Accidente aviatice Aviaţie Fortele Aeriene M.A.I.

1 septembrie 1995

Pe 1 septembrie 1995 dimineata ne porneam catre statiunea Eforie Sud pentru un bine meritat concediu. Cel putin pentru tata era bine meritat, eu eram deja in a treia luna de vacanta. Tin minte ca in vara aia a zburat mult. Am zburat si eu cu tata in vara aia, cu 109, Mi-17 pestrit al unitatii. Atunci am fost si eu prima data in cabina la Mi-17. Era verde cabina si cand am vazut-o m-a apucat rasul. Ce cabina comica, verde.

Eu stateam cuminte pe bancheta in elicopter, ma uitam pe hublou afara si eram absorbit de peisaje, de sunetul palelor care bateau, cand m-a chemat tata in cabina. Ma uit in cabina, in stanga era un pilot gras cu mustata, iar pe cel din dreapta nu am apucat sa-l vad. Mi-a pus castile sa aud si eu conversatiile. Unul dintre piloti ma intreaba “Cum e?”, iar eu panicat acupar microfonul cu mana si-l intreb pe tata “Ce-i zic?”. Tata: “Raspunde-i!”, “dar ce sa-i zic?” tot insistam. Intr-un final, cu o voce sugrumata reusesc sa scot “bine”. Apoi mi-au venit in minte toate raspunsurile pe care le puteam da, de la raportarea pozitiei, “elicopter 109, raportez deasupra cailor ferate” ca asta vedeam eu pe geam, pana la tot felul de intrebari despre elicopter, ca eram tare curios. Tata nu prea impartasea detalii cu mine despre asta, pentru ca eu aveam de invatat altele, matematica, geografie, romana,  fizica ca sa pot ajunge sa am dreptul sa vorbesc despre asta. Bine mi-a facut.

In fine, vremea nu era deloc insorita in ziua aia. Mama cu tata stateau in fata, eu cu sora-mea pe bancheta din spate, in Oltcitul hibrid al familiei. Hibrid in sensul ca era un Oltcit cu piese de Dacie pe ici pe colo, nu pentru ca avea si motor electric. Drumul a decurs bine, fara probleme in prima parte. Ascultam Radio Romania Actualitati. Trecusem de Podul lui Saligny si nu stiu cum ne-am ratacit. Mama s-a enervat, tata s-a enervat ca s-a enervat mama, iar mie mi s-a facut rau si incepusem sa vomit, ca sa fie meniul complet. Pe la ora 14 inca orbecaiam prin Dobrogea sa gasim drumul cel bun. Afara ploua mocaneste, iar la un moment dat a trebuit sa facem cale intoarsa pentru ca drumul era inundat in fata. Intr-un final dupa alte cateva ore de ratacire ajungem la hotel. Ne cazam si apoi nu mai stiu ce-am mai facut.

O zi sau doua mai tarziu eram cu noii prieteni de hotel la receptie pe fotolii si ne jucam pe acolo. Aud fugitiv pe la stiri despre ceva accident aviatic la Iasi. A doua zi la micul dejun sau la masa de pranz ii pomenesc lui tata despre accident. Tata a fost electrocutat de stire. M-a fortat sa-i dau cat mai multe detalii, “zi tot ce stii!”. Eu nu prea stiam nimic, stirea de la televizor a fost telegrafica si nu stiu cum am crezut eu ca e un An-2. Cand i-am zis despre An-2 s-a mai calmat un pic, dar tot il vedeam pierdut si ingrijorat. Il intreb ce-a patit, de ce se agita atata? “E si 109 in misiune la Iasi zilele astea”. Ajungem in camera, tata nu mai avea stare. “Merg sa caut un ziar de zilele trecute” si a plecat. Pe vremea aia accidentele aeronautice nu erau deloc tratate pe larg asa cum sunt azi, cand se fac seriale adevarate despre ele. Nici site-uri nu erau unde sa cauti detalii si nici acum nu sunt detalii despre accidentul acesta. Un articol scurt si cam atat.

Dupa vreo doua ore de cautari ajunge tata in camera cu un ziar din zilele trecute. Era cu lacrimi in ochi, negru-negru de suparare. Nu-l mai vazusem niciodata asa. S-a asezat in pat si acolo a ramas. Mama ne-a luat la plaja doar ca eu nu voiam sa merg. Voiam sa stau cu tata, sa incerc sa-i alin intr-un fel durerea. Cu greu m-am desprins de camera. Am stat in liniste vreo 2 ore la plaja.

Tata a plecat in noaptea aia inapoi la Bucuresti la inmormantarea colegilor lui. A ajuns inapoi noaptea tarziu sau dimineata devreme. Dormeam cand a venit. M-am trezit, am alergat spre usa sa-l imbratisez apoi m-am culcat inapoi.

Prin ’93-’94 am primit de la Silviu Paraschiv o pereche de patine cu rotile si o pereche de ghete de iarna. Patinele erau d-alea metalice, cu patru roti, care cantareau o tona 🙂 Le-am hârjâit pana prin clasa a opta, adica pana prin ’98-’99.

 

Fotografia de la mormantul Dl. General de Flotila (post mortem) Aurel Florea

Fotografia de la mormantul Dl. General de Flotila (post mortem) Aurel Florea

 

In memoria celor disparuti la 1 septembrie 1995, la Mogosesti, judetul Iasi:

Colonel Aurel Florea

Locotenent-Colonel Alexandru “Shoni” Vasile  — pilotul gras cu mustata

Maistru Militar Silviu Paraschiv

alaturi de ei ca pasageri mai erau:

General-Maior Ion Eugen Sandu

General-Maior Ion Bunoaica

 

– Bogdan Movileanu –

14 Comments

  • Imi aduc aminte ca si acum cum am auzit acel elicopter trecand pe deasupra mea intr-o dupa amiaza cu o ploaie cumplita, cu un plafon de nori plumburii care aproape atingea blocurile. Trebuia sa ajung la scoala (aveam ore dupamasa), un drum de aprox 800m-1km din care a trebuit sa ma intorc din drum pt. ca pe la jumatatea drumului eram ud pana la piele desi aveam umbrela si o jacheta usoara. Pe drumul de intoarcere am auzit sunetul specific al unui Mi-8 pe care nu l-am vazut din nori. Cand m-am terminat de “reechipat” am auzit de accident.

        • De fapt m-ai pus pe ganduri, nu cred ca erau pt. fac. pt ca la ora aia as fi fost absolvent deja si nu mai avea treaba scoala, si asta a fost un an mai tarziu. Si nu putea fi nici pregatire pt. olimpiada ca era mult prea devreme pe 1 sept. Uite ca nu-mi aduc aminte exact ce activitate aveam dar trebuia sa fiu la scoala (liceu). Dar stiu sigur ca a fost vba de acel accident pt. ca dupa 1-2 zile am vrut impreuna cu un coleg si taica-su sa ajungem in padure la Mogosesti (langa Iasi) sa vedem epava si bineinteles ca nu s-a putut, zona era pazita.

  • dom’le da’ ce cadre pricepute avem pe forum…Au trecut 20 de ani de-atunci si gata, se si sesizeaza ca m-am incurcat in declaratii :)) Articolul mi-a adus aminte de 1995, an foarte prost pentru aviatia romana: pe langa obisnuitele MiG-uri 21, in anul ala au cazut un IAR-99, Airbus-ul 310 la Balotesti, Mi-8-ul la Mogosesti, si la sfarsit de an An-24 la Verona.
    Cu ocazia articolului mi-am amintit de acel Mi-8, pe mine unul cumva m-a impresionat toata chestia, nu ti se intampla des sa vezi (auzi in cazul asta) o aeronava si dupa o jumatate de ora – o ora sa afli ca s-a prabusit.

    • oricum daca tot s-a starnit discutia, mi-a revenit putin interesul si am pus pe Google Maps punctul in care ma aflam cand l-am auzit(Strada. Sos. Nationala) si am observat ca se afla aproximativ pe linia care leaga Aeroportul Iasi de padurea din zona Com. Mogosesti. Deci nu vad cum ar fi fost alt Mi-8 (le cunosc f bine dupa sunetul specific de “camion la deal”).
      Din momentul in care l-am auzit eu elicopterul a mai parcurs aprox. 17-18km, la Vc de apox. 200km./ora inseamna ca elicopterul ala mai avea 5 minute pana s-a prabusit.
      In zona in care eram eu vremea era infecta, cu vizibilitate 2-300m, si plafonul de nori la 1-200m. Dupa zgomot elicopterul zbura destul de jos, l-am auzit clar peste zgomotul facut de ploaie, samd.

    • Parca in toamna anului 1995 s-a prabusit la Baia Mare un aparat AN24 care efectua un zbor de proba deasupra orasului.Acest avion s-a prabusit pe o cariera de piatra.

  • De multe ori trecea si tatal meu cu elicopetul deasupra blocurilor printre care si cu 109…
    Daca caut prin sertare sigur ma gasec cateva poze cu “Shoni”
    R.I.P. tururor ce si-au perdut viata la Alexeni si NU numai!!! 🙁

Leave a Comment

%d bloggers like this: