatia noua – “high energy trainer” care sa preia o parte din sarcina supersonicelor pe care le vom avea cu siguranta in numar foarte mic).

          • Bre nu te opari asa, n-ai inteles ironia. Ai priceput exact pe dos ce am vrut a zic. Ca nu avem mare lucru de oferit inclusiv din ce am mai putea produce asta am vrut sa zic cu exemple si pe o cale intortocheata, nu ma asteptam sa muste cineva nada pentru ca nu asta intentionam.

          • Intre timp pot sa va spun ca avem la Timisoara Fabrica care construieste subansamble de materiale compozite pentru EADS, Alenia, Aermacchi, Airbus si Diehl – deci ar fi destule chestii in care sa se faca offset daca se cumpara ceva nou…..
            Poate pana scoate Craiova vreun nou avion dupa IAR 99 C Soim scoatem noi in Timisoara sau Arad ceva…………LOL!

  • Chiar inainte de stirea asta cu BTR-urile ucrainiene, Putin s-a intalnit cu Maliki!
    Poate e doar coincidenta dar daca Rusia joaca tare cu Ucraina? “When in doubt follow your nose” zicea Gandalf intr-un film fantasy. Sa fie oare fantasy? Blocarea Ucrainei, pe care ulterior sa o integreze este marele joc geopolitic al Rusiei. Asa ca de cate ori vad un export esuat al Kievului nu pot sa ma abtin sa nu ma gandesc la ce zicea Gandalf cel sur.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: