Geopolitica

9 Mai – Indepdendenta, vitejia, sacrifiiciile si un nou inceput

Astăzi a fost Ziua Independenţei României. Nu m-am tâmpit, zic bine: a fost. Iar dacă nu sunteţi de acord, răspundeţi vă rog în gând unei întrebări: ce a mai rămas din România, poate fi considerat a avea Independenţa?

Hai că zic eu primul: de dimineaţă – sunt acasă, nu în Bucureşti – am ieşit prin curte şi m-am plimbat pe sub pomii plantaţi de mine, ferindu-mă să nu scutur frunzele cu stropi de ploaie rămaşi de cu noapte, ocolind lalelele şi trandafirii, plus florile mamei (pe care nu le cunosc după nume), însoţit de cei cinci căţei pe care îi am pe post de sonerie; bine, căţeii muşcă în mod tradiţional pe dascăl şi cu mare poftă pe popă, pe care îl prind mai rar – de regulă este sacrificat dascălul, iar popa stă la stradă; băieţi simpatici amândoi, am fost cu toţii în acelaşi liceu – şi-i compostează unuia blugii, iar celuilalt sutana.

În anii ăştia grei pe care i-a prins încă tânărul de mine, am văzut destule: de la bucuria acelui Decembrie şi până la întunecarea ce a început să se aştearnă de atunci şi până astăzi.

Aproape că nu mai avem nimic. Aproape că vom ajunge ca România să reprezinte numai ce spuneam pe la început – pământul unei curţi, cu florile şi pomii şi căţeii fiecăruia.

Pe viitor, probabil că vom avea mai multe Românii. Ale fiecăruia, despărţite de gardurile dintre noi. Am ajuns ca noi să fim România.

Dar oare n-a fost mereu aşa? În momentele grele nu cumva fiecare dintre cetăţeni a deţinut şi a reprezentat România? Desigur, ca şi noi acum… şi alţii au stat cu mâinile în sân.

Asaltul

Pe 9 Mai 1877, marele patriot Mihail Kogălniceanu, prim ministru, anunţa instaurarea stării de rezbel şi dezlegarea de legăturile cu Înalta Poartă şi astfel rezultatul:

“Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!”

Era un nou început.

Ca urmare, Camera Deputaţilor şi Senatul votează moţiunea prin care se proclama Independenţa României, luându-se la cunoştinţă faptul că:

“rezbelul între România şi Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi Independenţa absolută a României, au primit consacrarea lor oficială”.

După amiaza şi seara până târziu, mulţimea a demonstrat bucuroasă, cu torţe şi steaguri, cântând “Deşteaptă-te române”, acel cânt cu mare potrivire, zic eu, şi în prezentul nostru.

Începând cu a doua zi, după ce principele Carol I a semnat actul de independenţă, guvernul român a încetat plata tributului de 914 000 lei către Poarta Otomană, suma fiind redirecţionată către bugetul armatei.

Acestei sume i-au fost adăugate şi donaţiile poporului, care au totalizat 1 639 798 lei, bani pentru echiparea şi întreţinerea armatei române.

Poporul român a dotant pentru nevoile armatei şi: 91 436 pâini, 32 363 obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, 10 967 feşe, 6724 vite, oi, cai, 93 789 kilograme de alimente, 8 649 hectolitri de cereale şi fasole şi multe altele, însumând 9 247 000 lei, acelaşi popor prestând 1 045 747 de zile de muncă pentru transporturi şi 53 676 zile lucrătoare în construcţii.

Desigur, pe atunci nu exista Facebook şi cum oamenii nu puteau da Like-uri… trebuiau să doneze, să se înroleze, să sângereze, să omoare şi să moară cu vitejie.

Şi, cum eroii care s-au jertfit pentru ca românii să aibă România Independentă nu au conturi pe Facebook… diseară, înainte de culcare, în puţină linişte şi numai câteva secunde, maximum un minut – da, ne vor înţelege că suntem prea ocupaţi şi cu altele pe cap – să adresăm celor ce au suferit pentru binele nostru un simplu mulţumesc şi un Dumnezeu să-i odihnească în Pacea Sa.

 

7 Comments

  • Astazi, 9 mai , este aniversarea momentului istoric cand am artat ca o tara mica ” la confluenta marilor imperii” isi poate dovedi unitatea natiunii si poate zdrobi adunaturile de hoti si momarlani care s-au perindat peste draga noastra tara. Si aici ma refer la rusi si turci si nenumaratele lor razboaie care numai intamplator se purtau pe teritoriul Romaniei. Iar spre disperarea unora mai existam in aceasta zona de mai multe mii de ani, si vorbim si o limba latina frumoasa , si avem si o cultura aleasa.Si ar mai fi multe de spus…

    • Dar parca romanii vorbeau limba latinea cea ce prin extensie inseamna ca limbile romanice sunt limbi latine,banuiesc.

      Daca nu este vorba desigur de o limba rromanica.

  • Excelent articol!
    Auzi, dar parca pe vremea lui Ceausescu aveam mai mare grija de sarbatorile nationale!
    Avem si noi Ziua Independentei, dar am ajuns sa “praznuim” cu multa … evlavie filoamericana The Independence Day! Ce ne mai place sa nu avem genunchi la pantaloni! Ce mult ne mai place sa avem o usita la ceafa prin care sa ne descotorosim rapid de coloana vertebrala!
    Apropos – parohiainfratirea.blogspot.com, art. “Urare” – foarte interesant.

Leave a Reply to Stu Wilson X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: