Promo

A aparut Cer Senin, revista Statului Major al Fortelor Aeriene!

Cer Senin - Comandor la o suta de ani

Cer Senin – Comandor la o suta de ani

Redacţia Cer Senin ne încălzeşte începutul de iarnă cu apariţia unui număr dublu (5 şi 6) al revistei oficiale a Statului Major al Forţelor Aeriene.

Niciodată nu ne vom sătura de fotografii cu aparatele de zbor, cu lansatoarele de rachete, cu staţiile radar, vehiculele şi echipamentele geniştilor-aero, etc.; nu cred că are să se întâmple vreodată ca vreunul dintre noi să poată, dar să refuze prezenţa la un spectacol aerian; fiecare final de vizită la Muzeul Naţional al Aviaţiei apare cât mai târziu şi fiecare dintre noi întoarce capul, la plecare, pentru a mai arunca o scurtă privire avioanelor şi elicopterelor pe care le părăsim, dar care ne aşteaptă ca nişte pensionari răbdători până la următorul moment în care ne vom plimba cu respect printre ele.

Acestor plăceri însă, adăugăm şi pe cea a lecturării acestei publicaţii bogată în interviuri şi reportaje.

Păcat că nu apare mai des. Păcat că ne-am pierdut, ca şi tradiţie, plăcerea de a citi. Măcar de-am fi înlocuit-o cu ceva mai constructiv, dar am preferat să ne cocalarizăm.

Revista Cer Senin poate fi citită cu un click aici.

2 Comments

  • Se intampla sa aiba cineva idee ce se intampla cu Buletinul de Teorie Militara al Fortelor Terestre?

    Era editat de RFT dar incapand cu nr 3 2012 au anuntat ca publicatia va fi editata de o alta structura.

    Va mai fi editata, articolele sale vor fi preluate de o alta publicatie, stie cineva ceva?

Leave a Reply to Victor X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: